Majoritatea pasionaților și-au amintit în acest an despre cea de-a 60-a aniversare a legendarului Mini dar cu siguranță, varianta mai luxoasă al acestuia, denumită Clubman și care aniversează în același timp 50 de ani de la debut, a fost mai mult ca sigur dată uitării.
Desemnat inițial să înlocuiască atât tradiționalul Morris Mini / Austin Seven cât și variantele mai luxoase și exclusive produse sub brand-urile Riley și Wolseley, Mini Clubman și-a petrecut cariera de 11 ani în umbra popularului model clasic, lucru la care nu se aștepta conducerea producătorului britanic la debutul său petrecut în octombrie 1969.
Spre deosebire de Mini-ul tradițional, Clubman beneficia de o parte frontală restilizată având un design specific denumit ″long-nose″ realizat de Roy Haynes care oferea o protecție mai bună la impact și în premieră pentru modelul britanic de pneuri radiale.
La interior, acesta dispunea de o planță de bord cu instrumentarul amplasat în dreptul volanului precum și de dotări suplimentare(tapițerie din piele, oglinzi retrovizoare exterioare, centuri de siguranță). De la debut, Mini Clubman a fost oferit cu două motorizări cu 4 cilindri de 998 cmc și 1.098 cmc precum și în două variante de caroserie: berlină si break denumită Estate și care înlocuia în gamă Austin-ul Seven Countryman și Morris-ul Mini Treveller.
Clubman 1275 GT
În iulie 1971 este lansată versiunea sportivă Clubman 1275 GT care înlocuia în gamă Mini-ul Cooper S. Pe lângă frânele față cu discuri, turometrul(o premieră pentru Mini) și motorul mai performant din dotare de 1.3L (76CP) împrumutat de la Mini Cooper S, care asigura o viteză maximă de 150 km/h și un sprint de la 0 la 100 km/h în 13.2 secunde(ușor inferioare comparativ cu Mini-ul Cooper, datorită unui coeficient aerodinamic mai mare), versiunea 1275 GT se deosebea la exterior prin jantele cu design eleborat.
Producția noului model Clubman a demarat cu întârziere, deoarece automobilele aveau încorporate numeroase modificări ″de producție″, inclusiv relocarea unor utilaje de la fabrica Cowley la cea de la Longbridge iar ca urmare a acestui fapt, foarte puține exemplare au fost predate către clienți înainte de primele luni ale anului 1970.
De-a lungul anilor ’70, compania britanică Leyland a continuat să producă tradiționalul Mini „front-round” din 1959, alături de modelele Clubman și 1275 GT care ofereau o mai bună siguranță la impact frontal, erau mai bine echipate din punct de vedere al confortului și aveau un acces mai bun la compartimentul motor, dar aveau prețuri de achiziție mai mari, erau inferioare din punct de vedere aerodinamic comparativ cu modelul inițial lansat în 1959 și în plus se baza pe același concept ″tradițional″ al caroseriei care nu dispunea de un kayon care să faciliteze accesul la portbagaj și cu care erau prevăzute caroseriile principalelor modelele competitoare: Autobianchi A112, Innocenti Mini, Peugeot 104 și Renault 4.
Mini Clubman a fost înlocuit în gamă din toamna anului 1980 cu modernul model hatchback Austin Metro, în timp ce producția clasicului Mini a continuat încă 20 de ani. Producția totală a modelului Clubman a fost de 275 553 exemplare în varianta berlină, 197 606 de exemplare în varianta break Estate și 110 673 de exemplare în versiunea sportive 1275 GT.
Scuderia Ferrari aniversează 90 de ani
În anul 2007, numele Clubman a fost reactivat de către brand-ul Mini ca nume pentru modelele cu caroserie break ale ultimelor două generații.
Foto: Mini; Arhivă
