BMW M1 se întoarce!

După 40 de ani de la lansare, Seria Procar se întoarce pe circuitele de viteză.

Vom vedea din nou la lucru fantasticele BMW M1. Cei mai în vârstă îşi amintesc cu plăcere de anii ’80 când cursele de Formula 1 erau precedate de Seria Procar în care piloţii de Grand Prix îşi făceau încălzirea la volanul unor BMW M1.

In luna iulie vom vedea din nou BMW M1 pe circuit

14 exemplare de curse vor fi puse la dispoziţia piloţilor din Campionatul German de Turisme (DTM) în cursa de la Norisring ce va avea loc între 5-7 iulie. BMW M1 a fost construit după normele Grupei 4, fiind lansat în toamna lui 1978. Jochen Neerpasch, directorul de atunci al lui BMW Motorsport GmbH, a avut inspirata idee de a organiza un fel de cupă monomarcă denumită Procar, în avanpremiera curselor de Formula 1 din Europa.

La volanul bolizilor BMW M1 de Grupa 4 se aflau cei mai importanţi piloţi de Formula 1, alături de alte vedete din motorsport şi de tinerele speranţe care aveau, astfel, posibilitatea să concureze alături de idolii lor. Primii cinci piloţi din sesiunile de calificări ale Formulei 1 intrau automat în cursa Procar. Celebrităţi precum Niki Lauda, Nelson Piquet, Alan Jones, Jacques Laffite şi Emerson Fittipaldi au fost abonate la cursele Procar. Având motorul amplasat central, în spatele pilotului, BMW M1 dezvolta o putere maximă de 470 CP, suficientă pentru a face spectacol.

Desfăşurată timp de doi ani (1979-1980), seria Procar a acumulat 19 etape, oferind un spectacol pe cinste

Primul câştigător al seriei Procar a fost chiar Niki Lauda iar în anul următor s-a impus brazilianul Nelson Piquet.

După încheierea seriei, BMW M1 şi-a continuat activitatea sportivă în campionatul Germaniei şi în American IMSA GTO Championship. In varianta de Grupa B, BMW M1 era echipat cu turbo, motorul cu şase cilindri în linie dezvoltând puteri de până la 1000 CP.

Seria Procar rămâne cel mai important capitol de motorsport din istoria BMW. La 30 de ani de la debut, un Procar Revival în 2008 a atras mii de fani pe circuitul Hockenheimring. Cu câţiva ani în urmă, a fost rândul lui Red Bull Ring din Spielberg să găzduiască o demonstraţie a BMW-urilor M1. In al doilea an al sezonului Procar, circuitul Norisring a fost gazda seriei Procar. Atunci, în 1980, celebrul Hans-Joachim Stuck s-a impus în faţa lui Jan Lammers şi Marc Surer. Acum, vom vedea la volanul BMW-ului M1 piloţii de DTM. Sansele sunt egale, aşa că pronosticurile sunt greu de făcut!

Citeste si: BMW : 100 de ani de recorduri