Versiunile sportive de la Volkswagen cu compresor G-Lader

Oricine cunoaște puțină inginerie mecanică ar trebui să cunoască avantajele compresorului G-Lader. Este vorba despre un dispozitiv pe care Volkswagen l-a adoptat ​​la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90 pe patru dintre modelele sale din gamă, toate identificate prin litera „G”: Polo, Golf, Corrado și Passat.

Un model mic, unul compact, un coupe și unul familial mediu. Nu este începutul unei povestiri cu automobile, ci o gamă care indică tipologia a patru modele care împărtășesc o tehnologie specifică aflată în compartimentul motorului. Este vorba despre patru modele Volkswagen: Polo, Golf, Corrado și Passat al căror motor pe benzină cu 4 cilindri de 1.8L beneficiază de supraalimentare cu compresorul G-Lader.

Ce este și cum funcționează?

Compresorul G-Lader diferă de un compresor volumetric normal datorită canalelor sale în formă de spirală. Devenit faimos ca urmare a utilizării pe versiunile mai sportive ale celor 4 modele Volkswagen mai devreme menționate, aceast tip de compressor G-Lader este mai compact decât cunoscutele compresoare Roots. Aerul intră într-un compartiment în formă de spirală a cărei secțiune se micșorează treptat datorită acțiunii unui element mobil special și astfel se obține creșterea presiunii. Compresorul G-Lader este asociat de motor cu ajutorul unei curele. Deoarece nu există părți în contact, frecarea tipică a compresorului este anulată și prin urmare randamentul este, așadar, mai mare.

Pentru familiștii mai sportivi

Acest tip de compesor G-Lader își face debutul la finalul anului 1989 pe cea de-a treia generație a modelului de clasă medie superioară Passat, atât în ​​varianta de caroserie berlină cât și break cunoscută sub denumirea de Variant. Motorul de 1.8L alimentat cu injecție electronică și supraalimentat cu compressor G-Lader al versiunii Passat 1.8 G60 Syncro dezvolta 160 CP și era oferit în combinație cu un eficient sistem de transmisie integrală permanentă.Grație acestui motor doatat cu acest nou tip de compressor, modelul german putea accelera de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 10 secunde iar viteza maxima depășea ușor 200 km/h. Confortabil, rapid și sigur, Passat 1.8 G60 Syncro dispunea de un echipament de dotări standard foarte bogat, în care erau incluse: dispozitivul antiblocaj ABS pentru frâne, tapițeria din piele, computer-ul de bord, retrovizoarele exterioare cu regalj electric, închiderea centralizată a portierelor, jantele din aliaj și geamurile față-spate cu comandă electrică.

Compactul, rival pentru Lancia Delta HF Integrale

Pe modelul compact Golf este oferită o versiune specială echipată cu compresorul G-Lader, mai performantă de cât consacrata versiune sportivă GTI 16V și care a fost botezată Golf Rallye G60. Disponibilă începând din toamna anului 1989 în varianta de caroserie hatchback cu 3 uși, această versiune utiliza același motor „1800” precum și sistemul de tracțiune integrală Syncro de la 1.8 G60 Syncro.

Această  versiune se deosebește la exterior prin aripile față-spate evazate, grilaj frontală cu faruri dreptunghiulare, jantele de 15 țoli din aliaj cu un design specific și pneurile de talie joasă. Performanțe: viteză maximă 209 km/h și accelerație 0-100km/h în 9.2 secunde.

În toamna anului următor, Rallye G60 este înlocuită cu versiunea GTI G60 care era similar la exterior cu versiunea GTI 16V și care beneficia doar de tracțiune pe roțile din față și performanțe ușor superioare. Mai puternică este versiunea Limited Edition dezvoltată de departamentul de competiții Volkswagen pe baza Golf-ului GTI 16V.

Această versiune se diferenția prin grila frontală specifică cu doar două faruri rotunde, cadru albastru deschis și logo-ul Volkswagen Motorsport. În acest caz, motorul de 1.8L dezvolta 210 CP, cu 10CP în plus față de referința clasei Lancia Delta HF Integrale 16V.

Pe coupe s-a potrivit mai bine

Modelul din clasa coupe Corrado, dezvoltat pe platforma lui Golf II, are în gama sa și o versiune mai sportivă „G”. Protagonist este și în acest caz motorul de la Passat și Golf cu 4 cilindri de 1.8L având distribuție cu 8 supape, supraalimentare cu compresor G-Lader și o putere de 160CP.

Mulțumită unei caroserii de dimensiuni mai compacte și mai bine studiată din punct de vedere aerodinamic, Corrado G60 reușea să atigă o viteză maximă de 225 km/h și un demaraj de la 0 la 100 km/h în 8.5 secunde.

Această versiune a fost comercializată de la finele anului 1989 și  până în 1993 când a fost înlocuită cu versiunea mai performantă VR6 echipată cu un motor cu șase cilindri.

La final și modelul de clasă mică

În vara anului 1990 este rândul modelului din clasa mică Polo să fie disponibil și într-o versiune sportive dotată cu motor supraalimentat. Propusă în varianta de caroserie coupe cu 3 uși, versiunea a fost denumită G40 și avea echipat un motor cu 4 cilindri de 1.3L care mulțumită compresorului G-Lader reușea să dezvolte o putere maximă de 115 CP.

Grație unui gabarit redus, Polo G40 reușea performanțe destul de ridicate pentru clasa din care făcea parte: viteză maximă de 200 km/h și accelerație 0-100 km/ în mai puțin de 9 secunde.

În echipamentul standard erau incluse: jantele din aliaj, proiectoarele de ceață și scaunul șoferului reglabil în înălțime. Instrumentația de bord erau una completă și includea în plus manometrul de presiune a supaalimentării.

Foto: Volkswagen

Te-ar mai putea interesa și:

Volkswagen Transporter aniversează 70 de ani