La edția din urmă cu 20 de ani a Salonului Auto de la Geneva, producătorul auto german lansa modelul din segmentul sport – Speedster dezvoltat în colaborare cu constructorul britanic Lotus și care pe piața britanică era cunoscut ca Vauxhall VX220.
Încadrat la categoria youngtimer, modelul germano-britanic este unul atractiv atât din punct de vedere stilistic cât și al prețurilor de achiziție și se află în centrul atenței colecționarilor mai ales pentru potențialul său de vehicul clasic.
Opel-ul Speedster a fost dezvoltat pe platforma celei de-a doua generații a modelului sport britanic Lotus Elise și care se diferenția prin șasiul ușor modificat și prin unitatea de control electronic dezvoltată de special. Proiectul a fost realizat în comun de către Centrul Internațional de Cercetări Tehnice Opel din Rüsselsheim (Germania) și Lotus Engineering din Norfolk (Marea Britanie). Conform tradiției Lotus, ″lejeritatea ansamblului″ a constituit obiectivul principal al proiectului. Astfel, cadrul realiazat din aluminiu și caroseria fabricată din materiale compozite reușeau să mențină o greutate totală sub 800 kg. Repartiția maselor, o altă specialitate a inginerilor de la Lotus a fost aplicată și în acest caz prin amplasarea motorului în poziție centrală. Spre deosebire de modelul Lotus Elise, a fost ales un motor de producție proprie Opel din familia Ecotec cu 4 cilindri în linie cu capacitatea de 2.2 litri. Mulțumită distribuției cu 4 supape pentru cilindrul și alimentării cu injecție electronica directă, motorul dezvoltă 147 CP și permitea modelului sport german să atingă 220 km / h și să demareze de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 6 secunde.
Opel a sărbătorit 120 ani cu primul model auto
Modelul sport cabrio de la Opel era asamblat în fabrica Lotus din Hethel, la o distanță de circa 100 de mile nord-est de Londra, unde firma fondată de Colin Chapman care acum este patronată de către un grup de investitori chinezi își avea baza de producție din anul 1967. Controlul calității a fost încredințat unui grup de tehnicieni Opel, a căror decizie de a colabora cu producătorul britanic datează de când se pregătea să sărbătorească a 90-a aniversare. Conceptul a fost foarte bine aliniat la obiectivele companiei germane și într-un timp scurt a fost posibil să fie prezent pe piață ca un model sport cabrio cu două locuri agil și ultra modern. Spre deosebire de modelul Lotus Elise, design-ul său era unul avangardist și impunător.
Odată cu restyling-ul din anul 2004 a fost introdusă o nouă motorizare cu 4 cilindri turbo de 2.0L din familia Ecotec și care furniza 200 CP, cu 36% mai mult decât varianta precedent aspirate de 2.2L. Mulțumită unei greutății reduse de 930 kg, Opel-ul Speedster Turbo reușea un sprint de la 0 la 100 km/h în doar 4.9 secunde și o viteza maximă de peste 240 km / h.
Opel Calibra, cel mai aerodinamic coupe împlinește 30 de ani
Speedster-ul era recomandat a fi condus cu precădere pe drumurile cu serpentine din zonele montane, acolo unde manevrabilitatea sa excepțională facilita din plin conducerea în stil sportiv. În schimb rigiditatea sa extremă și ″citirea″ suspensiei a suprafețelor drumurilor cu denivelări nu recomandă utilizarea automobilului ca pe un daily driver pentru că acesta a fost conceput asemeni unui adevărat fun car. Ca urmare al acestui fapt, modelul anglo – german nu beneficiază de direcție servoasistată, ABS, aer condiționat sau radio fiind un model sport pur pentru secolul XX.
Modelul sport Speedster a fost fabricat până în primăvara anului 2006 și comercializat într-un număr de aproape 8.000 de exemplare.
Foto: Opel