Acest exemplar de Cord 812 blindat a fost destinat inițial unui om politic și are două caracteristici rare, pe lângă funcția principală de protecție. În ianuarie 2020, automobilul interbelic american va fi scos la licitație.
Constructorul american Cord a produs automobile între anii 1929 și 1937. Modelele mărcii Cord au fost construite în colaborarare cu firma Auburn, aveau echipate motoare produse de către grupul Lycoming din care făcea parte inclusiv firma Cord și au fost primele automobile de producție americană cu tracțiune pe roțile din față și faruri rabatabile. Acestea din urmă erau folosite în perioada respectivă ca faruri pentru aterizare de către aeronave.
Automobil interbelic performant
O viteză maximă de peste 170 km/h, reprezintă performanța cu care este acreditat modelul Cord 812 dotat cu un motor V8. O placuță aflată pe tabloul de bord al exemplarului de față care urmează să fie scos la licitație de către firma specializată americană Barrett-Jackson, certifică faptul că automobilul a fost testată cu o viteză de 110,8 mile / h chiar înainte de livrarea sa către proprietar. Acest rezultat reprezintă echivalentul a 177,28 km / h, ceea ce pentru un model cu caroserie berlină din anul 1937, reprezintă o valoare excelentă.
În urmă cu 100 de ani își făceau debutul primele modele de lux
Modelul Cord are, conform tradiției industriei de automobile de peste ocean, în dotare un motor V8 și o soluție tehnică mai puțin utilizată la vremea respectivă și anume tracțiunea pe roțile din față. În condiții normale, motorul cu capacitate de 4,7 litri este capabil să dezvolte 127 CP iar în cazul intrării în funcțiune a compresorului mecanic, puterea crește până la 170 CP și este transmisă cu ajutorul unei cutii de viteze semiautomatice cu 4 rapoarte. Dimensiunile generoase ale caroseriei și partea mecanică complicată din punct de vedere constructiv ar fi trebuit să îi aducă lui Cord la prima vedere unele dificultăți din punct de vedere al comportamentului la drum și a dinamicii, lucru din fericire contrazis încă de la primele teste de la prezentarea oficială.
Un exemplar cu câteva caracteristici speciale
Exemplarul de față al modelului Cord 812 este unul foarte special. Acest lucru a devenit cert în momentul în care proprietarul anterior a trebuit să demonteze portierele în timpul procesului de restaurare. Acestea au fost neobișnuit de grele, relatează site-ul barnfinds.com. Cercetările efectuate ulterior au relevat faptul că portierele erau blindate iar peretele despărțitor dintre habitaclu și portbagaj era ranforsat. Ampatamentul în acest caz măsura 3,35 metri, cu 10 cm mai mult comparative cu cel al modelului standard.
Un exotic și rar Tucker 48 scos la licitație în ianuarie 2020
Exemplarul de față a fost comandat special pentru un om politic din perioada respectivă. Cercetările realizate au demonstrat că, este vorba despre Huey Long care deținea atunci funcția de guvernator al satului american Louisiana. Din nefericire, politicianul american nu a mai reușit să intre în posesia acestui exemplar special de Cord 812 pentru că, cu doar o săptămână înainte de livrare, acesta a fost asasinat la comandă. După ce a avut mai mulți proprietari și pentru o perioadă chiar a fost dat uitării, automobilul a revenit în actualitate. Pe data 11 ianuarie 2020, acesta va fi scos la vânzare prin intermediul casei de licitații Barrett-Jackson la Scottsdale în SUA.
Foto: Barrett-Jackson