Acest Porsche 911 Turbo 3.6 din seria 964 și fabricat în anul 1993, a fost protagonist în filmul de acțiune Bad Boys. Automobilul sport va fi scos la vânzare prin licitație în ianuarie 2022 prin intermediul casei de licitații americane Mecum.
Un Porsche 911 este poate unul dintre puținele automobile cunoscute fără o apariție principală într-un film. Filmul de acțiune intitulat Bad Boys din anul 1995, aduce însă în prim plan în mai multe secvențe alături de actorii principali un exemplar de Porsche 911 Turbo. Fiecare pasionat de brandul Porsche și nu numai cunoaște istoria modelului 911 Turbo din anii ’70, ’80 și ’90.
Dar înainte de a ajunge la intriga filmului, să clarificăm pe scurt legătura: un exemplar de Porsche 911 Turbo 3.6 din seria 964 de culoare neagră și fabricat în anul 1993 își face apariția în film. Complotul este ușor de explicat: heroină în valoare de 100 de milioane de dolari dispare peste noapte din sediul poliției din Miami. Dacă heroina nu este găsită din nou în 72 de ore, incinta va fi închisă și toți angajații își vor pierde locul de muncă. Cei doi detectivi Mike Lowry (Will Smith) și Marcus Burnett (Martin Lawrence) primesc misiunea să-l aresteze pe șeful bandei Fouchet (Tchéky Karyo) și să-l protejeze pe martorul (Téa Leoni) de șeful bandei. Nu există însă nicio îndoială că, pe parcursul filmului există o mulțime de împușcături, urmăriri și conduceri la limită inclusiv la volanul unui Volvo 264 break.
Porsche-ul 911 (964) Turbo 3.6 negru fabricat în 1993 poate fi văzut atât pe afișul filmului cât și în timpul trailer-ul american. Pe plăcuța de înmatriculare din spate scrie „Bad Bys1” în timp ce la partea din față se află un număr francez de înmatriculare din departamentul Paris. Cu acest model, Porsche are ultima și cea mai puternică etapă de expansiune a motorului boxer monoturbo cu șase cilindri sub capacul profilat al compartimentului motor din spate. După cum știm cu toții, spoilerul spectaculos numit „coada de balenă” nu are doar un rol estetic pentru personalizare, ci și o necesitate de ordin tehnic, dedesubt fiind poziționat uriașul intercooler. Motorul de 3,6 litri și 360 CP este asociat cu o cutie de viteze manuală cu cinci trepte și care transmite puterea către puntea spate prin intermediul unui diferențial cu alunecare limitată.
În anul premierei filmului, Porsche lansa noul model 911 Turbo bazat pe seria 993 (lansată în 1993) și echipat în acest caz cu un motor boxer biturbo și tracțiune integrală. Originalitatea mașinii din film este confirmată de un certificat de autenticitate „Certificate of Authenticity” eliberat de Porsche Cars North America. Conform descrierii făcute de casa de licitații americană Mecum, automobilul are un rulaj de 34.396 mile (55.034 km) și a aparținut printre alții, regizorilor Michael Bay și Pat Sandstone. Între anii 2014 și 2017, acest exemplar a primit mai multe premii în cadrul evenimentelor Meetings și Concours d’Elegances. Exemplarul vopsit în culoarea neagră, este echipat cu jante tipice Turbo Speedline cu cinci spițe, tapițerie din piele neagră, instalație de aer condiționat, radio casetofon și trapă.
Porsche-ul 911 Turbo 3.6 protagonist în filmul american Bad Boys va fi scos la licitație la Kissimmee (SUA) în ianuarie 2022. Nu există încă o estimare a acestui exemplar, dar ceea ce poate aduce un Porsche 911 Turbo 3.6 (seria 964) de la un proprietar anterior celebru, ne-a demonstrat în septembrie în cadrul unei licitații, când un exemplar de Porsche 911 Turbo din seria 964 care aparținuse anterior fostului pilot de Formula 1, Jenson Button, a fost vândut cu aproape 370.000 de euro, ceea ce reprezintă în jur de două ori mai mult comparativ cu valoarea obișnuită de piață.
Foto: Mecum Auctions