Pe gheaţă cu câştigătorii: BMW Group Classic la GP Ice Race 2020 de la Zell am See.Philipp Eng, concurent în Deutsche Tourenwagen Masters (DTM), pilotează BMW M3 Rally, iar Christian Menzel va face drifturi pe gheaţă cu MINI ALL4 Racing din Dakar 2012. O altă legendă ia parte la acţiune: Morris Mini Cooper S Works Rally. Întâlnirea are loc în weekendul 1-2 februarie şi este găzduită de o staţiune de schii populară din Austria – Zell am See.
Vremea geroasă nu este pe gustul tuturor, dar există două avantaje majore pentru o competiţie pe gheaţă destinată vehiculelor istorice: uzura redusă a pneurilor şi „răcirea „naturală” a motoarelor încinse.
În week-endul 1-2 februarie 2020, GP Ice Race va avea loc pentru a doua oară în oraşul Zell am See din Austria.
Clasice ale motorsportului de la diferite mărci şi piloţii lor se vor duela în dispute palpitante pe suprafaţa îngheţată de acolo. În premieră, BMW Group Classic ia parte la spectacolul pe gheaţă.
În cadrul GP Ice Race 2020 vor apărea modele cu palmares, inclusiv un BMW M3 din prima generaţie, care a câştigat de două ori Campionatul European de Viteză în Coastă pentru Turisme, înainte de a fi transformat într-un model de raliuri de succes, şi un MINI ALL4 Racing, care a triumfat în Raliul Dakar din 2012.
Iar replica unui clasic Mini Cooper S, care a creat senzaţie acum doar câteva săptămâni la Coppa delle Alpi 2019, se va alinia şi ea pe grila de start a inelului de gheaţă de la Zell am See.
GP Ice Race este un omagiu adus legendarelor evenimente sportive care au avut pe lacul îngheţat al oraşului în fiecare sezon de iarnă dintre 1937 şi 1974 şi care au atras o audienţă considerabilă. Noua ediţie va avea loc pe o pistă de gheaţă naturală de pe vechiul aerodrom, unde maşinile de curse moderne pilotate de numeroşi sportivi celebri concurează împotriva modelelor youngtimer şi clasice. Programul evenimentului include şi skijoring, care este unul din precursorii curselor pe gheaţă de la Zell am See. Skijoring este o disciplină în cadrul căreia schiorii erau tractaţi de-a lungul pistei de cai în galop, iar ulterior de motociclete şi maşini.
BMW Group Classic lansează două maşini istorice pe gheaţă
Aceşti câştigători şi-au obţinut cele mai mari succese pe terenuri foarte diferite. Un BMW M3 de primă generaţie a fost înscris în GP Ice Race 2020, iar Francis Dosières l-a pilotat spre victorie în Campionatul European de Viteză în Coastă pentru Turisme în 1988 şi 1989.
Anul următor, BMW M3 era transformat în maşină de raliuri. Şi şi-a demonstrat calităţile şi în noua disciplină. Timp de mai mulţi ani, compatriotul lui Dosières, Patrick Artru, a avut succes cu el în campionatul de raliuri al Franţei. BMW M3 va fi pilotat de un erou local. GP Ice Race contează ca etapă de casă pentru pilotul BMW în DTM născut la Salzburg, Philipp Eng.
Pe de altă parte, nisipul şi pietrele au fost cândva teritoriul preferat de MINI ALL4 Racing. În 2012, echipajul francez format din Stéphane Peterhansel şi Jean-Paul Cottret a dus maşina la victorie în Raliul Dakar. A fost primul succes în Dakar pentru MINI. Opt ani mai târziu, Christian Menzel va testa dacă MINI ALL4 Racing poate fi de neoprit şi pe gheaţă, aşa cum a fost în deşert. Iar Menzel are calităţi dovedite de pilot de anduranţă. În 1998, el a făcut parte din cvartetul care a câştigat cursa de 24 de ore de la Nürburgring, cu BMW 320d.
Replica unui Mini Cooper S în versiune de raliuri are a doua apariţie în Alpi în decurs de câteva săptămâni. În timp ce cauciucul a atins drumurile înzăpezite sau curăţate în decembrie, de data aceasta se va evolua doar pe gheaţă. Cu toate acestea, versatilitatea a fost mereu un punct forte al celei mai sportive versiuni a clasicului Mini. În fond, Mini Cooper S a câştigat Raliul Monte Carlo Rally în 1964, 1965 şi 1967.
Un rar BMW 530 MLE a fost de curând restaurat
De asemenea, BMW Group Classic prezintă la Zell am See şi două maşini de curse clasice care cândva au creat senzaţie în cursa de 24 de ore de la Le Mans.
BMW M1 a participat la clasica de anduranţă din Franţa în 1981 şi imediat a atras privirile prin finisajul coloristic neobişnuit. Artistul Walter Maurer a stilizat automobilul sport cu motor central prin imagini pictate manual ale hanurilor şi obiectivelor turistice tradiţionale din München.
” Wirtshausauto” a devenit un simbol al legăturii strânse dintre BMW şi sponsorii locali din München. Maşina va fi prezentă la Zell am See alături de învingătoarea Le Mans din 1999: BMW V12 LMR. Cu acest prototip cu cockpit deschis, BMW a reuşit să obţină victoria în clasamentul general în premieră cu o maşină oficială la cea mai renumită cursă de anduranţă din lume.