Bertone Kayak un spectaculos concept car Lancia

Lancia Kappa Coupe lansată în a doua jumătate ai anilor ’90 ar fi putut avea formele conceptului Kayak. În acest caz este vorba despre un concept car pe care studiourile carosierului italian Bertone l-au creat în totală libertate, transformând cu gust și curaj tendințele de design ale automobilelor de la mijlocul anilor ’90.

La ediția din 1996 a Salonului Auto de la Torino producătorul auto italian Lancia lansa modelul din clasa superioară Kappa Coupe, care avea caroseria derivată din cea a variantei berlină, conform unei practici îndelung adoptate de producătorii auto germani, dar, evident, nu foarte binevenite pentru un brand auto italian.

Această variantă chiar validă, care ridică imediat unele îndoieli cu privire la estetica prea clasică, va înregistra un insucces comercial și pe care specialiștii în domeniu l-au prevăzut încă la debut. Lucrurile ar fi putut arăta cu totul altfel dacă conducerea Lancia ar fi decis în schimb să realizeze și să producă un model Kappa Coupe bazat pe concept car-ul Kayak, pe care carosierul Bertone l-a expus într-o avanpremieră mondială la Salonul Auto de la Geneva din 1995 și care ar fi putut fi materializat într-un model de serie prezentat la Salonul Auto de la Torino din 1996.

Conceptul Kayak a fost dezvoltat pe mecanica modelului Lancia Kappa Berlina și propulsat de motorul acestuia cu 5 cilindri în linie de 2.4L(170CP) iar în rest nu avea nimic în comun cu modelul din clasa superioară de la Lancia. Iată cum descrie comunicatul de presă al lui Bertone, emis în aprilie 1996: „Cu toate limitele comparației, am spune un model Lancia Aurelia B20 pentru anul 2000. Design-ul Kayak este unul sportiv, dar în același timp elegant și rafinat. Scopul proiectului este … modernitatea fără linii stranii și exasperate. În mod deliberat este vorba de un coupe care este legat de tradiția Lancia. Am dorit să exaltăm câteva caracteristici canonice și clasice ale mărcii și produsului. Un stil impunător și o caracteristică a grilei Lancia care domină și determină întreaga parte frontală”.

Recunoscând eleganța și rafinamentul incontestabil, totuși, prototipul Kayak nu pare a exalta în caracteristici canonice ale mărcii torineze, ci mai degrabă, se îndepărtează de ea, propunând linii inovatoare, adoptate și de alte coupe-uri italiene din perioada respectivă, precum Alfa Romeo GTV și Fiat Coupe, care nu au înregistrat succesul comercial scontat. Pentru Kayak, așa cum a subliniat Bertone însăși, au fost propuse cu intenție proporții în antiteză față de tendința momentului respectiv care dorea părți frontale compacte și părți posterioare relativ înalte, explorând într-un stil modern proporțiile clasice ale coupe-urilor din anii trecuți cu o exaltare puternică a capotei motorului și o linie laterală care era coborâtă spre partea din spate.

Cu toate acestea, aspectul, care datorită formelor compacte și a liniei de centură în relief poate aminti de fapt pe undeva de carena unui Kayak, este inexorabil cel al unui prototip de stil, prea „revoluționar” pentru o clientelă deschisă la noutăți precum cea Lancia, care nu ar fi gata să o accepte, chiar și după inevitabilele simplificări derivate din industrializare. Conducerea producătorului Lancia de la acea dată a fost conștientă de acest lucru și nu au accept propunerea lui Bertone, preferând să se limiteze la un coupe mai simplu derivat din sedan și care s-a dovedit ulterior că nu a fost prea atractiv. O soluție alternativă ar fi fost probabil ideală, dar la acea vreme nu a existat timp și poate chiar „talentele” lipseau pentru a realiza un model Kappa Coupe mai atrăgător.

Foto: Bertone