Aston Martin sărbătorește 70 de ani de la lansarea versiunii Vantage

Aston Martin, cel mai celebru constructor britanic de modele sport, sărbătorește în acest an 70 de ani de la aparția primei versiuni sportive Vantage din gama modelelor sale. După șapte decenii de la lansarea acesteia, tradiția continuă și în zilelel noastre cu actualul model lansat în 2018.

În tot acest timp un număr de peste 36.000 de exemplare din versiunea Vantage aflată în gama mai multor modele, au fost realizate manual pentru a încânta pasionații și care reprezintă mai mult de o treime din toate exemplarele modelelor sport construite de marca britanică de lux.

Versiunea sportivă Vantage a apărut pentru prima oară în cursul anului 1950 în gama elegantului model DB2 construit în acel moment la fabrica din Feltham. În cazul versiunii Vantage, mulțumită unor îmbunătățiri, motorul cu 6 cilindri de 2.8L de concepție Lagonda dezvolta o putere de 125 CP. Din această primă versiune, Aston Martin a realizat un număr de 250 de unități iar conform specialiștilor, un număr destul de mare dintre acestea se pare că s-au păstrat până în zilele noastre.

ASTON MARTIN -PLANURI PENTRU URMĂTORII 100 DE ANI

După mai mult de un deceniu, în 1961, a venit rândul modelului DB4 să ofere în gama sa o versiune sportivă Vantage. Pe lângă un motor mai puternic cu 6 cilindri care era alimentat în acest caz cu ajutorul a trei carburatoare SU, DB4 Vantage se deosebea la exterior prin farurile cu protecție aerodinamică și unele elemente ale caroseriei realizate din aluminiu.

60 DE ANI CU ASTON MARTIN DB4

Devenit celebru la nivel mondial mulțumită agentului secret britanic 007, Aston Martin DB5 din 1964 este considerat în zilele noastre un adevărat model iconic. Interesant este faptul că doar un număr de 68 unități dintr-un total de 887 ale modelului DB5 construit la Newport Pagnell au fost realizate cu specificațiile Vantage al cărui motor furniza 325 CP cu toate că la momentul lansării aceasta costa cu doar 158 de lire sterline în plus față de versiunea standard exceptând taxele.

O variantă îmbunătățită și cu dimensiuni ușor majorate și orientată mai mult către confortul pasagerilor, versiunea Vantage a modelului DB6 este la fel de rară ca și predecesoarea versiune. Producția toatală a acestei versiuni a fost de sub 100 de unități iar proprietarii acestora din zilele noastre sunt destul de reținuți în momentul când primesc oferte de la colecționarii auto și preferă să le vândă în cadrul unor licitații.

Modelul DBS lansat în 1967 a reprezentat o revoluție pentru Aston Martin atît din punct de vedere al design-ului cât și tehnic. Stilul său modern în care predominau liniile drepte și întinse care prefigura tendința de la începutul anilor ’70, a fost realizat de designerul William Towns. Modelul DBS utiliza o platformă complet nouă și motoare cu 6 cilindri concepute de inginerul Tadek Marek.

O variantă îmbunătățită a modelului DBS a fost introdusă în anul 1972 și a fost denumită V8 datorită motorului cu configurația respectivă aflat în dotarea respectivului model. Din versiunea cu nume consacrat Vantage au fost fabricate un număr de doar 70 de unități și surprinzător, aceasta nu era la momentul respectiv cea mai sportivă din gama Aston Martin.

Aston Martin: de 50 de ani în slujba Majestăţii Sale

Considerat primul supercar britanic la debutul său din1977, originalul Aston Martin V8 Vantage oferea performanțe uluitoare în ciuda gabaritului său împozant. Grație motorului său din dotare, un V8 de 5.3L care era capabil să furnizeze 400CP, modelul Aston Martin putea rivaliza cu mult mai consacratele modele de la Ferrari, Lamborghini sau Maserati. Această versiune Vantage a fost și cea mai longevivă din istoria brandului britanic fiind fabricată pe parcursul a 13 ani, ediția finală fiind denumită X-Pack și livrată în 1990.

Cei mai mulți dintre specialiști au considerat versiunea special elaborată Vantage Zagato din 1987, cea mai sportivă și plăcută în conducere dintre versiunile modelului V8. Cu un design avangardist realizat de carosierul italian Zagato, o caroserie de dimensiuni compacte realizată din aluminiu de unde a rezultat și o greutate redusă în avantajul performanțelor și manevrabilității și poate cel mai important lucru, deosebit de rar – doar 50 unități construite în Italia, această versiune Vantage Zagato repreprezintă o realizare exclusivă.

Probabil că pentru unii pasionați ai brandului britanic, favoritul din gama modelului Aston Martin V8, construit manual, este Vantage V550 al cărui motor V8 dezvolta 550 CP. Pentru aceștia, această versiune reprezintă practic chintesența muscle car-ului britanic și în același timp o combinație foarte reușită între lux, confort și performanțe de top, acestea din urmă realizate în detrimentul unei greutăți totale de aproape două tone.

Probabil unul dintre cele mai elegante modele Aston Martin, DB7, a contribuit decisiv la relansarea brandului britanic pentru secolul XXI după o perioadă mai puțin favorabilă din punct de vedere financiar. Motorul din dotarea versiunii Vantage, un V12 de 5,9 litri și 420 CP împreună cu setările special ale trenului de rulare au contribuit la un comportament dinamic și o manevrabilitate de excepție. Această versiune putem spune că a fost prima care a înregistrat și primul succes comercial cu cele 2.091 de exemplare.

Aston Martin-ul DB5 al lui James Bond scos la licitație

Bazată pe noua platformă VH, versiunea Vantage din 2005 a modelului V8/V12 a înregistrat un mare succes comercial pentru Aston Martin. Variantele și edițiile speciale sunt prea numeroase pentru a fi enumerate aici, dar alegerea noastră rămâne cea Vantage V12 din prima generație dotată cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte. Pare surprinzător cum Aston Martin a reușit implementarea unui motor cu o astfel de configurație și de o capacitate atât de mare pe cel mai mic model din gama sa.

Stilul polarizant al actualului Aston Martin Vantage poate să placă sau dimpotrivă! Oricum rămâne de văzut dacă va reuși să depășească cifrele înregistrate de versiunile Vantage ale predecesoarelor modele în timp ce conducerea actuală a mărcii britanice își pune mari speranțe cu model DBX din categoria SUV care este încă la început de carieră și care ar putea aduce un profit suficient de mare companiei.

Foto: Aston Martin