În urmă cu 65 de ani, la saloanele auto de la Frankfurt și Paris, producătorul german a surprins presa și vizitatorii la standul său cu prezentarea noului său model coupe Karmann Ghia. Succesul comercial înregistrat de model a fost unul peste așteptări încă de la debut, în primul an fiind înregistrate un număr de peste 10.000 comenzi.
Un număr de trei companii și câțiva designer renumiți, au contribuit la dezvoltarea automobilului de succes Karmann Ghia. La începutul anilor ’50, compania germană Volkswagen producea modelul Beetle și, odată cu creșterea nivelului de trai postbelic, cei din conducerea de la Volkswagen din acea perioadă, în frunte cu Heinrich Nordhoff, erau interesați de adăugarea unui nou model în gama sa, eventual dacă se putea chiar unul din clasa coupe. În același timp, Luigi Segre s-a angajat să extindă reputația internațională a carosierului italian Ghia iar Wilhelm Karmann preluase conducerea carosierului german Karmann de la familia sa și era dornic să-și extindă contractele pentru poducerea modelelor cabrio Volkswagen.
Wilhelm Karmann și Luigi Segre s-au întâlnit de câteva ori la saloanele auto internaționale și, după o discuție inițiată de Wilhelm Karmann, Luigi Segre a obținut în secret de la acesta, un Volkswagen Beetle pe care să îl folosească ca bază pentru un prototip. Acel exemplar Type I a fost dificil de procurat de către Ghia iar Gian Paolo, fiul lui Mario Boano administratorul carosierului Ghia, a cumpărat unul din Paris și l-a dus la Torino unde acesta avea sediul. Echipa de la Ghia a modificat platforma modelului, a proiectat un prototip într-un timp relative scurt și în cinci luni a finalizat modelul pentru producția de serie.
Luigi Segre i-a prezentat în secret modelul lui Wilhelm Karmann la un an după discuția inițială, la mijlocul anului 1953, la Paris, în sediul Societe France Motors (reprezentanța Volkswagen pentru Franța și distribuitorul exclusiv european al modelelor Chrysler construite de Ghia). Când Wilhelm Karmann a văzut coupe-ul, Karmann a a firmat: „Aș vrea să construiesc acest model”. În calitate de șef la Ghia, Segre a dirijat singur proiectul prin concepție și construcție, oferind un proiect fezabil pe care Willhelm Karmann și-l dorea și care îl putea construi în practică. Proiectul respectiv a fost prezentat la scurt timp conducerii Volkswagen de către Wilhelm Karmann.
Totuși, stilul ușor mai complex al caroseriei, a integrat lucrările realizate de către Luigi Segre, precum și cele ale lui Mario Boano, Sergio Coggiola și Giovanni Savonuzzi – și, în diferite momente, fiecare și-a adăugat meritul pentru design. Mai mult, designul avea asemănări de stil cu conceptele Chrysler d’Elegance și K-310 realizate de designerul Virgil Exner, cărora Ghia îi fusese colaborator cu realizarea prototipurilor și care, la rândul lor, reflectau numeroase indicii și teme dezvoltate anterior de Mario Boano. Potrivit fiului lui Virgil Exner, Virgil M. Exner Jr., Giovanni Savonuzzi a fost responsabil să micșoreze dimensiunile conceptului Elegance, înlocuind grila frontală generoasă a lui Chrysler cu o grilă de dimensiuni reduse și formată din două părți asemănătoare ca stil cu al unor bărci.
Designul prototipului a fost bine primit de către conducerea de la Volkswagen, acesta fiind cunoscut sub denumirea internă codificată Type 14 și prezentat la Salonul Auto de la Paris în octombrie 1953 ca un concept de stil „by Ghia”. Prezentarea în fața presei a modelului pentru producția de serie a avut loc la hotelul Kasino din Westfalia, Germania pe data de 14 iulie 1955 în timp ce lansarea oficială s-a desfășurat concomitent la saloanele auto de la Paris și Frankfurt din 1955. Modelul s-a făcut rapid remarcat datorită designului atractiv, elegant și în același timp original dar și a unui raport preț / calitate excelent.
Producția modelului Karmann Ghia Type 14 a demarat în august 1955 la fabrica carosierului german Karmann din Osnabruck. Reacția publicului a depășit așteptările, în primul an fiind comercializate un număr de peste 10.000 exemplare. La scurt timp după introducerea modelului Karmann Ghia, producția companiei Volkswagen s-a dublat iar modelul a devenit cel mai importat automobil de pe piața din SUA. Citiți articol complet aici:https://auto-retro-passion.ro/volkswagen-karmann-ghia-a-celebrat-65-de-ani-de-la-debut/
Foto: Volkswagen; Arhivă