Primul model american de serie cu tracțiune față a împlinit 55 de ani

Lansat la începutul anului 1966, modelul Toronado de la Oldsmobile, reprezintă primul automobil de serie cu tracțiune față de producție americană după constructorul Cord care și-a întrerupt activitatea în anul 1937. De la debut, modelul american s-a făcut repede remarcat datorită design-ului spectaculos dotărilor de înalt nivel precum și prin introducerea în premieră a transmisiei automate Turbo-Hydramatic cu 3 trepte.

Încă din anul 1958, echipa de ingineri de la Oldsmobile lucrau la proiectul unui sistem de tracțiune cu roțile din față motrice, condus de inginerul John Beltz, cel care s-a aflat și la originea proiectului modelului 4-4-2 lansat în 1971 și care va deveni ulterior șef al diviziei. Deși inițial sistemul respectiv a fost conceput pentru modelul F-85 dintr-o clasă mai mică, costul și natura experimentală au împins programul către un model dintr-o clasă mai mare și mai scumpă.

În a doua jumătate ai anilor ’50, Oldsmobile a prezentat un concept car de model coupe, denumit Oldsmobile Golden Rocket dar care nu a fost introdus în producție. Neobișnuitul sistem de propulsie Toronado numit Unitized Power Package (UPP) și dezvoltat de Oldsmobile, beneficia de un propulsor Rocket V8 și de o transmisie față montate într-un compartiment al motorului nu mai mare decât unul pentru un automobil convențional cu tracțiune spate. În timpul dezvoltării sale de șapte ani, componentele UPP au fost testate peste 1.5 milioane de mile pentru a se putea verifica rezistența și fiabilitatea. Sistemul de propulsie UPP s-a dovedit atât de bine construit încât a fost utilizat practic fără modificări pe motorhome-urile GMC din anii ’70.

Conceperea designului viitorului model Toronado a demarat în anul 1962 având ca punct de referință conceptul de stil „Flame Red Car” creat de stilistul de la Oldsmobile, David North și care reprezenta un model sport compact dar care nu a intrat niciodată în producție. La câteva săptămâni după ce respectivul proiect a fost finalizat, divizia Oldsmobile a fost informată de conducerea General Motors că va putea să producă începând din 1966, un model din clasa în care mai concurau modelele Buick Riviera și Ford Thunderbird iar designul realizat de North pentru acel concept car a fost selectat. Pentru a menține scăzute costurile de producție, viitorul model trebuia să dispună de aceeași platformă cu Buick-ul Riviera reproiectat în 1966 și aflat atunci la a doua generație, care era substanțial mai mare decât își imaginase North.

Un prim prototip Oldsmobile Toronado a fost expus în premieră la Salonul Auto de la Detroit din 1965 în timp ce varianta definitivă pentru producția de serie a fost prezentată cu prilejiul Salonului Auto de la Chicago din același an.

La debut său la comercializare în ianuarie 1966, Oldsmobile Toronado avea implementate numeroase inovații dezvoltate special de concernul General Motors, cum ar fi: transmisia automată Turbo-Hydramatic 400 (denumită THM425 în formă FWD) cu trei trepte, carburatorul Rochester Quadrajet cu patru corpuri, garniturile de flanșă ale colectorului de evacuare în formă sferică, care au oferit libertate de mișcare mai mare în sistemul de evacuare care au prevenit scurgerile și sistemul de ventilație de la interior care a redus considerabil zgomotul vântului prin eliminarea geamurilor triunghiulare convenționale de la portierele din față. Citiți articol complet aici:https://auto-retro-passion.ro/oldsmobile-toronado-primul-model-american-de-serie-cu-tractiune-fata/

Foto: Oldsmobile; Arhivă