În 1968 de pe liniile de fabricație ale mărcii OPEL ieșea un model fabulos: OPEL GT. Un coupe-sport cu două locuri și linii ce ne trimit cu gândul la un faimos musclecar american.
Autovehiculul sport, Opel GT a ieșit prima dată de pe linia de asamblare acum 50 de ani. Aniversarea modelului a început în mai, în cadrul expoziției cu vânzare pentru autovehicule clasice „Bodensee-Klassik”. Dar fanii pot admira stilul emblematic șiîn multe alte evenimente pe parcursul anului.
GT experimental
Cariera modelului Opel GT a început acum 53 de ani – la Salonul Auto Internațional de la Frankfurt din 1965, unde compania a prezentat autovehiculul sport cu două locuri. Cu o caroserie elegantă, cu faruri escamotabile și pasaje ale roților evazate, autovehiculul avea un design nemaiîntâlnit până atunci la un producător european. Designul exterior a fost denumit curând „forma sticlei de Cola”. Inițial, Opel a descris „Experimental GT” – primul concept al unui producător german – drept un prototip de performanță. A fost proiectat de Erhard Schnell și echipa sa în “Studioul de design” din Rüsselsheim – primul centru de design al producătorului de autovehicule european.
Erhard Schnell își aduce aminte că dezvoltarea modelului GT a fost un mare secret: „La început era doar un proiect de design. Șeful meu nu spusese nimic conducerii. Dar când prototipul era aproape gata nu mai putea să nu îi informeze. Eram foarte îngrijorați când Experimental GT a fost prezentat prima dată. Și apoi am fost atât de ușurați când echipa de conducere a aplaudat spontan, erau extrem de entuziasmați!”
Curajul lor a fost răsplătit la Salonul Auto Internațional de la Frankfurt, unde presa și publicul au primit modelul GT cu mare entuziasm. Nimeni nu se aștepta la un autovehicul sport atât de radical de la Opel. Drept urmare, la șase ani de la prima schiță de design și la doar trei ani după ce proiectul a primit undă verde, prototipul GT a devenit un model de serie.
Cooperare transfrontalieră
Primul Opel GT a ieșit de pe linia de asamblare în 1968, un exemplu timpuriu al cooperării franco-germane. Datorită proiectelor comune anterioare, producătorul de caroserii Chausson și Brissoneau & Lotz era un partener de încredere pentru Opel și compania franceză făcea lucrările de presare, sudură, vopsire și montare interioară pentru GT, înainte de a-l trimite în Germania pentru asamblarea finală a șasiului și trenului de rulare.
Cumpărătorii modelului GT puteau alege dintre două motoare cu patru cilindri – unul cu o cilindree de 1,1 l și 60 cp de la modelul Kadett și celălalt cu o cilindree de 1,9 l și 90 cp de la modelul Rekord. GT 1900 a fost foarte popular, chiar de la început. Viteza maximă de 185 km/h și accelerarea de la zero la 100 km/h în 11,5 secunde erau întocmai ceea ce doreau cumpărătorii. Roțile din spate erau acționate de o cutie de viteze manuală cu patru trepte. Clienții europeni comandau foarte rar transmisia automată opțională cu trei trepte, dar de partea cealaltă a Atlanticului aceasta era foarte populară.
Revoluționar – la interior și la exterior
Caroseria modelului GT de serie era destul de diferită de autovehiculul original, cu un aspect și mai atletic. Partea frontală era mai mare, consola față mai scurtă. Prizele de admisie proeminente permiteau o capotă mai coborâtă, farurile escamotabile dreptunghiulare ale modelului Experimental GT au fost înlocuite cu unele care confereau autovehiculului un aspect inconfundabil. Liniile puternice, dar elegante coborau rezistența la înaintare fără a mări forța de portanță, pentru stabilitate la viteze înalte pe autostradă. Aceasta a cauzat, totuși, o problemă neașteptată: conform comunicatului de presă din septembrie 1968, prototipurile pentru GT nu puteau fi conduse nicăieri fără a fi reperate de presă, deoarece forma „împiedica orice camuflaj”.
La fel ca în cazul designului exterior, interiorul modelului GT, cu scaunele tip sport, volanul cu trei spițe și instrumentele rotunde, emana un farmec care continuă să îi încânte și azi pe fani. Însă, în ciuda apelului la emoții, designerii modelului GT au fost foarte atenți și la siguranță, oferind creației lor centuri de siguranță cu prindere în trei puncte, protecție integrală la impact lateral și răsturnare.
Succese în sporturile cu motor și noi recorduri
Cu centrul său de greutate scăzut, caroseria stabilă și șasiul dinamic, GT era ideal pentru sporturile cu motor. De exemplu, modelele Conrero GT au repurtat numeroase succese în cursele pe distanțe lungi de la începutul anilor 70. Apoi în 1971, Dr. Georg von Opel, nepotul fondatorului companiei, a transformat modelul GT într-un autovehicul electric, care a atins o viteză maximă de circa 189 km/h și a stabilit mai multe recorduri mondiale. Iar în iunie 1972 Opel a construit un model GT cu motor diesel care a stabilit două recorduri mondiale și 18 recorduri internaționale pe terenul de testare de la Dudenhofen. Atingerea unei viteze maxime de 197 km/h pe o distanță de peste 1000 de metri era ceva senzațional pentru autovehiculele diesel de la acea vreme.
În 1969 părea că visul va deveni realitate pentru fanii decapotabilelor când Opel a prezentat modelul Aero GT decapotabil cu geamuri spate și acoperiș cu acționare electrică la IAA. Din păcate, autovehiculul a rămas în faza de prototip.
Modelul GT de serie și-a încântat clienții până la încetarea producției în 1973. Datorită performanțelor sale, designului unic și prețului atractiv, popularitatea modelului GT a depășit toate așteptările. În total au fost produse 103.463 de unități în doar cinci ani.
Aviz amatorilor: în prezent prețul unui Opel GT variază între 3500 Euro, în stare completă și funcțional și poate ajunge până la 23000 euro în stare „concurs”.