Opel GT – 50 de ani de fascinație

Automobil de vis: chiar și după 50 de ani sloganul cu care a venit “Doar zborul este mai bun…” încă este de actualitate pentru Opel GT.

În 1968 de pe liniile de fabricație ale mărcii OPEL ieșea un model fabulos: OPEL GT. Un coupe-sport cu două locuri și linii ce ne trimit cu gândul la un faimos musclecar american.

Automobil de visrchiar și după 50 de ani sloganul cu care a venit “Doar zborul este mai bun…” încă este de actualitate pentru Opel GT.
Automobil de vis: chiar și după 50 de ani sloganul cu care a venit “Doar zborul este mai bun…” încă este de actualitate pentru Opel GT.

Autovehiculul sport, Opel GT a ieșit prima dată de pe linia de asamblare acum 50 de ani. Aniversarea modelului a început în mai, în cadrul expoziției cu vânzare pentru autovehicule clasice „Bodensee-Klassik”. Dar fanii pot admira stilul emblematic șiîn multe alte evenimente pe parcursul anului.

GT experimental

Cariera modelului Opel GT a început acum 53 de ani –  la Salonul Auto Internațional de la Frankfurt din 1965, unde compania a prezentat autovehiculul sport cu două locuri. Cu o caroserie elegantă, cu faruri escamotabile și pasaje ale roților evazate, autovehiculul avea un design nemaiîntâlnit până atunci la un producător european. Designul exterior a fost denumit curând „forma sticlei de Cola”. Inițial, Opel a descris „Experimental GT” – primul concept al unui producător german – drept un prototip de performanță. A fost proiectat de Erhard Schnell și echipa sa în “Studioul de design” din Rüsselsheim – primul centru de design al producătorului de autovehicule european.

Automobile de vis: premiera mondială Opel GT pentru jurnaliști s-a ținut pe Hockenheimring în 1968.
Automobile de vis: premiera mondială Opel GT pentru jurnaliști s-a ținut pe Hockenheimring în 1968.

Erhard Schnell își aduce aminte că dezvoltarea modelului GT a fost un mare secret: „La început era doar un proiect de design. Șeful meu nu spusese nimic conducerii. Dar când prototipul era aproape gata nu mai putea să nu îi informeze. Eram foarte îngrijorați când Experimental GT a fost prezentat prima dată. Și apoi am fost atât de ușurați când echipa de conducere a aplaudat spontan, erau extrem de entuziasmați!”

Locul unde visurile devin realitate: Centrul de Design din Rüsselsheim, a fost primul centru de acest gen pentru un producător European la începutul anuilor 1960.
Locul unde visurile devin realitate: Centrul de Design din Rüsselsheim, a fost primul centru de acest gen pentru un producător European la începutul anuilor 1960.

Curajul lor a fost răsplătit la Salonul Auto Internațional de la Frankfurt, unde presa și publicul au primit modelul GT cu mare entuziasm. Nimeni nu se aștepta la un autovehicul sport atât de radical de la Opel. Drept urmare, la șase ani de la prima schiță de design și la doar trei ani după ce proiectul a primit undă verde, prototipul GT a devenit un model de serie.

Sloganul publicitar: cele patru cuvinte „Doar zborul este mai bun...” descrie experiența trăită la bordul lui Opel GT și continuă și azi să-i emoționeze pe entuziaști.
Sloganul publicitar: cele patru cuvinte „Doar zborul este mai bun…” descrie experiența trăită la bordul lui Opel GT și continuă și azi să-i emoționeze pe entuziaști.

Cooperare transfrontalieră

Primul Opel GT a ieșit de pe linia de asamblare în 1968, un exemplu timpuriu al cooperării franco-germane. Datorită proiectelor comune anterioare, producătorul de caroserii Chausson și Brissoneau & Lotz era un partener de încredere pentru Opel și compania franceză făcea lucrările de presare, sudură, vopsire și montare interioară pentru GT, înainte de a-l trimite în Germania pentru asamblarea finală a șasiului și trenului de rulare.

Frumos din orice unghi este privit: oricine are norocul să întâlnească un Opel GT va fi uimit de formele sale senzuale.
Frumos din orice unghi este privit: oricine are norocul să întâlnească un Opel GT va fi uimit de formele sale senzuale.

Cumpărătorii modelului GT puteau alege dintre două motoare cu patru cilindri – unul cu o cilindree de 1,1 l și 60 cp de la modelul Kadett și celălalt cu o cilindree de 1,9 l și 90 cp de la modelul Rekord. GT 1900 a fost foarte popular, chiar de la început. Viteza maximă de 185 km/h și accelerarea de la zero la 100 km/h în 11,5 secunde erau întocmai ceea ce doreau cumpărătorii. Roțile din spate erau acționate de o cutie de viteze manuală cu patru trepte. Clienții europeni comandau foarte rar transmisia automată opțională cu trei trepte, dar de partea cealaltă a Atlanticului aceasta era foarte populară.

Revoluționar – la interior și la exterior

Caroseria modelului GT de serie era destul de diferită de autovehiculul original, cu un aspect și mai atletic. Partea frontală era mai mare, consola față mai scurtă. Prizele de admisie proeminente permiteau o capotă mai coborâtă, farurile escamotabile dreptunghiulare ale modelului Experimental GT au fost înlocuite cu unele care confereau autovehiculului un aspect inconfundabil. Liniile puternice, dar elegante coborau rezistența la înaintare fără a mări forța de portanță, pentru stabilitate la viteze înalte pe autostradă. Aceasta a cauzat, totuși, o problemă neașteptată: conform comunicatului de presă din septembrie 1968, prototipurile pentru GT nu puteau fi conduse nicăieri fără a fi reperate de presă, deoarece forma „împiedica orice camuflaj”.

La fel ca în cazul designului exterior, interiorul modelului GT, cu scaunele tip sport, volanul cu trei spițe și instrumentele rotunde, emana un farmec care continuă să îi încânte și azi pe fani. Însă, în ciuda apelului la emoții, designerii modelului GT au fost foarte atenți și la siguranță, oferind creației lor centuri de siguranță cu prindere în trei puncte, protecție integrală la impact lateral și răsturnare.

Un model legendar în acțiune: Opel GT va putea fi admirat în mai la meetingul german Bodensee-Klassik.
Un model legendar în acțiune: Opel GT va putea fi admirat în mai la meetingul german Bodensee-Klassik.
Star athlete: The interior of the Opel GT boasts bucket seats, round instruments and a three-spoke steering wheel.
Atletul: Interiorul lui  Opel GT avea scaune sport anatomice, panou de bord cu instrumente rotunde și volan cu trei spițe.
Detailed precision: The Opel GT designers focused on a unique design – right up to the design of the fuel cap.
Precizia detaliilor : Designerii lui Opel GT s-au concentrat pe un design unic inclusiv la nivel de detaliu – sus, bușonul rezervorului.

Succese în sporturile cu motor și noi recorduri

Cu centrul său de greutate scăzut, caroseria stabilă și șasiul dinamic, GT era ideal pentru sporturile cu motor. De exemplu, modelele Conrero GT au repurtat numeroase succese în cursele pe distanțe lungi de la începutul anilor 70. Apoi în 1971, Dr. Georg von Opel, nepotul fondatorului companiei, a transformat modelul GT într-un autovehicul electric, care a atins o viteză maximă de circa 189 km/h și a stabilit mai multe recorduri mondiale. Iar în iunie 1972 Opel a construit un model GT cu motor diesel care a stabilit două recorduri mondiale și 18 recorduri internaționale pe terenul de testare de la Dudenhofen. Atingerea unei viteze maxime de 197 km/h pe o distanță de peste 1000 de metri era ceva senzațional pentru autovehiculele diesel de la acea vreme.

Creat pentru motorsport: Conrero GT un model de success în cursele de anduranță de la începutul anilor 1970.
Creat pentru motorsport: Conrero GT un model de success în cursele de anduranță de la începutul anilor 1970.

În 1969 părea că visul va deveni realitate pentru fanii decapotabilelor când Opel a prezentat modelul Aero GT decapotabil cu geamuri spate și acoperiș cu acționare electrică la IAA. Din păcate, autovehiculul a rămas în faza de prototip.

Doar un vis: Opel a prezentat conceptul Aero GT la Salonul Auto de la Frankfurt din 1969 – din nefericire nu a intrat în producția de serie
Doar un vis: Opel a prezentat conceptul Aero GT la Salonul Auto de la Frankfurt din 1969 – din nefericire nu a intrat în producția de serie.

Modelul GT de serie și-a încântat clienții până la încetarea producției în 1973. Datorită performanțelor sale, designului unic și prețului atractiv, popularitatea modelului GT a depășit toate așteptările. În total au fost produse 103.463 de unități în doar cinci ani.

Aviz amatorilor: în prezent prețul unui Opel GT variază între 3500 Euro, în stare completă și funcțional și poate ajunge până la 23000 euro în stare „concurs”.