“Le-am spus exact ceea ce voiam să fac. Să o repar să merg cu ea la Bran. Era o paradă a Broscuţelor.“
El este Marian. Prietenii şi cunoştinţele îi spun Rusu. Are 37 de ani şi de 9 ani are o pasiune diferită pentru maşini. Îi place să cumpere Volskwagen Beetle şi să le recondiţioneze. Spune că face asta din plăcerea de a se plimba cu ele. Îi place atunci când le repară că se strang copiii din zona unde locuieşte la el la garaj, iar în jurul lui e veselie. Când maşina pe care o recondiţionează este gata de drum, copiii de pe toate străzile din jur vin la el să-i plimbe.
Pasiunea a început în 2008. Atunci a luat primul Beetle. Îşi aminteşte că era abandonată şi fusese folosită ca adăpost de un om al străzii. Avea roţile cufundate în asfalt. A chemat câţiva prieteni să-l ajute, dar nu le-a explicat despre ce este vorba. Le-a spus unde să vină, că are ceva probleme. Prietenii l-au luat în râs şi l-au “certat” că i-a chemat pentru aşa ceva. Işi aminteşte şi acum reacţiile lor: “Băi, ce faci cu ea? De-asta ne-ai chemat?”
Ce le-ai răspuns? “Le-am spus exact ceea ce voiam să fac. Să o repar să merg cu ea la Bran. Era o paradă a Broscuţelor. Timpul era destul de scurt. Am stat câteva săptămâni să o repar, dar am reuşit. Am vopsit-o în faţa porţii”. (râde)
Prima plimbare a fost cea spre parada de la Bran. A fost împreună cu un prieten. Işi aminteşte că după 100 de metri după ce au plecat s-a oprit. Atunci a fost pus în situaţia de a alege dacă să continue drumul sau nu. L-a continuat. “Am pornit-o iar şi pornită a fost până la prima oprire la Sinaia. Îmi amintesc că aveam o pătură pe noi pentru că intra vântul” (râde iar).
Pentru Marian important era să ajungă până la Paradă. Şi a ajuns. El şi prietenul lui au dormit în maşină două ore. Apoi au admirat celelalte Broscuţe. Spune că erau destul de mulţi expozanţi pe vremea aceea. La paradele de astăzi sunt mai puţini. Au făcut poze. Majoritatea maşinilor de la expoziţie aveau poveşti asemănătoare cu a lui: abandonate, fără proprietari, fără acte. Au plecat spre casă bucuroşi, obosiţi, cu baloane după ei. Când povesteşte i se simte în voce bucuria pe care a simţit-o, iar zambetul lui transmite plăcerea de a vorbi despre acest moment.
După această experienţă a început pasiunea lui. Le ia doar ca să se plimbe cu ele, să se bucure de ele, să le vadă…“pe roţi”. Spre deosebire de colecţionarii care le au în garaje şi le scot doar pentru diverse evenimente, parade, expoziţii, Marian se plimbă cu ele şi plimbă şi copiii din zona de unde locuieşte. Parcurge şi distanţe mari, de sute de kilometri.
Câte Beetle ţi-au trecut pragul garajului? “Nu-mi mai amintesc exact dacă 31 sau 32. Am nevoie să mă uit în arhivă, în poze şi să număr.”
În timp ce îmi răspundea, intră un copil în maşină, iar el exclamă, parcă pentru a întări bucuria pe care o provoacă maşinile şi copiilor. “Uite vezi, copiilor le plac! Se strâng tot timpul. Toată strada e plină de copii şi când văd că ies cu Broasca, vin să-i plimb.” Nu le încuie niciodată. Le lasă descuiate în faţa porţii tocmai pentru a-i lăsa pe ceilalţi să le admire.
Unde sunt toate Broscuţele? “Le-am vândut din motivul de a-mi lua alta şi a o pune pe roti. Am vrut să ajung la acest ultim model, VW 1200, din ’65. Am făcut asta pentru că nu mi-am permis să le ţin”
De la primul model pe care l-a recondiţionat a continuat să caute alt model şi, ca să îl poată cumpăra, le vindea pe cele deja funcţionale. Aşa a putut să-şi întreţină pasiunea. Spune că dacă avea resurse şi spaţiu, probabil că le păstra., dar nu îi pare rău că nu le-a păstrat. Bucuria lui e să le vadă pe roti, să se plimbe, să plimbe copiii. Îi face plăcere, de asemenea, când vede în oraş o Broscuţă care ştie că el a făcut-o să meargă sau când se întâlneşte cu persoanele cărora le-a vândut.
Text – Ştefania Ardelean
Foto – Arhiva personală
