Pe data de de 3 aprilie, Divizia FCA Heritage a inaugarat Heritage Hub. Spațiile fostei fabrici Officina 81 situată în Mirafiori(Torino) sunt acum gata să reamintească celor pasionați și nu numai istoria brandurilor auto italiene: Abarth, Fiat și Lancia.
Ceea ce impresionează cel mai mult este spațiul impresionant iar apoi numărul foarte mare de exemplare expuse, peste 250 și care aparțin mărcilor italiene Abarth, Fiat și Lancia. Aceste exemplare expuse care aparțin colecției FCA Heritage au fost reunite în noul proiect Heritage Hub și sunt acum expuse în clădirea fostei fabrici Officina 81 din Via Plava din cadrul complexului industrial Mirafiori din Torino.
Trei branduri sub un singur ″acoperiș″
Misiunea președintelui diviziei FCA Heritage, Roberto Giolito și a echipei sale a fost încă de la înființarea diviziei, să reunească sub un singur ″acoperiș″ modelele brand-urilor din Torino care aparțin colecției companiei, să transpună valorile și să promoveze patrimoniul istoric al mărcilor italiene care fac parte din grupul FCA(Fiat Chrysler Automobiles).
Valoarea tradițiilor
Restaurarea spațiului, care din punct de vedere industrial a devenit o expoziție, a menținut tot farmecul și caracteristicile fabricii unde s-au desfășurat operațiunile de producție și mentenanță ale unor modele Fiat. Stâlpii metalici de susținere, podeaua de ciment și bineînțeles, culorile istorice ale fabricii, galbenul și verdele rămân aceleași ca în trecut. Astfel, mulțumită acestei reamenajări a complexului Mirafiori, FCA Heritage deschide porțile noii sale locații denumită Heritage Hub pentru entuziaștii celor trei mărci italiene. Această expoziție găzduiește de asemenea și prezentarea exclusivă a serviciului oferit inclusiv clienților „Reloaded by Creators”, care include o colecție de automobile foarte selectă, care au fost restaurate de cei mai buni mecanici și caroserii ai echipei Officine Classiche.
Opt tematici diferite
Zona expozițională, care acoperă o suprafață de peste 15.000 de metri pătrați, găzduiește inclusiv modele care nu au fost prezentate până acum publicului. Expoziția din cadrul Heritage Hub este divizată pe opt zone tematice diferite și va putea fi vizitată fi în curând printr-un program de excursii conduse de ghizi specializați. Fiecare din cele opt tematici cuprinde exemplare din mărci și epoci diferite, prezentând istoricul și evoluția modelelor într-un interval de timp cuprins între 1908 și 2008. Simultan cu inaugurarea Heritage Hub, noua secțiune debutează de asemenea pe site-ul FCA Heritage „Brand”, în care, prin intermediul articolelor, imaginilor și videoclipurilor, fanii pot învăța și afla mai multe despre istoria brandurilor Abarth, Alfa Romeo, Fiat și Lancia.
Foto: FCA Heritage