BMW Seria 8 (E31) a celebrat 30 de ani

1
1

Lansat la ediția din 1989 a Salonului Auto de la Frankfurt, Seria 8 de la BMW era un model elegant, confortabil și performant din categoria gran turism care avea toate atuurile necesare pentru a concura modelele din aceeași clasă de la Mercedes, Porsche și Jaguar.

În istoria BMW, anul 1989 reprezintă fără îndoială unul foarte important. Producția producătorului bavarez depășește pentru prima oară plafonul de jumătate de million de exemplare, iar modelul Seria 7 se află în topul vânzărilor la clasa sa. Și totuși nu am spus chiar tot.

Cea mai importantă noutate a anului respectiv este reprezentată de apariția modelului BMW Seria 8(E31) ca succesor al modelului Seria 6(E24), un automobil din categoria gran turismo, cu un caracter aparte care poate place sau nu, dar care cu siguranță, nu poate trece neobservat.

BMW 850CSI 1992
BMW 850CSI 1992

Formele zvelte ale caroseriei au fost realizate cu ajutorul dispozitivului CAD (Computer Aided Design) sub conducerea lui Claus Luth, șeful centrului de design BMW din acea perioadă. În practică, designul său combină în mod plăcut suprafețele vitrate mari cu montanții subțiri și pavilion ușor rotunjit cu parbrizul și luneta deosebit de înclinate.

Cu toate acestea, elementele stilistice considerate cele mai inovatoare sunt reprezentate de partea frontală joasă și înclinată, de grila radiatorului cu faruri retractabile și de absența montantului central. Tot la acest capitol merită menționat și coeficientul aerodinamic CX cu o valoare excelentă de 0.29.

La interior se regăsea același stil cu accente avangardiste și finisările de top, în timp ce caracteristica principală a acestuia era ergonomia de înalt nivel și care permitea șoferului să aibă la dispoziție toate comenzile principale.

Echipamentul de dotări pentru confort era unul de înalt nivel și în care erau incluse: climatizarea automată, scaunele cu reglaje electrice inclusiv cu memorarea pe 3 poziții, computer-ul de bord, volanul cu reglare electrică, 4 geamuri cu acționare electrică sau instalația audio stereo.

Din punct de vedere tehnic, coupe-ul 850I de la BMW era dezvoltat pe o platformă îmbunătățită a modelului din clasa superioară Seria 5 și beneficia de o suspensie spate de tip multibraț compusă din 5 brațe pe fiecare parte care alături de sistemul EDC pentru reglarea electronică a amortizoarelor, asigurau o stabilitate ridicată, un confort de înalt nivel și binențeles o plăcere în conducere superioară, tipică pentru modelele BMW. Pe de altă parte, motorul aflat în dotare nu era o noutate absolută, acesta fiind preluat de la modelul de top 750I, un V12 de 5 litri cu o putere de 300 CP și un cuplu de 450 Nm.

Transmisia era asigurată în standard de o cutie de viteze manuală cu 6 trepte(o premieră pentru un model de serie) sau opțional de una automată în 4 trepte cu control electronic.

Sistemul de frânare era de tipul cu discuri ventilate pe ambele punți plus ABS iar sistemul de direcție cu recirculare de bile și servotronic (servoasistare variabilă în funcție de viteză).

În completarea siguranței active și pasive erau oferite sistemul de control al tracțiunii ASC+T, dispozitivul tip airbag pentru șofer(opțional) și centurile de siguranță pretensionate.

Modelul BMW 507 care a aparținut lui Elvis Presley a fost restaurat

De la debut, interesul generat de Seria 8 pentru presa de specialitate a fost unul considerabil, așa că la scurt timp de la prezentarea oficială, modelul a fost oferit pentru diferite teste jurnaliștilor. Dacă principalii săi rivali: Mercedes SEC(W126), Porsche 928 GT și Jaguar XJS erau considerați reprezentanții unui stil old-school, BMW-ul 850I este identificat imediat ca fiind drept ″expresia″ calității automobilelor moderne.

Mulțumită sistemelor electronice sofisticate, 850I este de fapt, exemplul automobilului care oferă siguranță maximă în conducere. Începând cu motorul, automobilul se bucură de o putere dezvoltată destul de liniară, aproape imperceptibilă. 850I este practic indiferent la puterea transmisă roților mortice, deoarece sistemul de control al tracțiunii ASC+T este gata să intervină pentru a stopa orice eroare făcută din partea celui aflat la volan.

Gran turismul german se înscrie în manieră aproape ″automată″ pe traiectorie cu un comportament subdirecțional accentuat. În ciuda unei suspensii considerată a fi setată prea soft, ținuta de drum a Seriei 8 este mai mult decât satisfăcătoare.

Dacă sistemul de frânare a primit o notă maximă în majoritatea cazurilor, în schimb sistemul de direcție a fost considerat prea lejer datorită preciziei sale scăzute și progresivității modeste. Referitor la performanțe, acestea au fost considerate în toate cazurile peste media clasei(accelerație 0-100 km/h în 6.6 secunde și viteză maximă 250 km/h limitată electronic).

Primele modificări importante ale modelului sunt realizate în octombrie 1992, atunci când sunt realizate unele mici restilizări la exterior și interior și sunt introduse noi dispozitive pentru siguranță pasivă și activă precum și noi dotări de confort.

Cu ocazia Salonului Auto de la Paris din același este lansată versiunea sportivă 850 CSI realizată de divizia Motorsport în 1.500 de unități care era dotată cu un motor V12 de 5.6 litri cu 380CP și distribuție cu 4 supape pe cilindru care asigura un sprint de la 0 la 100 km/h în 6 secunde. Aceasta dispunea de suspensie sport iar la exterior se deosebea prin jantele de 18 țoli cu design elaborat, retrovizoarele cu profil aerodinamic și cele 4 evacuări.

La ediția din 1993 a Salonului Auto de la Geneva debuta versiunea entry-level 840 CI echipată cu un motor V8 de 4 litri cu 285 CP având distribuție cu 4 supape pe cilindru și care putea fi oferit opțional în combinație cu o cutie de viteze automată Steptronic cu 5 trepte. În același timp versiunea 850I devine 850 CI.

În februarie 1994, motorul V12 de 5 litri și 300CP aflat în dotarea versiunii 850CI este înlocuit un unul V12 de 5.4 litri și 326CP oferit în standard cu o cutie de viteze automată Steptronic cu 5 trepte.

Seria 8 va rămâne în oferta BMW până în mai 1999 fiind comercializată într-un total de 30.621 de exemplare, un rezultat modest comparativ cu estimările inițiale ale conducerii producătorului german care sperau să producă cel puțin 70.000 de exemplare din acest model.

În ceea ce privește prețurile de achiziție a exemplarelor aflate la vânzare, cea mai accesibilă versiune rămâne 840 CI cu prețuri în funcție de stare, cuprinse între 7.000 și 21.000 de euro. Pentru 850I și 850 CI prețurile variază între 8.500 și 25.500 de euro iar în cazul versiunii de top sportive 850 CSI este necesar un buget minim de 19.000 sau maxim de 57.000 de euro.

Foto: BMW