Bestsellerul Fiat Panda a ajuns la cea de-a 40 aniversare

La ediția din urmă cu 40 de ani a Salonului Auto de la Geneva își făcea debutul modelul Panda din clasa mini de la Fiat. Mulțumită conceptului său inovativ, modelul Panda a devenit în scurt timp de la lansare un bestseller, fiind comercializat până în prezent în circa 8 milioane de exemplare de-a lungul a trei generații diferite.

Progetto 141 – proiectul unui model mini intermediar

La începutul anului 1976, managerii Fiat demarează proiectul viitorului model denumit „Progetto 141„(Proiectul 141) și care trebuia plasat în gamă între modelele 126 și 127. Pentru dezvolatrea acestui model a fost solicitată firma Italdesign fondată de designerii Giorgio Giugiaro și Aldo Mantovani, care au reușit în câteva săptămâni să realizeze aspectul formal al viitorului model și pe care l-au denumit Zero, ca un omagiu adus primului model Fiat de mare succes lansat în 1912.

La scurt timp, cei doi proiectanți au început să colaboreze cu biroul tehnic FIAT, unde s-a inițiat proiectarea șasiului cu tracțiune față care se dorea a fi destul de simplist din punct de vedere tehnic având în vedere solicitările inițiale pentru a putea monta diferite motoare împrumutate de la modelele 126 și 127 precum și caroserii cu 3 și 5 uși, ultima soluție fiind ulterior abandonată.

Fiat aniversează 30 de ani de la primul model de serie cu propulsie electrică

În februarie 1978, când prototipurile au atins un grad satisfăcător de dezvoltare, ele au fost prezentate în secret unui grup atent selectat de clienți și dealeri fideli, excluzând prezența presei. Prezentarea, desfășurată în parcul Novegro din centru orașului italian Milano și protejată de un cordon rigid de siguranță, pentru a evita privirile indiscrete, a avut scopul de a evalua aprecierea modelului de către utilizatori și operatorii din sector. În acest scop, departamentul de vânzări al FIAT a distribuit un formular cu răspunsuri multiple prin care participanții au fost invitați să își exprime opinia cu privire la aspectul exterior și interior, spațiul interior, finisajul habitaclului, dispunerea comenzilor și a altor caracteristici, inclusiv denumirea Rustica, atribuită provizoriu modelului. De asemenea, a mai fost dezvăluit inclusiv motorul bicilindric de 650 cmc și prețul ipotetic de vânzare de 2.800.000 lire, în concordanță cu modelele franceze concurente.

Din punct de vedere istoric, acest model de buget redus cu motor în 2 cilindri și transmisie față, propunea după aproape jumătate de secol, schema ingenioasă proiectată de Oreste Lardone pentru prototipul Fiat 500 din anul 1931 și, din păcate abandonat din ordinul președintelui Fiat din acea perioadă, Giovanni Agnelli.

Demararea producției întârziată

Demararea producției noului model a fost însă întârziată din cauza unor confruntări sindicale care au început în ianuarie 1979 și prin care FLM intenționa să impună FIAT relocarea noilor producții în fabricile din centrul și sudul Italiei, în special la Cassino, Sulmona și Termini Imerese, în locul celor de la Torino și Desio. Disputele au durat câteva luni și au culminat cu unele episoade de violență printre care și distrugerea a 20 de exemplare de pre-serie ale modelului la uzina Desio. În perioada decembrie 1979 și ianuarie 1980, s-a ajuns în sfârșit la un acord care prevedea producerea viitorului model la fabricile Termini Imerese și Autobianchi din Desio.

FIAT – 120 de ani de istorie

La data de 25 februarie 1980, Fiat a făcut publice primele fotografii oficiale cu noul său model din clasa mini denumit Panda iar pe 29 februarie, acesta a fost prezentat președintelui Italiei, Sandro Pertini și presei italiene la în cadrul grădinilor Palatului Quirinale din Roma.

Pe data de 5 martie 1980 la Salonul Auto de la Geneva are loc lansarea oficială a modelului Fiat Panda care s-a făcut repede remarcat datorită conceptului original și în același timp inovator al caroseriei în două volume care oferea un spațiu interior și un portbagaj foarte spațioase în raport cu dimensiunile exterioare dar și soluțiilor inovatoare implementate precum bancheta spate culisantă sau planșa de bord cu spațiu de depozitare pe toată lungimea acesteia. Citiți articol complet aici:https://auto-retro-passion.ro/longevivul-model-panda-de-la-fiat-a-celebrat-40-de-ani/

Foto: Fiat