O călătorie palpitantă de-a lungul celor 100 de ani de existenţă Bentley în trei volume de lux ce cântăresc 30 kg oferite de editura Opus.
Să citim!
Toată istoria Bentley este aici. De la splendida victorie de la Le Mans din anii `20, până la renaşterea mărcii şi apariţia marilor Grand Tourers, totul se află în cele trei volume în ediţie limitată, însumând peste 800 de pagini şi a căror greutate este de aproape 30 kg.
Pe lângă istoria Bentley, prezentată în text şi imagini în cartea de lux denumită Bentley Centenary Book, vom face şi o călătorie în viitorii 100 de ani ai casei, urmărind care sunt tendinţele viitoare în industria auto premium.
Cele nouă capitole ale Bentley Centenary Book sunt prefaţate de celebrul creator de modă Ralph Lauren, un fin cunoscător al automobilelor Bentley. Capitolele tratează subiecte ce caracterizează foarte bine marca Bentley: Performanţă, Design, Exclusivitate, Inovaţie şi Clienţi de seamă. Ultimul capitol, intitulat „Viitorul”, este prezentat de directorul Bentley, Adrian Hallmark.
“Printre lucrurile care definesc luxul se numără răspunsul la necesitatea umană de a fi recompensat şi de a-ţi impune o expresie personală. Clienţii Bentley de astăzi şi din viitor apreciază elemente precum tradiţia, moştenirea, calitatea şi inovaţia. Mai presus de acestea, vor aprecia performanţele şi plăcerea de a conduce un Bentley”, mărturisea Hallmark.
O carte-record
Având o deschidere a paginilor de aproape un metru, cartea editată de Opus cântăreşte aproape 30 de kilograme. Deschisă arată ca o măsuţă de cafea fiind, într-adevăr, cea mai mare carte realizată vreodată din industria auto.
Disponibilă în trei ediţii limitate distincte – Mulliner, Centenary şi 100 Carat – această carte va fi construită într-un tiraj foarte mic, de 100 de exemplare pentru Mulliner, 500 pentru Centenary şi doar 7 pentru 100 Carat. Va fi, cu siguranţă, o carte vânată de colecţionari iar valoarea sa va creşte cu timpul.
Bentley Centenary Book este realizată exclusiv în Anglia, pentru coperţi utilizându-se aceeaşi piele ca la maşinile Bentley. Emblema de pe copertă este realizată manual, fiind la fel ca cea montată pe modelele Centenary. Viitorii cititori au posibilitatea să-şi aleagă culoarea coperţilor.
In cele 800 de pagini se regăsesc imagini în premieră, fotografii rare din istoria Bentley, iar multe pagini se extind, măsurând o lungime de doi metri.
Exclusivitate
Ediţia Mulliner include zece fotografii uriaşe (20×24 inci) realizate de cea mai mare cameră polaroid din istorie şi o colecţie de 56 de acuarele cu diverse modele Bentley comisionate special de editura Opus, fiind pictate pe pânză de mătase.
Capitolul „racing” este reprezentat de câteva bucăţi din pneurile Michelin care au participat la ediţia din 2008 a cursei de 24 de ore de la Le Mans din 2003.
O altă premieră este aceea că viitorii posesori ai ediţiei Centenary au alocate câteva pagini în care îşi pot prezenta Bentley-urile proprii ce vor fi fotografiate de reprezentanţii editurii Opus. Mai mult, numele acestora va fi scris cu aur sau argint pe copertă.
Cea mai rară ediţie limitată, 100 Carat, va fi decorată cu diamante însumând 100 de carate. Sunt disponibile doar şapte exemplare, câte unul pentru fiecare continent. Emblema Bentley este realizată fie din aur alb, fie din platină, pentru a se asorta cu diamantele.
Preţuri pe măsură
Bentley Centenary Book nu este o carte pe care o vom cumpăra de la librăria din colţ. De asemenea, nu o găsim de împrumut la bibliotecă… Doar 607 fericiţi cititori se vor mândri cu una din cele trei ediţii exclusiviste după ce au plătit un preţ pe măsură:
Mulliner Edition – 100 exemplare: £12,500/buc
Centenary Edition – 500 exemplare: £3,000/buc
100 Carat Edition – 7 exemplare: £200,000/buc
Citeste si: Bentley – 100 de ani de la înființare