În urmă cu 70 de ani la Salonului Auto de la Torino, debuta modelul Aurelia de la Lancia ca succesor direct al modelului Aprilia. Modelul Aurelia a impresionat încă de la debut în primul rând datorită soluțiilor tehnice avansate implementate, unele dintre ele aplicate în premieră (motor V6, transmisie transaxle, tamburii de la sistemul de frânare de tip in board).
La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, inginerul Gianni Lancia (fiul fondatorului firmei Vicenzo Lancia) aflat în conducerea producătorului auto italian Lancia, demarează proiectele unor viitoare modele care urmau să înnoiască complet gama.
După un proiect datat din anul 1944, Gianni Lancia demarează în 1948 construcția unui prim prototip, denumit A10 și echipat cu un motor cu 8 cilindri în V la 90 ° cu cilindreea de 1.946 cmc alimentat cu un carburator dublu corp Weber și care furniza o putere de 70CP la 4.900 rpm. Acest motor ușor (puțin peste 150 kg) era fabricat în întregime din aliaje ușoare și beneficia de camere de ardere semisferice și distribuție cu ax cu came central. Proiectul inițial prevedea implementarea motorului pe o caroserie berlină cu 4 uși, dar prototipul construit dispunea de o caroserie coupe realizată de carosierul italian Ghia și care era montată pe un șasiu tubular iar motorul amplasat central-spate.
Caracteristicile ale acestui prototip coupe erau constituite din habitaclu, care includea în față o banchetă cu trei locuri, postul de conducere poziționat central și schimbătorul cutiei de viteze, care era de tipul cu preselector. Cu toate aceste inovații, proiectul este abandonat în favoarea unuia mai puțin revoluționar, mai puțin costisitor și care trebuia să înlocuiască efectiv modelul Aprilia.
În noiembrie 1943, Gianni Lancia a readus la sediul central din Torino al firmei, departamentul tehnic încredințat inginerului Giuseppe Vaccarino și departamentul rezervat proiectelor condus de Vittorio Jano și care au fost transferate strategic la Padova cu puțin timp de începerea războiului. Alături de cei doi mari tehnicieni, li s-a alăturat un tânăr inginer, Francesco De Virgilio (șeful serviciului de studii speciale și brevete) și care urmau să dezvolte împreună studii și proiecte care să ducă la definirea caracteristicilor tehnice ale modelului B10, botezat ulterior Aurelia. Se pare că ideea unui motor cu 6 cilindri dispuși în V, a aparținut inginerului Francesco De Virgilio încă de la sfârșitul anului 1943.
În anul 1948, Gianni Lancia, devenit director general cu un an înainte al companiei, a renunțat la ideea de a continua dezvoltarea prototipului A10 cu motor central-spate pentru că era considerat prea costisitor de febricat iar pe de altă parte, era convins că simpla modernizare a modelului Aprilia nu era suficientă pentru relansarea companiei, așa că decide să dezvolte un model complet nou care să se încadreze în schema clasică Lancia. Între timp, departamentul tehnic a fost încredințat lui Jano, care, împreună cu De Virgilio construiesc un al doilea motor experimental de 1.569 cmc, dar cu o deschidere a cilindrilor de 50 °.
Motorul respectiv a fost finalizat în 1949 și avea unghiul de deschidere în V mărit la 60 ° , valoare care garanta o echilibrare excelentă a celor 6 cilindri, după cum confirma chiar unele teste efectuate la Politehnica din Torino de profesorul Capetti.
Blocul era din aliaj ușor cu cama cilindrilor din fontă iar axul de distribuție cu came central acționat de un lanț cu două role. Alimentarea se realiza cu ajutorul unui carburator dublu corp Solex iar sistemul de răcire diapunea de o pompă de apă (circulație forțată) și reglat de două termostate, unul plasat pe tub iar celălalt poziționat pe radiator. Puterea acestei unități nu era foarte mare, 56CP în total, ceea ce corespundea unui raport de 32CP / litru.
Cu toate acestea, noul proiect denumit acum B10, nu se distinge doar prin noul motor ci și prin toată partea mecanică, precum și prin caroserie, fiind rezultatul unui proiect definit ca „ex novo”. Dimensiunile generale ale caroseriei de tip berlină cu 4 uși fără montant central și cu 6 locuri la interior sunt mai mari decât cele ale modelului predecesor Aprilia, începând cu ampatamentul care măsura 2.860 m.
În cadrul transmisiei, o inovație importantă este dată de faptul că ambreiajul, cutia de viteze și diferențialul sunt montate într-un singur grup denumit transaxle, ancorat pe cadru și poziționat în spate, pentru a crește greutatea pe roțile din spate și pentru a diminua greutatea pe roțile din față. Citiți articol complet aici:https://auto-retro-passion.ro/avangardista-lancia-aurelia-a-aniversat-70-de-ani/
Foto: Lancia; Arhivă
