În urmă cu 50 de ani, era prezentat modelul din clasa medie superioară Alfa Romeo 2000 disponibil de la debut atât în varianta de caroserie berlină cât și cea coupe, în al doilea caz modelul fiind denumit GT Veloce. Modelul s-a făcut repede remarcat datorită performanțelor, comportamentului echilibrat cu un bun compromis între sport și confort dar și prin unele soluții tehnice avansate și unor dotări premium mai puțin obișnuite pentru acel segment. Alfa 2000 a reprezentat marca italiană în acest segment până la finalul anului 1976.
Prezentat în premieră presei la Gardone Riviera de lângă Brescia (Italia) în iunie 1971, acest model din clasa medie superioară, ne oferă posibilitatea să descriem una dintre cele mai performante berline din acea perioadă. Alfa 2000, reprezintă o evoluție a modelului Alfa 1750 lansat în 1968 atât din punct de vedere stilistic cât și tehnic. Acesta, la rândul său, preia platforma tehnică a modelului de succes Giulia: motor cu două axe cu came în chiulasă (cu celebrul bloc din aliaje ușoare dezvoltat de Giuseppe Busso, care a echipat numeroase modele Alfa din perioada de după război și până în anii ’90), tracțiune pe roțile din spate, cutie de viteze manuală cu 5 trepte, suspensie față independentă cu brațe transversale duble, suspensie spate cu axă rigidă și brațe longitudinale, sistem de frânare servoasistat cu discuri și direcție cu cremalieră.
Publicația trimestrială Il Quadrifoglio, tipărită de conducerea Alfa Romeo, descria noul Alfa 2000 în numărul 20 din 1971, astfel: „Este noul termen de comparație cel mai înalt pentru cei care sunt pasionați de condusul în stil sport dar în același timp nu doresc să renunțe la nici confort sau siguranță: 1962 cmc; 150 CP SAE (132 CP după normele DIN); 76,4 CP SAE pe litru de capacitate; viteză maximă de 190 km/h; accelerație 0 – 1.000 m cu plecare de pe loc în 31,2 secunde. Fiecare poate compara cu datele similare ale tuturor modelelor din segmentul său și cu motoare de capacitate similară sau chiar și cu modele cu motoare având capacitate mai mare. Este o comparație care este în favoarea lui Alfa Romeo 2000, o superioritate precisă și inconfundabilă în tot, chiar mai mare dacă luăm în considerare prețul”. Mândria tehnicienilor de la Alfa Romeo este evidentă în toate aceste cuvinte, demonstrată în practică.
Din punct de vedere al detaliilor tehnice, modelul Alfa 2000 de diferenția de predecesorul său Alfa 1750 prin: creșterea capacității motorului de la 1,75 la 2 litri, puterea mai mare cu 14 CP , o viteză superioară cu 10 km/h și un rezervor de combustibil majorat la 53 litri în loc de 46 litri. Din punct de vedere stilistic Alfa 2000 se deosebea în special la partea frontală care beneficia de o grilă ușor restilizată, patru faruri rotunde cu iod de diametru egal (în cazul berlinei) și un scut mai lat. Partea din spate ieșea în evidență prin blocurile optice de concepție nouă de dimensiuni majorate. Tot la exterior se remarcă jantele cu design specific și semnale luminoase adăugate pe marginile interioare ale portierelor când acestea sunt deschise. În schimb, la interior, noutățile sunt mai numeroase, cu planșa de bord reproiectată având instrumente pe un fundal clar (cele secundare fiind poziționate în centrul planșei de bord în cazul berlinei) și cu margini cromate, patru duze de ventilație și noua consolă centrală cu posibilitatea montării opțional a instalației de aer condiționat care dispunea în plus de trei duze de ventilație suplimentare. Tapițeria scaunelor prezintă acum linii orizontale în alternanță cu cele verticale, iar volanul a fost ușor înălțat. Opțional puteau fi comandate: tapițeria din piele, geamurile față cu acționare electrică, tetierele față (mai târziu și cele din spate), jantele din aliaj Campagnolo, geamurile cu tentă fumurie, vopseaua metalizată și luneta termică. După câteva luni de la debutul comercializării se putea opta pentru transmisia automată ZF cu 3 trepte. Dimensiunile caroseriei rămân neschimbate: lungime 4,390 cm, lățime 1,568 m, înălțime 1,430 m, ampatament 2,570 m și pneuri de 165/14, dar cu cod HR. Sistemul de alimentare al motorului era asigurat de două carburatoare orizontale corp dublu (Weber, Solex sau Dell’Oerto) sau în cazul exemplarelor exportate în SUA de un sistem de injecție mecanic SPICA ( soluție tehnică destul de rară în acea perioadă pentru segmentul respectiv). Performanțe: viteză maximă 190 km/h (berlina) și 195 km/h (coupe-ul), accelerația 0 – 100 km/h în 9,5 și respectiv 8,7 secunde.
O noutate interesantă, o constituie în schimb, posibilitatea de a comanda diferențialul cu alunecare limitată, identic cu cel deja implementat pe modelul sport Montreal și util atunci când una din cele două roți din spate are mai puțină aderență. În această situație (de exemplu, un viraj foarte strâns sau un drum neasfaltat) diferențialul scade o parte din putere (până la 25%) și o transferă la roata care are mai multă aderență, în avantajul ținutei de drum. O atenție deosebită este acordată izolației fonice, un punct neglijat în cazul altor modele Alfa. Habitaclul este înconjurat de un cadru izolant de 2,5 cm, toate pasajele din motor sunt sigilate, iar amortizoarele de vibrații sunt aplicate pe suportul cutiei de viteze și pe controlul ambreiajului hidraulic. Mocheta integrală de la interior contribuie la mai bună izolație.
La momentul lansării, Alfa 2000 Berlina avea un preț considerat competitiv de 2.295.000 lire și, în cazul în care nu exista atunci nici un model comparabil în gama Fiat, avea ca rival intern pe noua Lancia 2000 (motor 2L – 115 CP), care costă mult mai mult: 2,795,000 lire. Celelalte modele care pot fi luate în considerare ca și rivale în același segment mediu superior erau: Citroen DS 20 Pallas (103 CP) la 2.533.000 lire, Peugeot 504 Ti (110 CP) la 2.020.000 lire, BMW 2000 Ti Lux (135 CP) la 2.590.000 lire, Mercedes 200 (105 CP) la 2.475.000 lire și Volvo 144 GL (130 CP) la 2.690.000 lire. Alfa 2000 a rămas în fabricație până la finalul anului 1976 într-un total de 89.940 exemplare în varianta berlină și 37.459 exemplare în varianta coupe GTV. Dintre acestea, 3.395 exemplare din berlină și 6.337 exemplare din coupe au fost exportate în Statele Unite, dintre care jumătate au fost echipate cu catalizator pentru a se conforma cu reglementările de mediu mai stricte din SUA.
Emblematică pentru modelul Alfa 2000 Berlina rămâne însă o imagine destul de celebră din martie 1980, care portretizează Președintele Italiei din acea perioadă – Sandro Pertini aflat în vizită în Martina Franca (Taranto), în timp ce salută cetățenii în picioare prin trapa deschisă al exemplarului de culoare albastră Alfa Romeo 2000 cu numărul Roma P64501, imediat recunoscut pentru parbrizul și geamurile antiglonț, primul împărțit în trei părți, nu prea aspectuos, dar cu siguranță util. În anul 1975, la momentul mandatului președintelui Giovanni Leone, au fost achiziționate două exemplare blindate Alfa Romeo 2000 de către Președinția Italiei. Celălalt exemplar avea număr de înmatriculare Roma P27433. Alfa Romeo 2000 intră astfel în istoria politică italiană, după ce a fost deja apreciat de clienți, ca primă mașină pentru cea mai înaltă funcție a statului și bineînțeles cu o protecție ridicată pentru ocupanții de la interiorul acestuia.
Foto: Alfa Romeo; Arhivă