Triumph TR7 a serbat de curând 45 de ani de la lansare

Modelul sport britanic Triumph TR7 a fost considerat de către unii specialiști ca fiind unul controversat, în primul rând datorită design-ului cu linii drepte și stilului ușor avangardist care nu erau conforme cu tradiția scolii britanice. În schimb, din punct de vedere tehnic se pare că Trimph-ul TR7 a reușit să ofere mai multe atracții, inclusiv în ceea ce privește manevrabilitatea și până la siguranța pasivă. La acest din urmă capitol, modelul sport de la Triumph, lansat în 1975, a fost printre primele modele sport dotate cu o caroserie având zone cu deformare controlată.

Merită menționat faptul că, la debutul carierei în 1975, Triumph-ul TR7 era fabricat inițial la fabrica din Liverpool iar ulterior începând cu anul 1978 a fost produs la fabrica din Coventry. Mai mult, până în 1976, primele exemplare, erau destinate exclusiv pieței americane, un fapt puțin acceptat pentru fanii britanici ai brandului Triumph, care au trebuit să mai aștepte un an ca să poată comanda un exemplar produs local după specificațiile britanice cu postul de conducere pe partea dreaptă.

Stil controversat

La începutul anilor ’70, marca britanică Triumph făcea parte din grupul britanic Leyland, un imperiu auto care la acea vreme includea brandurile Rover, MG și Jaguars. Conducerea Leyland dorea să dezvolte un nouă model sport ca succesor al modelelor Triumph TR6 și MG B, ambele legate de canoanele tehnice și stilistice din anii ’60. Designul pentru viitorul model TR7 a fost încredințat lui Harris Mann, care a proiectat un coupe cu o linie cuneiformă caracterizată prin forme drepte și faruri retractabile. Cu modelul TR7, Triumph a schimbat radical stilul tipic britanic adoptat până în acel moment, chiar dacă ruperea de trecut s-a dovedit a fi prea clară.

Cu excepția formelor drepte, stilul modelului TR7 nu era unul  deosebit de armonios datorită părți frontale joase și a părții din spate destul de înalte. Pasajele roților erau conectate în mod ideal printr-o linie arcuită care a creat o teșitură pe partea laterală. Tot la exterior merită menționate barele de protecție de mari dimensiuni realizate din material plastic, console foarte pronunțate și roțile relativ mici, care au reprezentat un amestec de combinații pentru orice automobil care dorește să fie vag vizionabil. Presa de la acea vreme a relatat că, la prezentarea modelului sport britanic, celebrul designer Giorgetto Giugiaro, a întrebat foarte serios dacă conducerea din acea perioadă de la Triumph intenționează cu adevărat să producă modelul cu acel design.

Puține noutăți la schema mecanică

Motorul aflat în dotarea modelului TR7, era unul cu 4 cilindri de 1.998 cmc, derivat din cel de 1.85L care echipa modelul Dolomite. Acesta dispunea de distribuție cu un ax cu came în chiulasă și era alimentat cu ajutorul a două carburatoare orizontale Stromberg. Puterea maximă dezvoltată era de 105 CP la 5.500 rpm și permitea o viteză maximă de 175 km/h. Pentru piețele australiene și nord-americane, puterea motorului a fost redusă la 92 CP pentru respectarea reglementărilor locale privind emisiile.

Triumph TR6 a aniversat 50 de ani

Transmisia se realiza pe roțile din spate și era asigurată în standard de o cutie de viteze manuală cu 4 trepte sau opțional de una manuală cu 5 trepte sau una automată Borg Warner cu 3 trepte. Pentru suspensie era utilizată o schemă cu brațe transversale și arcuri elicoidale pentru puntea față, axă rigidă cu patru brațe și arcuri elicoidale pentru puntea spate plus bare stabilizatoare la ambele punți. Sistemul de frânare era servoasistat fiind de tipul mixt cu discuri în față și tamburi în spate iar sistemul de direcție cu cremalieră.

Varianta Roadster mai atractivă

La debut, modelul TR7 era disponibil în varianta de caroserie coupe cu două locuri iar începând cu anul 1980, vânzările modelului sport britanic au fost îmbunătățite odată cu introducerea variantei cabrio cunoscută sub denumirea Roadster și care părea mult mai atractivă din punct de vedere stilistic. TR7 Roadster beneficia în plus de jante cu dimensiuni ușor majorate cu design elaborat precum și o nouă paletă de culori metalizate la exterior.

Cu aceste noi detalii, TR7 Roadster a reușit să cucerească o anumită parte a pieței, în special cea din Statele Unite, acolo unde designul cu linii drepte și farurile retractabile se încadrau exact în limbajul stilistic care cucerit această piață în cazul modelelor sport de la sfârșitul anilor ’70. Pe piața vechiului continent, clienții tradiționali ai modelelor sport cabrio au continuat să prefere modelele cu design mai clasic și elegant.

Versiune cu motor V8

Ca urmare a succesului comercial înregistrat în SUA, conducerea Triumph a dezvoltat în 1977 o nouă versiune mai performantă, dotată cu motor V8 și denumită TR8. Motorul V8 era de origine Rover, avea capacitatea de 3,5 litri, dezvolta 135 CP și permitea o viteză maximă de 190 km/h. Cu o suspensie față de concepție nouă de tip McPherson, direcție servoasistată și frâne cu discuri spate, TR8 avea o ținută de drum mai sigură și era mai manevrabil. În ciuda acestor calități și a soundului încântător al motorului, această versiune nu a avut succesul comercial estimat datorită prețului detul de ridicat de achiziție în comparație cu modelele concurente de la acea dată.

Aston Martin DB4 – 60 de ani de la debut

Activitate sportivă strălucită

Mulțumită unei ținute de drum sigure și a unei manevrabilități excelente, Triumph TR7 a participat cu succes în unele raliuri între anii 1976 și 1980. Motorul de 2L având distribuție cu 16 supape aflat în dotare modelului Dolomite Sprint a fost montat pentru prima dată pe exemplarele de competiție care concurau în grupa 4 în locul celui standard de 2 litri și ulterior V8-ului implementat pe modelul TR8 (în acest caz, varianta de curse a fost denumită TR7 V8).

Exemplarele de competiție ale modelului TR7 cu motor de 2L s-au dovedit performante în principal în cursele de tip trial, în timp ce TR7 – ele mai cu motor V8 a câștigat raliul Ypres la edițiile din 1978 și 1980. Variantele ulterioare dotate cu motor V8 au concurat în campionatele americane IMSA și Trans Am între anii 1978 și 1981. Cele mai mari succese obținute în cometiții cu modelul TR7 au fost obținute de pilotul Tony Pond, pilot oficial Triumph din 1976 și până în 1978 și ulterior în 1980.

Model rar în varianta Roadster și versiunea V8

În ciuda unor critici la debutul carierei referitoare la design și unele probleme referitoare la calitatea fabricației, modelul TR7 a fost fabricat pe parcursul a 6 ani în 112.368 de exemplare în varianta de caroserie coupe și 28.864 de exemplare în varianta de caroserie cabrio, un rezultat bun pentru un model de nișă cu un astfel de design. În schimb, cele 2.497 de unități ale modelului TR8 dotat cu motor V8 fac acest model aproape imposibil de găsit astăzi. Dacă sunteți în căutarea rarităților, aceasta ar putea reprezenta o provocare interesantă.

Foto: Triumph