Renault 25 automobilul preferat al președenției franceze din anii ’80

La începutul anilor ’80 Renault-ul 25 era automobilul preferat de președenția Franței și instituțiile statului francez. Modelul de vârf al producătorului auto Renault care avea ca acționar majoritar statul, a fost foarte apreciat de președintele Franței din acea perioadă, Francois Mitterand, care a comandat numeroase exemplare pentru marile parade și cele mai solemne evenimente din Franța în anii ’80.

Renault 25 exprimă o personalitate originală și sofisticată, departe de stilul canonic al berlinelor în trei volume. Stilul său a fost semnat de către Robert Opron, un designer excepțional, care realizase anterior deja modele Citroen cu stil original și avangardist, precum: GS, SM și CX. Ajuns ulterior să lucreze pentru Renault, acesta a creat designul modelelor R18 și Fuego. Modelul R25 oferea formula originală cu două volume și jumătate, o arhitectură care garanta spațiu amplu atât pentru pasageri cât și pentru bagaje, precum și linii mai moderne comparativ cu berlinele clasice în trei volume.

Model vârf de gamă

Acest concept original de caroserie în două volume cu hayon dezvoltat de Renault a debutat cu succes pe modelul din clasa medie R16 în 1965 și a jucat totul pe funcționalitatea și variabilitatea interiorului. După circa 8 ani, a urmat modelul din clasa medie superioară R30, care cu linii mai moderne și finisări de calitate care viza vârful gamei, dar care nu a obținut un mare succes pentru că la un anumit nivel de prestigiu și preț, clienții au considerat mult mai importantă imaginea unui brand mai prestigios și unei caroserii în trei volume clasice care exprima un status symbol fără echivoc. Doi ani mai târziu, gama a fost extinsă cu modelul R20 care reprezenta o versiune simplificată și mai populară a modelului R30 și care a obținut rezultate mai bune în vânzări. Pentru succesorul modelelor R20 și R30, conducerea Renault a hotărât la începutul anilor ’80 să implementeze același concept inovator de berlină în două volume cu hayon cu beneficii în ceea ce privește funcționalitatea și variabilitatea interiorului.

Primele prototipuri cu caroserie în 3 volume

Prototipurile viitorului model din clasa superioară de la Renault s-au succedat între anii 19781983 și care erau dotate cu caroserii în două și trei volume, pentru ca ulterior să rămână pe varianta în două volume și jumătate. Modelul pentru producția de serie a fost lansat în premieră la ediția din 1983 a Salonului Auto de la Frankfurt și a fost denumit R25. Cu toate acestea, căutarea unui compromis total a avut succes doar în Franța, unde acest concept de model hatchback de mari dimensiuni era bine cunoscut și apreciat. În același timp, clienții europeni care cumpărau modele din clasa superioară de ultimă generație aveau încă gusturi foarte clasice și, cu excepția Citroen-ului CX, Renault-ul 25 nu prea corespundea gusturilor lor și nu își puteau exprima cel mai bine statutul, ceea ce era esențial atunci când cumpărau un model de prestigiu din acest segment.

Se simțea lipsa unui blazon

Renault-ul 25 dispunea de un tren de rulare nou cu suspensie independentă pe ambele punți în timp ce o mare din componentele mecanice erau derivate din cele ale modelelor R20 și R30 precum: cutiile de viteze, direcția și motoarele. La fel ca în cazul modelelor predecesoare, R25 avea motoarele poziționate longitudinal, într-un moment în care poziționarea transversală era prioritară din motive de spațiu. Gama de motorizări a inclus inițial unități pe benzină cu 4 cilindri de 2L (103CP) și 2.2L (123CP) sau V6 de 2.7L (144 CP) precum și diesel cu 4 cilindri de 2.1L oferit atât în variantă aspirată (64 CP) cât și turbo (83 CP). În anii ’80, Renault a contribuit decisiv la promovarea motoarelor supraalimentate. În acest caz, motorul V6 de 2.5L al modelului francez din clasa superioară beneficia și el de supraalimentare, dezvoltând până la 185 CP.

Aparținând familiei PRV, V6-ul lui R25 a ajuns la o maturitate deplină, cu intervenții pe arborele cotit și o serie de îmbunătățiri, ajungând în cele din urmă la o fiabilitate ridicată în ciuda faptului că la debutul carierei pe modelul Peugeot 604, acest motor s-a confruntat cu unele probleme de fiabilitate. Renault 25 avea unele atu-uri de necontestat precum spațiul interior și portbagajul generos dimensionate, confortul la rulare și numeroasele dotări de ultimă oră și a unui bun raport preț/calitate însă nu strălucea la capitolul finisări și performanțe nici măcar în cazul propulsorului V6 PRV nu a avut niciodată farmecul, sound-ul și performanțele altor V6-uri „nobile” europene și care reprezenta un dezavantaj în segmentul superior.

Stil original

Spre deosebire de multe modele din anii ’80 care au abandonat elementele cromate de la exterior în favoarea materialelor plastice, modelul R25 ieșea în evidență la exterior cu elemente cromate generoase și mânere de uși deasemenea cromate. Proporțiile designului au evocat o eleganță tipic franceză cu suprafețe mari dominate de forme întinse într-o succesiune de linii foarte subțiri și late. În topul gamei Renault 25 se afla versiunea V6 cu motor turbo de 2.5L, prezentată în 1985, disponibilă cu o culoare mai puțin convențională – Titian Red metalizat și care în scurt timp a devenit „limuzina de stat”.  Originalitatea modelului Renault 25 a fost accentuată de o gamă de culori elegante, distinctive și nume evocatoare: „Nuvola”, un gri metalic tendințos spre roz; „Chanel”, care se referea în mod explicit la nuanțele de lână ale celebrelor costume Chanel (un gri metalizat violet); „Schist”, un albastru închis metalic, ușor purpuriu; „Lichen” clasic gri metalizat; „Arabica” un maro metalic cu finisaj auriu (numai în versiunea Baccara).

Confort recunoscut

Atu-ul principal și deloc surprinzător al Renault-ului 25 a fost spațiul generos de la interior. Scaunele din față erau generos dimensionate și bine distanțate. Pe bancheta din spate, înălțimea mai mare a făcut posibilă o mai bună vizibilitate, mai ales că tetierele nu erau prea largi și habitaclul era iluminat de o suprafață vitrată de mari dimensiuni. Tapițeria putea fi la cerere realizată din velur sau piele în nuanțele comune de gri, negru, maro sau bej. Versiunea de echipare cea mai luxoasă din gama modelului francez a fost Baccara și a debutat în 1988 care ieșea în evidență prin interiorul somptuos, cu tapițerie din piele și inserții din lemn prețios, care au creat un mediu complet diferit de cel „familial” cu tapițeria din material textil și finisări din materiale plastice. Elementul principal al interiorului a fost însă tabloul de bord proiectat de Marcello Gandini, care, la fel ca cel rivalului principal Citroen CX, dispunea de un design spațial dominat de butoane și diode, care aminteau pe undeva de sistemele hi-fi.

Dotări de ultimă oră

Renault-ul 25 V6 era echipat cu două dispozitive extrem de avansate pentru acel moment: sintetizatorul vocal, un fel de computer de bord care anunța comenzi sau orice defecțiuni și sistemul HiFi de mare putere de la Philips. Sistemul de sinteză, testat deja pe modelele Renault 11 și Austin Maestro, era pur și simplu science fiction la acea vreme, dar electronica auto era încă la început și fiabilitatea a lăsat ceva de dorit. Sistemul HiFi a fost divizat în două părți: unul poziționat deasupra consolei centrale iar celălalt pe consola centrală. O particularitate a Renault-ului 25 V6 era prezența butoanelor de comandă pentru radio pe volan, o facilitate care a fost extinsă treptat la întreaga gamă Renault și apoi prezentă la toți producătorii auto. Tot la capitolul dotări de înalt nivel în echiparea de top merită menționat și cruise control-ul care putea fi acționat și în acest caz cu ajutorul butoanelor de pe volan.

Renault 25 ales automobil prezidențial

Renaulul 25 a fost automobilul reprezentativ de la Palatul Elysee fiind ales de către președintele Francois Mitterrand (1981 – 1995). Guvernul socialist francez din acea perioadă a avut o mare predilecție pentru modelul Renault 25, deoarece acesta a fost dezvoltat de o companie de stat. Însuși președintele Francois Mitterand a fost un mare admirator al modelului R25 preferându-l în locul modelelor Peugeot 604 și Citroen CX și care au fost utilizate de guvernele anterioare. Coloana oficială a președintelui Mitterand a fost poreclită chiar „banda R25”. Această poreclă se datorează în principal ceremoniilor pentru a 40-a aniversare a debarcării din Normandia în anul 1985, timp în care un număr de 25 de exemplare al modelului R25 au fost utilizate pentru a însoți înaltele oficialități în Normandia. Aceasta a fost considerată o publicitate cu un rol puternic și care în Franța a dat roade din punct de vedere comercial, dar pe celelalte piețe europene Renault-ul 25 a jucat mai mult rolul unui outsider.

Restyling la jumătatea carierei

Renault 25 a beneficiat de un facelift major în anul 1988 care a vizat atât exteriorul cât și interiorul. În același timp au fost introduse noi motorizări pe benzină cu 4 cilindri de 2L (139CP) și V6 de 2.9L (153CP), ambele alimentate cu injecție și având distribuție cu 12 supape. Versiunea de top Baccara dispunea în standard de: suspensii cu control electronic, ABS, aer condiționat cu control automat, tapițerie din piele, scaune cu reglaje electrice și cruise control. Din 1990, motorul V6 de 2.5L turbo dispunea de distribuție cu 12 supape și dezvolta 205CP fiind disponibil pe versiunile V6 Turbo și V6 Turbo Baccara. Până în anul 1992, modelul R25 a fost comercializat în circa 780.000 unități fiind înlocuit cu modelul Safrane.

Foto: Renault