Qvale Mangusta creat de Gandini celebrează 20 de ani

Blazonul lui De Tomaso, designul rafinat al lui Marcello Gandini, performanțe de înalt nivel, toate reunite într-um model sport exotic italian mai puțin cunoscut și denumit Qvale Mangusta

O călătorie rapidă, foarte rapidă care, cu mai multe regrete, ar fi putut dura mult timp. O călătorie „la bordul Mangustei”, o aventură care a început în urmă cu douăzeci de ani, în 1999, și s-a încheiat rapid doi ani și jumatate mai târziu.

De la San Francisco la Modena

Scurta istorie pe care urmează să ne axăm este cea a Qvale, o companie auto a cărei pildă în universul industriei auto a durat puțin mai mult de doi ani. Moștenirea acestui vis italo-american s-a născut la San Francisco, California(SUA) și a fost construit la Modena în Italia, la filiala Qvale Automotive Group srl în doar 284 de unități, un număr destul de mic chiar dacă modelul era considerat unul de nișă.

Sursa de inspirație

Singurul model comercializat de firma Qvale este Mangusta, care practic preia numele de la modelul omonim al constructorului italian De Tomaso. De la constructorul modenez, modelul Mangusta moștenește practic și experiența realizată cu conceptul Biguà, prezentat în premieră ediția din 1996 a Salonului Auto de la Geneva.

Originile numelui

Când De Tomaso a ales acest nume, Mangusta, urma să-l pună pe noul său model supersport capabil să rivalizeze în condiții egale cu celebrul model Cobra, ultimul model simbol creat de pilotul american Carrol Shelby, care a continuat să lucreze la proiectul rivalului său de atunci, Ford.

O familie cu ″mașina în sânge″

Ne aflăm în anul 1997 când familia Qvale, cunoscută deja în Statele Unite ale Americii pentru activitatea sa oficială de importator Maserati, înființează noua companie Qvale Modena SpA pentru a produce modelul sport Mangusta. În fruntea proiectului se află Bruce Qvale, care se ocupă inclusiv de întreaga dezvoltare a fabricii de producție.

Semnătura maestrului Gandini

Dezvolarea șasiului modelului Mangusta a fost încredințat lui Enrique Scalabroni, fost designer de Formula 1, cu colaborări importante la echipele Ferrari, Dallara și Williams în timp ce autorul design-ului modelului a fost realizat de Marcello Gandini, unul dintre cei mai creativi și vizionari designeri auto din toate timpurile. Gandini a creat o caroserie în configurație cu 2+2 locuri care se putea transforma foarte ușor din coupe în cabrio-targa și cabrio mulțumită genialului mecanism unic al acoperișului, numit „roto-top”, care prin eliminarea panoului central permitea rabatarea lunetei.

Modelul sport italo-american era dotat cu un generos motor V8 de 4,6 litri de concepție Ford și care amplasat frontal. Asesta avea distribuție cu două axe cu came în chiulasă și 4 supape pe cilindru iar alimentarea cu injecție electronică. Puterea maximă furnizată era de 320CP și permitea o viteză maximă de 260 km/h și un sprint de la 0 la 100 km/h în 5.3 secunde. Motorul era oferit în standard în combinație cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte de producție BorgWarner sau opțional de una automată cu 4 trepte de orgine ZF. Pentru suspensie s-a optat pentru o soluție tipică pentru un model sport, cu brațe suprapuse de tip paralelogram deformabil și arcuri eleicoidale. Sistemul de frânare era servoasistat și prevăzut cu discuri ventilate la ambele punți plus ABS iar sistemul de direcție era de tipul cu cremalieră având servoasistare.

Primele probleme

Când primele exemplare ale modelului Mangusta au părăsit liniile de asamblare și tocmai se pregăteau să fie expuse la dealerul De Tomaso, acordul existent cu De Tomaso încetează, iar automobilele vor fi comercializate pe piață sub marca Qvale. Majoritatea acestora vor fi vândute pe piața din Statele Unite ale Americii.

Sfârșitul carierei

În ciuda calităților sale(perfonțe și manevrabilitate excelente, echipament de dotări complet și acoperișul roto-top) răspunsul pieței nu a fost unul favorabil și, odată cu spectrul crizei, din ce în ce mai aproape, drepturile de producție, împreună cu fabrica italiană Mangusta, sunt vândute către MG Rover. Consecințele vor fi oprirea bruscă a producției în primul trimestru al anului 2002 după doar 284 de unități cu garanția asistenței tehnice în beneficiul clienților care au comandat sau au cumpărat deja acest model.

Foto: Producător