Seat a serbat de curând 70 de ani de la înființare

Seat, primul mare producător de automobile spaniol și totodată primul exportator din această țară, a aniversat în această lună 70 de ani de la înființare. De-a lungul istoriei au fost fabricate un număr de peste 19 milioane de automobile cu origini catalane, italiene și germane.

Compania SEAT (Sociedad Española de Automóviles de Turismo) a fost fondată pe data de  9 mai 1950 de Institutul Național de Industrie Spaniolă, care deținea 51% din pachetul de acțiuni în timp ce Fiat deținea 7%. Spania nu a avut până în acel moment o adevărată industrie auto națională, singurii constructori auto fiind Abadal și Hispano-Suiza, specializați pe automobile de lux și care și-au încetat activitatea în 1930 și, respectiv 1946.

Cu toate acestea, Hispano-Suiza a contribuit în mod indirect la crearea companiei SEAT în anul 1940, prin societatea SIAT (Sociedad Ibérica de Automóviles de Turismo), finanțată de Banco Urquijo din Spania și un consorțiu de firme din industria spaniolă. După această primă încercare și 5 ani de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, Institutul Național de Industrie a relansat prin nou creata companie SEAT, obiectivul solicitat de a democratiza mobilitatea pe patru roți și a motoriza țara.

Misiunea a fost îndeplinită cu succes printr-o transformare corporativă și productivă profundă. Astfel, în 70 de ani, compania SEAT a devenit cel mai important investitor industrial al țării în cercetare și dezvoltare, care reprezintă 1% din PIB fiind totodată și primul exportator național cu 80% din producție.

O primă etapă cu sprijinul lui FIAT

Până la includerea totală a firmei în grupul Volkswagen în anul 1986, Seat a colaborat strîns cu producătorul auto italaian FIAT, fabriacând numeroase modele sub licență timp de 30 de ani. Producția de serie a demarat în anul 1953 în uzina de la Zona Franca din Barcelona, ​​cu un număr de 925 persoane (15.000 în prezent) și cu o cadență de cinci unități pe zi din modelul Seat 1400 (varianta spaniolă a modelului Fiat 1400). Acest model a fost urmat de bestseller-ul 600, care din anul 1957 a contribuit decisiv la motorizarea în masă a Spaniei cu peste 800.000 de exemplare produse în variantele N, D, E, L și Special.

Seat aniversează la Techno Classica 50 de ani de 850 Spider şi 1430

Parteneriatul cu producătorul italian din Torino a continuat prin realizarea unor modele din diferite clase, de la 850, 1500, 124, 128, 132 și până la 133 din 1974 sau Panda din 1980. Uneori, însă, au fost realizate și unele variante interesante pe aceeași temă, precum modelul 800, un 600 cu o capacitatea motorului de 0.85L și caroserie cu 4 uși, 1430 cu un motor de 1.430 cmc, asemănător cu Fiat 124 Special sau modelul 1200/1430 Sport, un coupe hatchback realizat pe o mecanică a modelului Fiat 128. Pe lângă modificările ocazionale ale platformelor, de la începutul anilor ’80, modelele Seat au început să aibă nume spaniole: ultimele modele derivate de la Fiat au fost denumite Fura (varianta spaniolă a Fiat-ului 127), Marbella (Fiat Panda) și Ronda (Fiat Ritmo).

În 1982 demarează colaborarea cu Volkswagen

Marele moment de cotitură a venit după finalul colaborării cu compania italiană în 1982 fiind totodată legată și de eșecul de a recapitalizare Seat. O serie de colaborări industriale și comerciale întreprinse cu Volkswagen duc la decizia grupului german de a prelua 51% în 1982 iar ulterior 75% din pachetul de acțiuni în 1984. O nouă etapă în istoria producătorului spaniol a fost consemnată la data de 27 aprilie 1984 odată cu lansarea modelului din clasa mică denumit Ibiza. Hatchback-ul Ibiza care înlocuia în gamă modelul Fura are se pare un nume perfect ales și reprezintă primul model Seat proiectat și construit integral în Zona Franca. Timp de 35 de ani, acesta rămâne cel mai bine vândut model din gama producătorului spaniol. În același timp, cu modelul Ibiza au fost inițiate două salturi importante în ceea ce privește calitatea și cantitatea producției de-a lungul istoriei Seat.

Seat Leon celebrează 20 de ani

Lansare celei de-a doua generații Ibiza din 1993 coincide cu intrarea în funcțiune a noii fabrici Martorell și care începe să producă acest model într-o cadență de 1.500 unități pe zi. Cu versiunea Ibiza Cupra este inaugurată linia sportivă a mărcii spanioale, urmată la scurt timp de divizia sport Cup Racing. Din punct de vedere competitiv, activitatea internațională al lui Seat se limitează la participarea în Campionatul Mondial de Raliuri cu modelul Cordoba WRC (varianta în 3 volume a modelului Ibiza) în anii 1999 și 2000. Cel mai bun rezultat a fost obținut de Didier Auriol care a ocupat locul trei la ediția din 2000 a raliului Safari din Kenya.

Patru fabrici și 2.300 unități produse zilnic

Un alt mare succes comercial a fost înregistrat cu modelul compact Leon care a debutat la Salonul Auto de la Frankfurt din 1999 a care în prezent se află la cea de-a patra generație. În zilele noastre Seat își împarte producția în Spania în fabricile sale din Barcelona, ​​El Prat de Llobregat și Martorell, de pe benzile cărora ies zilnic 2.300 de exemplare din modelele Ibiza, Arona și Leon.

Dacă în 1953 erau produse un număr de 5 unități din modelul 1400, în prezent sunt nevoie de trei minute pentru a produce un automobil. Până în prezent au fost realizate un număr de peste 19 milioane exemplare au părăsit liniile de producție. Pentru un exemplar de model 600 în anii ’50, clienții trebuiau să aștepte și doi ani până la livrare iar în prezent mulțumită proiectului Fast Lane, clinții au posibilitatea să comande un exemplar SEAT în 10 minute și care poate fi livrat în mai puțin de trei săptămâni. Soluții tehnologice și timpi de producție care la 9 mai 1950 nu puteau fi decât visate sunt aplicate cu succes în prezent.

Foto: Seat; Arhivă