11-13 august o nouă ediție Transylvania Classic – un raliu ca o vacanță

Transylvania Classic

O nouă ediție Transylvania Classic se va desfășura între 11 și 13 august la Sibiu. Timp de trei zile, între 11 și 13 august 2022, orașul Sibiu va fi din nou punctul de întâlnire al mașinilor clasice și al mașinilor electrice într-un raliu de regularitate care se va desfășura pe cele mai frumoase drumuri din județ.

400km la volanul unei mașini clasice

Peste 400 de kilometri pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu la volanul unei mașini clasice sau electrice . Asta îi așteaptă, între 11 și 13 august, pe concurenții care s-au înscris în raliul de regularitate Transylvania Classic. La fel ca la edițiile trecute, echipajele cu mașini electrice vor avea competiția lor dedicată: Transylvania Electric.

„Sibiu Rally Romania” face parte din calendarul internațional FIVA și în 2019

Raliul de regularitate dedicat mașinilor istorice și mașinilor electrice face parte și anul acesta, alături de alte evenimente prestigioase din întreaga lume, din calendarul Internațional al Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA), la eveniment putând însă lua startul atât șoferi amatori, cât și piloți profesioniști cu modele clasice, din categoria Young Timer sau electrice.

Categoria Young Timer

La categoria Transylvania Classic vehiculele sunt împărțite pe categoriile B,C,D,E,F,G și H în funcție de anul de fabricație al mașinii între 1900 și 1990. De asemenea, există, la fel ca și la alte mari competiții internaționale, categoria Young Timer pentru mașini produse după 1991. La categoria Transylvania Electric se pot înscrie echipaje cu orice model de mașină electrică, indiferent de anul de fabricație, obiectivul principal fiind de a promova acest tip de mobilitate.

„Transylvania Classic este un raliu de regularitate la care poate participa oricine, nu doar piloți cu licență. Este un eveniment deschis oricărei persoane care deține un permis de conducere și o mașină care se încadrează în regulament. Ne dorim ca Transylvania Classic să devină un eveniment pe care să-l petreci în familie, să fie nu doar o cursă pentru primul loc ci mai degrabă un raliu ca o vacanță, așa cum este și motto-ul evenimentului”, a spus Sorin Itu, organizatorul Transylvania Classic.

Gabriel Cotârlea și Darius Borș au câștigat Transylvania Classic 2020

Traseul competiţiei dedicat vehiculelor istorice şi electrice are peste 400 kilometri şi îi va purta pe concurenţi prin cele mai frumoase locuri din judeţul Sibiu, punctele de atracţie principale fiind Biertan, Păltiniş, Poiana Sibiului şi, desigur, celebrul Transfăgărăşan. Timp de trei zile, concurenţii vor descoperi un traseu spectaculos şi plin de provocări în competiţia care pune acum oraşul Sibiu şi pe harta celor mai importante evenimente internaţionale dedicate maşinilor istorice şi maşinilor electrice.

„Sibiul este destinația perfectă pentru un city break iar în cadrul competiției noastre îl poți descoperi și într-un alt mod. Prin intermediul competiției Transylvania Classic vrem să promovăm Sibiul ca destinație turistică atât pe plan intern, cât și pe plan internațional și vrem să scoatem în evidență tot ce este mai frumos în oraș și în județ. Motto-ul nostru #unraliucaovacanta redă perfect și atmosfera din timpul competiției, concurenții fiind practic ca într-o vacanță în care pot să descopere, alături de alți pasionați de mașini, cele mai frumoase zone din județ”, a mai spus Sorin Itu, organizatorul Transylvania Classic.