Niki Lauda, omul orchestră

Andreas Nikolaus „Niki” Lauda (austriac născut la 22 februarie 1949) este deţinătorul a trei titluri de campion mondial de Formula 1, obţinute în 1975, 1977 şi 1984.

Niki Lauda a devenit un personaj legendar pe circuite și, totodată, rămâne un om care trăieşte în vremurile noastre, alături de noi, sub semnul unui statut de legendă vie a Formulei 1. Pilotul Lauda, omul Lauda, e greu de spus care dintre aceștia este mai impresionant – două vieți într-una singură. Două reușite exceptionale despre care s-a scris și se va mai scrie încă mult timp de acum înainte.

Viaţa lui Niki Lauda este asemenea unui roman captivant în care extazul și agonia, succesele și deziluziile s-au succedat, dar, de fiecare dată, Niki s-a dovedit mai puternic decât toate obstacolele. Austriacul s-a făcut remarcat ca un adevărat vizionar al timpurilor noastre, iar dacă ne referim la Formula 1, considerațiile sale devin adevarate reguli de conduită.

Ce a însemnat pentru dumneavoastră să deveniți pilot Ferrari la o  vârstă foarte tânară?

În orice epocă, a fi pilot Ferrari este ceva excepțional. Comparativ cu vremea la care eu am ajuns la acest statut, singura diferență constă acum în faptul ca Il Commendatore nu mai este printre noi.

Enzo Ferrari era un personaj de o complexitate extraordinară. Care a fost relația dintre dumneavoastră și acesta?

Din primul moment (1974) relația mea cu el a fost una excepțională. Am fost de la început foarte direct și obiectiv în relația cu el. Mi-am dat seama imediat de haosul care domnea în aceea perioadă în cadrul Scuderiei și, din această cauză, am evitat să fac apel la intermediari, preferând să discut despre toate aspectele direct cu el. Acest lucru s-a dovedit a fi cea mai bună strategie pentru a pune punct respectivei stări de lucruri. Enzo Ferrari a apreciat atunci enorm atitudinea mea și m-a încurajat în acest sens. M-a considerat drept persoana cea mai potrivită  pentru a face ca lucrurile să meargă în cel mai bun sens posibil. Împreună cu directorul tehnic din acea vreme, Mauro Forghieri, am reușit să facem o treabă foarte bună și am putut să am mereu o mașină pe măsura așteptărilor mele.

Nu a fost dificil să nu vă lăsați antrenat în jocurile politice care, la vremea respectivă, erau la ordinea zilei în cadrul Scuderiei?

În ceea ce mă privește, eu nu am fost niciodată un politician. Întotdeauna mi-am impus să-mi urmez propria cale și să o adaptez condițiilor existente, lucru care a contribuit în mare măsură la succesele pe care le-am avut împreună cu Ferrari.

Filmul „Rush” prezintă cel mai dramatic sezon al carierei dumneavoastră. Scenariul corespunde cu adevarat realităţii trăite la momentul acela?

Da, scenariul este foarte realist și descrie foarte bine situația trăită de către mine și James Hunt la vremea respectivă.

Faptul ca ați revăzut acele momente, v-a făcut să trăiți sentimente dureroase legate de acel accident dramatic?

Sincer, nu. În mod cert, fără nici un fel de îndoială accidentul a fost unul teribil. Într-o asemenea situație, într-un accident de o asemenea violență, trebuie să ai puterea de a depăși situația și toate problemele legate de aceasta. În ceea ce mă privește lucrurile au fost destul de simple, eu nepunîndu-mi niciodată întrebări în legătură cu cauza acestui accident. Am fost întotdeauna conștient de faptul că meseria pe care o practicăm era una extrem de periculoasă. Am realizat foarte repede șansa de care am beneficiat să scap cu viață. Nu am raționat în termeni de pierdere, ci in termini de câștig. Puteam sa fiu mort, dar, de fapt, eram în viață. Supraviețuisem, iar lucrul cel mai important și cel mai urgent era să revin la normal. A fost o perioadă foarte dificilă, dar eu nu aveam timpul să mă vait, să mă lamentez, să-mi pun întrebări, să fac supoziții sau să am regrete. Pentru mine a fost cel mai bun mod de a aborda această situație. Imediat după ce mi-am recăpătat cunoștința, la spital, nu am avut alt gând decât să revin cât mai repede posibil la existența mea de dinaintea accidentului.

Cum era după părerea dumneavoastră Formula 1 din anii ’70? Era mai atractivă?

Este imposibil să se înțeleagă sportul automobilistic din acea perioadă fără integrarea noțiunii de moarte. Într-un fel, ne amuzam mult, pentru că se și murea mult. Era ceva care făcea parte din joc. Erau cel puțin unul sau două accidente mortale pe sezon, dar noi nu ne gândeam la asta. Unii încercau să uite acest lucru lucrând, alții încercau să uite chefuind. Erau totuși și câțiva piloți care, la fel ca mine, încercau să atingă limitele mașinilor și chiar să le depășească având, totuși, exigența de a rămâne în viață. Cam asta era linia noastră de conduită  prin care încercam să câștigăm curse și campionate.

 Această exigență de a rămâne în viață influența într-un fel intensitatea curselor?

Presiunea era enormă, dat fiind faptul că la cea mai mică eroare puteai să fi mort. Acest lucru nu putea fi ignorat.Trăiam acest lucru în permanență și acest lucru îl resimțeam. Nu eram ca piloții de astăzi. Nu-i văd pe puștii de astăzi riscându-și pielea în acest mod. Noi, fiecare ne încercam șansa, conștienți fiind de eventualele consecințe dramatice. Piloții de astăzi nu se mai află în această siuație, nu mai au de făcut această alegere. Mașinile actuale sunt ușor de pilotat si exploatat, pistele sunt foarte largi se poate ieși în decor, practic fără consecințe. Este un mare progres, situație care explică și faptul că avem puști precum Jos Verstappen, care, la numai 17 ani, pot să facă această meserie fără probleme. Este oare acest lucru bun pentru sport? Mai este oare acest sport atractiv pentru marele public? Personal, mă îndoiesc. Pe cine poate interesa faptul de a vedea puștani amuzându-se la volanul unor monoposturi? Pentru mine acest lucru înseamnă sfârșitul. Formula 1 are nevoie de schimbări imediate pentru a ieși din această criză, la care asistăm astăzi. Este nevoie de mașini cu un grad de aderență foarte ridicat care, odată depășit, stabilitatea să nu mai poate fi recuperată, ieșirea în decor fiind consecința directă și imediată. Astăzi avem mașini care pot fi conduse de către aproape oricine, desigur nu atât de rapid precum o fac piloții. Aceste mașini nu mai trezesc sentimente de teamă sau respect. Trebuie revenit la mașinile nărăvașe, care să-i chinuie pe piloți imediat ce intră în pistă și pe care aceștia trebuie să învețe să le stăpânească. Pentru mine, aceasta este adevărata Formula 1. Așa era pe vremea mea, dar nu mai este cazul astăzi. Dacă nu se va face nimic  foarte rapid în acest sens, Formula 1 nu va mai interesa pe nimeni. Nu ne interesează o confruntare periculoasă, ci una virilă, între piloți pentru care singurul scop este victoria – iată diferența între anii 1976 și 2015. Ceea ce vedem astăzi reprezintă o evoluție normală a societății noastre, în care totul trebuie să fie din ce în ce mai sigur, dar dacă vrem ca Formula 1 să ramână Formula 1, trebuie făcut în așa fel încât să punem punct situației actuale.

Credeți că acesta este motivul pentru care Grupul Strategic al Formulei 1 se orientează în momentul de față către introducerea pneurilor foarte late, gen anii ’70, cu mașini cu un look agresiv și motoare puternice, cu zgomot asurzitor?

Da, dar nu trebuie revenit fix la acele mașini. Soluția nu este în spatele nostru, ci în fața noastră. Trebuie găsit un nou concept de monopost, care să aibă, în același timp, un aspect agresiv, al cărui pilotaj să fie foarte exigent şi determinant, și care să dispună de o motorizare de aproximativ 1200 CP.

Nu credeți că, în ultimele decenii Formula 1, și-a sacrificat vocația inițială în scopul dezvoltării unei tehnologii ultrasofisticate?

Nu. A merge pe calea tehnologiei ultraavansate, este în acord cu evoluția societății noastre, către tehnica de avangardă. Nu aceasta este problema. Adevărata problemă este legată de faptul că aceste mașini sunt prea ușor de pilotat. Trebuie lucrat în direcția pneurilor, a eleroanelor etc., pentru a se ajunge la un grad de performanţă accesibil doar celor mai buni. Către acest lucru trebuie să se tindă, hi-tech-ul nefiind un obstacol.

Sunteți implicat în sportul automobilistic de aproape cinci decenii. Care a fost perioada care v-a rămas cel mai mult întipărită în memorie?

Îmi este imposibil să aleg o perioadă anume. Le-am apreciat pe fiecare, cu experiențele lor. Referitor la Formula 1, perioada  trăită la Ferrari m-a marcat în mod special, dar confruntarea cu Alain Prost după absența mea de doi ani și jumatate, soldată cu un al treilea titlu mondial, a însemnat de asemenea foarte mult pentru mine. Altfel, îmi este imposibil să fac o alegere în acest sens. Cursul carierei mele este un tot.

Printre toate personalităţile intilnite de-a lungul carierei dumneavoastră, care este aceea care va a avut un impact major asupra vietii profesionale?

Enzo Ferrari. Acesta a fost persoana cea mai carismatică pe care am întâlnit-o de-a lungul întregii mele vieți. A fost extraordinar sa pilotez pentru el. Au fost şi lucruri bune, dar şi mai puţin bune. Le accept pe toate, aşa cum au fost.

Piloții din epoca dumneavoastră aveau personalități foarte puternice. Generațiile care au urmat, nu considerați că au cam abandonat acest aspect?

Revenim la aspectul legat de noțiunea de pericol. Noi eram personalități foarte puternice pentru că așa era firesc să fim. Noi ne-am dezvoltat caracteristicile în ideea de a putea să înfruntăm situațiile acelor vremuri. Acete lucruri au dispărut odată cu dezvoltarea lumii moderne. Astăzi pilotul trece prin filtrele departamentelor de presă și marketing ale echipelor sau sponsorilor. Discursul lui trebuie să fie în concordanță cu cel al mărcilor pe care le reprezintă. Noi nu aveam asemenea constrângeri. Noi nu eram formați pentru a place majorității publicului, noi eram înarmaţi ca să supraviețuim. Eu, chiar dacă trebuie să țin cont astăzi de interesele mărcii pe care o reprezint, prefer să renunț la filtre pentru ca lucrurilor să li se spună pe nume. Nu-mi pasă că pilotul se dă jos din mașină și spune că aceasta nu e bună de nimic. Vreau adevărul, asta este tot ce vreau. La Mercedes, cu condiția ca piloții să rămână în limita corectitudinii,  noi îi lăsam să spună ceea ce au de spus. Cu cât vom încerca să-i punem pe piloți în niște tipare convenabile, cu atât acestia își vor pierde identitatea. Pentru a fi performanți și pentru respectul față de public, este obligatoriu ca ei să-și păstreze și să-și poată face publică opinia. Pentru mine atitudinea –politic corect- ,înseamnă o aseptizare generală și  este un lucru negativ. i aceasta nu numai in Formula 1.

Dacă ne referim la Formula 1, ce pilot vi se pare mai aproape de personalităţile afirmate în anii ’70?

Kimi Raikkonen, dar un Kimi care să şi vorbească…

V-aţi putea adapta la specificul Formulei 1 moderne?

Şi încă cum! Câştigurile mele s-ar multiplica de 20 de ori fără să-mi mai asum riscurile de acum 40 de ani. Ce frumos ar fi…

Dacă luăm în considerare şi titlul mondial pe echipe, câştigat în 2014 de către echipa dumneavoastră, astăzi sunteţi în posesia a patru titluri (cu tot cu cele trei, individuale). Care dintre acestea vi se pare cel mai gratificant?

Pentru orice pilot, primul titlu este cel mai gratificant. Este încununarea unui drum lung şi anevoios. Următoarele nu mai au acelaşi parfum. Pentru a mai câştiga încă două sau trei, trebuie să te remotivezi şi să te perfecţionezi. Se poate, de asemenea, să nu fii un pilot excepţional, dar, la un moment, dat să te afli în cea mai buna echipă, cu cea mai bună maşină. Dacă ai trecut pe lângă aceasta oportunitate fără să câştigi titlul, aproape sigur nu te vei mai întâlni cu o astfel de situaţie.

Ca manager, eu am o mare plăcere să coordonez toţi oamenii din subordine pentru a merge pe cea mai eficientă cale spre reuşită. Este fantastic să avansezi împreună cu alte 1000 de persoane spre succes, aşa cum s-a petrecut anul trecut. Am condus, de asemenea, şi companiile mele aeriene, cu circa 3000 de angajaţi, aşa că ştiu despre ce vorbesc. Diferenţa constă în faptul că, la Formula 1, trebuie să fii cel mai bun la fiecare două săptămâni. Când reuşeşti, e cu adevarat fantastic de amuzant!

Este dificil să fii proprietarul unei echipe şi, în acelaşi timp, să gândeşti ca un pilot?

Nu este dificil, dar este important. Înainte de a fi proprietarul unei echipe de F1, eu am trecut de la situaţia de pilot la situatia de proprietar al unor companii aeriene (Lauda Air şi FlyNiki). Să conduci o companie aeriană este ceva foarte complex. Să conduci o echipa de Formula 1, este tot atât de complicat, numai că altfel. Un simplu detaliu poate să te facă să pierzi un campionat. Astăzi forţa mea este generată de faptul că le-am facut pe amândouă şi că pot avea o vedere de ansamblu foarte pragmatică.

Pilot de Formula 1, fondator şi proprietar de două companii aeriene, proprietar al unei echipe de Formula 1- nu aveţi impresia ca aţi trăit mai multe vieţi?

Nu am decât o singură viaţă: cea pe care o trăiesc în acest moment. Poate ca mâine voi avea o alta idee, cine ştie… Am trăit întotdeauna în acest fel…

Experienţa dumneavoastră vă face să vă simţiţi mai apropiat de vreunul dintre cei doi piloţi actuali, Lewis Hamilton şi Nico Rosberg?

Îi apreciez pe amindoi. Sunt foarte diferiţi, dar evoluează la acelaşi nivel, foarte înalt. Anul trecut Lewis a câştigat 11 curse  faţă de 5, câştigate de catre Nico, şi a câştigat titlul. Anul acesta lupta dintre cei doi va continua şi poate că va interveni un al treilea concurent. Rămâne de văzut, dar spiritul meu realist mă face să cred acest lucru.

În perioada dumneavoastră  din Formula 1, tinerii erau foarte interesaţi de acest sport. Astăzi, se pare că nu mai este cazul. Cum vă explicaţi acest lucru?

Nu e vorba de vreo fatalitate. Dacă tinerii de astăzi nu mai sunt interesaţi de Formula 1, cu siguranţă există o problemă în conceptul acesteia şi, deci, trebuie gasită o soluţie. Nimeni nu mai întelege nimic despre Formula1, iar acesta este un handicap pe care ni l-am creat noi înşine. Mai pe înţelesul tuturor, ne-am dat singuri cu dreptul în stângul. Trebuie neapărat să se intervină urgent. În caz contrar, Formula 1 ar putea să dispară chiar mai curând decât ne putem închipui în acest moment…

Text: Dan Alexandrescu/Foto: Lukas Gorys, Arhiva

Niki Lauda – în esenţă

Andreas Nikolaus „Niki” Lauda (austriac născut la 22 februarie 1949) este deţinătorul a trei titluri de campion mondial de Formula 1, obţinute în 1975, 1977 şi 1984. Rămâne singurul pilot care a devenit campion atât cu Ferrari, cât şi cu McLaren – cei mai titraţi constructori din Formula 1. Mai concis, cariera de pilot de Formula 1 a lui Lauda înseamnă 171 de starturi în cursă, 25 de victorii, 54 de clasări pe podium şi cele trei tirluri mondiale. Retragerea sa oficială din pilotaj a avut loc în 1985. În afară de fondarea a două companii aeriene, el a rămas implicat în Formula 1 de-a lungul anilor în calitate de consultant pentru Ferrari, manager la Jaguar Formula 1 Racing Team şi, în prezent, manager non-executiv la Mercedes AMG Petronas. Momentul culminant al vieţii sale rămâne revenirea rapidă pe circuit din 1976, la numai şase săptămâni după accidentul de la Nurburgring, în care a suferit arsuri grave. Pe această fază a carierei lui Lauda se concentrează filmul Rush (produs în 2013). Lauda însuşi l-a felicitat pe actorul Daniel Bruhl pentru strădania implicării în rolul său.