La Salonul Auto de la Torino din 1974, compania italo-britanică Innocenti – Leyland de la acea vreme, lansa modelul Mini ca succesor direct al modelului omonim proiectat de Sir Alec Issigonis și care se afla în producție sub licență de această firmă din 1965.
În prima jumătate ai anilor ’70, compania italo-britanică Innocenti – Leyland și-a făcut o strategie, considerată de majoritatea presei de la acea vreme ca fiind una riscantă, demarând proiectul unui nou model (P53), ca succesor al celebrului model Mini creat de Sir Alec Issigonis care înregistra încă vânzări suficient de mari, utilizând aceeași platformă mecanică ca și modelul de origine britanică.
Idea nu era una chiar nouă, mai ales că, în a doua parte ai anilor ’60, președintele Innocenti de la acea vreme, Luigi Innocenti (fiul fondatorului firmei Ferdinando Innocenti) a venit cu propunerea producerii unui nou model de concepție proprie pentru a înlocui în gama sa modelul britanic Mini produs sub licență. Pentru design-ul acestuia, au fost solicitați Nuccio Bertone și Giovanni Michelotti care au realizat fiecare câte un prototip în anul 1968. Datorită problemelor financiare ale firmei italiene, proiectul a fost ″înghețat″ până în 1972, când aceasta a fost preluată de către grupul britanic British-Leyland.
Exclusivul Mini Clubman aniversează jumătate de secol
Modelul de succes Mini, lansat în 1959, reprezintă un automobil fundamental în evoluția modelelor din clasele mini și mică. Schema sa tehnică, absolut originală și inovativă pentru acea vreme, a contribuit decisiv la dezvoltarea modelelor ulterior lansate de către marea majoritate a producătorilor auto consacrați. Schimbarea filosofiei și dezvoltarea unui model de succes nu este niciodată ușoară, deoarece există riscul de a nu se potrivi cu consensurile obținute anterior. În acest caz este valabil atât pentru partea mecanică cât și pentru design, pe care conducerea producătorului auto Innocenti decide împreună cu carosierul Bertone să le revizuiască.
Lansarea oficială a noului model Mini a avut loc cu ocazia Salonului Auto de la Torino din 1974, acesta fiind cunoscut și ca Nuova Mini sau Mini Bertone. De la debut, modelul Italian Mini a fost propus în două versiuni: 90 și 120, echipate cu motoare de 1 și respectiv 1.3 litri. Versiunea 120 se deosebea la exterior prin grila frontală cromată, barele de protecție cromate, jantele cu design specific dar și prin dotările standard suplimentare precum tetierele față sau ștergătorul pentru lunetă.
Fiat 128 – Mașina Anului 1970 a celebrat jumătate de secol
Aspectul său a fost practic reinterpretat, fără însă a afecta poziționarea principalelor componente mecanice și dimensiunile generale de bază ale caroseriei. Liniite rotunjite de la Mini-ul original din 1959 au fost înlocuite cu forme mai întinse și în același timp drepte. Astfel, capota compartimentului motor este acum foarte înclinată, părțile laterale sunt aproape drepte iar partea din spate de formă trunchiată și dotată cu hayon. Partea fronatală care era fără îndoială una personalizată, dispunea de o grilă de formă dreptunghiulară de mari dimensiuni, în care erau încorporate faruri pătrate și indicatorele de direcție cu dimensiuni generoase. Elementul caracteristic la partea din spate este însă micul eleron integrat la capătul plafonului. Suprafață vitrată generos dimensionată facilita vizibilitatea și imprima o notă aparte design-ului general. Coeficientul aerodinamic CX avea o valoare discretă de 0.41, mult mai bună comparativ cu cea a Mini-ului original care înregistra 0.50. Dimensiunile și masa modelului italian (Lxlxh: 3.120×1.500x1365m, ampatament 2.040m greutate 720-740 kg) erau ușor majorate comparativ cu modelul britanic Mini. Citiți articol complet aici: https://auto-retro-passion.ro/innocenti-mini-celebrat-45-de-ani-de-la-debut/
Foto: Innocenti; Arhivă
