Ford A Town Sedan (1929) – restaurat în România

(1929) Ford A Town Sedan
(1929) Ford A Town Sedan

Vârful de gamă din punctul de vedere al echipării, versiunea Town Sedan a modelului Ford A se remarcă prin caroseria în mai multe culori și echiparea bogată. Acum în vârstă de 90 de ani. (Foto: Mircea Popa)

Puțină istorie

Aflat în colecția Mihai Hățiși, acest exemplar din 1929 a fost restaurat prin efortul conjugat al mai multor colegi din Retromobil Club România.

Ford Model A este astăzi foarte popular printre amatorii de hot rod și de alte modele personalizate, dar rămâne o piesă de rezistență a oricărei colecții private, în varianta sa originală. A fost al doilea model de succes al Ford Motor Company, după predecesorul său, celebrul Ford Model T, care a fost produs timp de 18 ani.

Ford A a fost arătat publicului pe 20 octombrie 1927 (sub numele de cod 1903-04), dar și-a făcut debutul pe piață în 1928, fiind disponibil, la început, în patru culori standard. Iar aceasta nu a fost singura evoluție față de Ford T, pentru care Henry Ford spunea că „atât timp cât e negru, este bun”.

Născut din experința producției modelului Ford T

Din 1910 până la începutul anilor 1920, Ford domina piața automobilelor cu Model T. Dar la jumătatea anilor ’20, această hegemonie era erodată de competiția din ce în ce mai prezentă, în special de diviziile General Motors, care replicau ideea producției de serie mare inițiată de Ford, devenind chiar mai buni în anumite zone, în special prin oferirea unor motoare mai puternice, noi echipamente de confort sau personalizări estetice. De asemenea, echipamente pe care Henry Ford le considera inutile, precum starterul electric, nu mai erau în percepția publică elemente de lux, ci lucruri esențiale.

Vânzările Ford s-au resimțit, iar Henry a trebuit să răspundă, admițând în final că T-ul și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul. La început, când a agreat să înceapă dezvoltarea noului model, s-a concentrat mai întâi pe aspecte mecanice, în special pe industrializare, punctul forte pentru care Model T devenise faimos. De altfel, Ford Model A urma să ducă producția de masă la un nou nivel, respectiv la transformarea acesteia dintr-una rigidă într-una „flexibilă”.

Succesul noului model a fost răsunător: până în februarie 1929, se produseseră deja peste un milion de exemplare, iar în martie 1930 atingea cifra de trei milioane (șasiuri), fiind de acum disponibil în peste nouă variante de caroserie. Model A era oferit într-o mare varietate de stiluri, inclusiv Coupé, Business Coupé, Sport Coupé, Roadster Coupé, Cabriolet, Sedan, Phaeton, Tudor Sedan, Town Car, Fordor, Victoria, Town Sedan, Station Wagon, Taxicab, Truck și Commercial. Foarte rar este modelul Special Coupé, produs între martie 1928 și mijlocul lui 1929.

Producția Ford A s-a încheiat în martie 1932, timp în care s-au produs exact 4.858.644 de unități. Gama de versiuni începea cu Tudor (500 USD), oferită în gri, verde sau negru, și se încheia cu Town Car, un model bicolor al cărui preț pornea de la 1.200 USD și ajungea până la 1.400 USD.

Detalii mai ales tehnice

Ford A este echipat cu motorul răcit cu lichid cu patru cilindri în linie cu capacitatea de 3,3 litri și care dezvoltă 40 CP. Arhitectura este de tip L-Head, cu supapele plasate lângă pistoane în blocul motor. Această arhitectură are câteva avantaje: în primul rând, chiulasa este mult mai simplă, iar în al doilea rând, supapele sunt operate prin apăsare în sus direct de came, opus sistemului folosit ulterior de apăsare în jos, prin mecanisme suplimentare de distribuție. Este un motor care se răcește mai ușor, supapele și axa cu came fiind în afara bancului de cilindri. Numele de „L-head” se datorează faptului că cilindrii aveau forma literei L – întoarsă. Această configurație se mai numește „cu supape laterale”, deoarece supapele sunt poziționate lângă cilindri. Pe de altă parte, aerul trebuie să intre în admisie la un unghi de 90 de grade, ceea ce face ca sistemul să fie mai puțin eficient; în consecință, aceste motoare se remarcau prin „respirația” greoaie. Dar cum pe atunci vitezele maxime nu erau ridicate din cauza altor factori, acest lucru era mai puțin important față de, spre exemplu, fiabilitate și simplitate.

Printre performanțele sale, trebuie amintită viteza maximă de 105 km/h. Puterea era distribuită roților posterioare printr-o transmisie manuală, cu trei trepte de viteză nesicronizate și marșarier.

Echipamente de confort și siguranță

Printre noutățile tehnice pe care acest model le introducea pentru prima dată la Ford se numără pedalierul așezat convențional, cu ambreiajul în stânga, frâna în mijloc și accelerația în dreapta, precum și levierul cutiei de viteze. Precedentele modele Ford utilizau comenzi incomod de utilizat pentru șoferii altor mărci. Rezervorul este situat în față, între compartimentul motor și planșa de bord, benzina curgând în carburator prin cădere.

De asemenea, a fost prima mașină cu parbriz securizat. Succesul de care s-a bucurat în epocă l-a făcut să fie apreciat și pe alte piețe, fiind produs, în afară de SUA, în Argentina, Canada, Danemarca, Franța, Germania, Japonia, Marea Britanie și în Uniunea Sovietică (GAZ).

La sugestia unui coleg de club

Pentru Mihai Hățiși, dragostea pentru Model A a fost una „la prima vedere”, după ce, în 2016, cu ocazia primei ediții a Retromobil Fest, s-a plimbat cu modelul recent restaurat al lui Răzvan Bădulescu. I-a cerut să i-l vândă, dar răspunsul lui Răzvan a fost că mai bine îl ajută să-și facă unul la fel. Și așa a început saga.

O lună mai târziu, în august, banii erau virați în contul americanului de la care a fost cumpărată mașina aproape pe n.v. Mașina a ajuns în România prin efortul conjugat al lui Bogdan Coconoiu, care a sprijinit aducerea sa din SUA în Olanda, la Rotterdam, și apoi, cu ajutorul lui Ovidiu Ionescu, care a adus-o în țară.

Mașina a fost achiziționată din SUA printr-un prieten de-ai lui Lilică Dedu, un al membru important al RCR și, totodată, un restaurator apreciat în comunitatea pasionaților și colecționarilor de vehicule istorice. Practic, își amintește Mihai, mașina a fost văzută doar în poze și doar inspectată vizual de către emisar. În realitate, mașina s-a dovedit că era mai afectată de trecerea timpului și prin modul în care a fost depozitată, cel puțin la nivelul structurii, față de cum s-a crezut inițial.

Era distrusă pe partea stângă, dar tabla era bună, iar mașina era completă, dar nefuncțională. Mai mult, în țară s-a descoperit că mașina suferise și de pe urma unei tentative de restaurare sau reparație, în urma căreia mai multe piese fuseseră demontate și lăsate așa. „Cel puțin, mașina era completă, pentru că nu apucaseră decât să demonteze ceva pe la motor, probabil că îi făcuseră o reparație, dar era întreagă”, s-a consolat Mihai.

Tot procesul de restaurare a durat exact un an. Practic, mașina a ajuns la jumătatea lui octombrie 2016 și a fost gata pentru prima ieșire la Retroparada Toamnei din 2017. Lemnul, tinichigeria și vopsitoria au fost făcute la Lilică Dedu la Buzău, iar de mecanică s-a ocupat Răzvan Bădulescu, împreună cu colegul său Daniel Boca.

Mașina este folosită acum doar la momente speciale

Investiția a fost însă considerabilă, după cum precizează Mihai. „După achiziția inițială, care nu a fost o sumă mare, 8.500 de dolari, ceea ce era onorabil, pentru că a fost o bază bună de recondiționare, s-au adăugat drumul și taxele, mai ales că la Rotterdam am descoperit că americanul pusese un zero în plus la preț, cei de acolo calculându-mi niște taxe de nu-mi venea să cred.

Până la urmă, m-am înțeles cu ei pe telefon și pe mail și mi-au acceptat copia după plata prin bancă – (9.300 de dolari cu tot cu comisioane etc.). Nici eu nu observasem din prima eroarea și, oricum, actul de vânzare-cumpărare a fost scris pe o foaie de caiet dictando, de mână.” Așadar, aviz amatorilor!

Suma estimată inițial a trebuit reevaluată și suplimentată. Dar Mihai este fericit de modul cum a ieșit mașina și, în special, de combinația de culori… A descoperit că în acel an de producție erau patru posibilități – fie combinația aceasta, care se numește Bonye Grey cu Chelsea Blue, fie o combinație de roșu cu maro – ceva bej cu maro, plus diverse culori uni.

„Ford începuse deja să diversifice paleta de culori, iar nuanțele alese de noi sunt din paleta originală. M-am sfătuit mult timp cu Răzvan și cred că mi-a luat vreo două luni ca să mă hotărăsc asupra cromaticii. În plus, m-am uitat să văd ce mașini mai sunt prin club, pentru că n-am vrut să dublez o culoare existentă. Și am avut noroc, pentru că este o caroserie Town Sedan care are al treilea geam în spate, pe lateral, ceea ce o face unică la noi”, se mândrește Mihai.

M de la Murray

Mașina mai are o caracteristică, fiind echipată de carosierul Murray. Practic, abia după ce mașina a venit în țară, a început o documentare mai amănunțită, descoperind împreună cu Răzvan Bădulescu că, în afară de caroseriile Ford montate de constructor în propriile unzine și care au seria de caroserie cu litera A, au mai fost carosierii Briggs, cu seria B, și Murray, cu seria M. Diferențele sunt foarte mici, în special la forma geamurilor de la ușă, iar la interior modele Town Sedan ca acesta erau ceva mai accesorizate.

„Inițial, Răzvan a crezut că este ceva în neregulă cu seria, dar după ce s-a documentat mai bine, a descoperit povesta asta.”

Singurul avantaj major în timpul procesului de restaurare a fost că piesele sunt relativ ușor de găsit, dar investiția poate fi una majoră. Însă, precizează Mihai Hățiși, după cum merge piața, și prețurile merg în sus, astfel că riscul este minim.

„A fost mult de muncă și nu cred că sunt mulți care să se înhame la așa ceva sau care să știe să facă așa ceva în România. Am avut noroc cu Răzvan și cu Lilică, care, sincer, nu știu dacă s-ar mai băga într-un astfel de proiect – Lilică a făcut partea de lemn. Trebuia să fie frasin, dar este stejar. Frasinul este ceva mai elastic, iar stejarul, mai dur. Dar nu mi-am propus să folosesc mașina exagerat.”

De altfel, Mihai Hățiși a restaurat mașina pentru propria sa plăcere: „Vreau să mă plimb, de asta am preferat Modelul A, pentru că are pedalele puse cum trebuie și este cât de cât apropiat la condus de o mașină modernă.”

Față de modelul standard, mașina nu a suferit îmbunătățiri. I-a fost însă pus termometrul pe grilă, oglinzile care lipseau și ștergătorul de parbriz. „Nu am vrut să-i pun amortizoare pentru că abia din anii ’30 s-au montat la acest model, iar din câte mi-a spus Răzvan, ar fi devenit și foarte rigidă”, precizează el.

Motorul are 40 CP, 3.300cmc, iar instalația electrică pe 6V a fost păstrată. „Intenția mea a fost să merg cu ea la Sinaia, anul trecut, dar am preferat să mai așteptăm un an”, pentru că nu ar fi fost gata. Acum, suntem mult mai bine pregătiți.

În final, Mihai Hățiși, îmbrăcat, bineînțeles, în spiritul gangsteresc al anilor ’20, ne mai aruncă o privire prin geamul deschis, înainte de a pleca spre casă. Nu a uitat însă să precizeze, pentru posteritate, prin intermediul revistei noastre, că le mulțumește încă o dată colegilor de club care și-au dat concursul la readucerea la viață a acestei bijuterii ce, a împlinit anul acesta 90 de ani: Răzvan Bădulescu, Daniel Boca, Dedu Lilică, Ovidiu Ionescu și Bogdan Coconoiu.