Elvis has left the garage: modelul BMW 507 care a aparţinut lui Elvis Presley a fost restaurat şi va fi prezentat la Concours d’Elegance de la Pebble Beach

BMW 507 Elvis Presley
BMW 507 Elvis Presley

Revenire strălucitoare pentru una dintre cele mai spectaculoase descoperiri ale unui automobil clasic din ultima vreme: modelul BMW 507 care a fost condus de starul american Elvis Presley în timp ce îşi efectua serviciu militar în Germania. Automobilul a dispărut pentru aproape 50 de ani şi se credea că este pierdut. A fost redescoperit cu ajutorul jurnalistei americane Jackie Jouret şi după aproape doi ani de restaurare, BMW Group Classic a prezientat roadsterul pentru prima dată în faţa publicului.

BMW 507 Elvis Presley
BMW 507 Elvis Presley

Adus la forma sa originală, automobilul va fi expus pe 18 august 2016 în cadrul Concours d’Elegance de la Pebble Beach (California). BMW 507 cu şasiul numărul 70079 va fi expus exact aşa cum era când i-a fost livrat soldatului Elvis Presley la 20 decembrie 1958, respectiv cu caroseria finisată în Feather White, motorul V8 de 150 CP cu bloc din aluminiu sub capotă, jante cu prindere centrală, interior în alb şi negru şi radio Becker Mexico.

„Şansa de a readuce BMW 507 deţinut de Regele Rock’n’Roll la noi, în München, pentru a fi restaurat în conformitate cu dorinţele proprietarului anterior, Jack Castor, a fost un vis devenit realitate pentru toţi cei implicaţi”, a comentat Ulrich Knieps, directorul BMW Group Classic. „Acesta a fost un proiect extrem de fascinant. Rezultatul este nu numai o simplă sursă de mândrie pentru noi. Fără îndoială, Jack ar fi încântat de rezultat.” În vara anului 2014, expunerea descoperirii nerestaurată la Muzeul BMW a generat un interes deosebit în rândul pasionaţilor de automobile clasice, dar a ridicat şi întrebări: A fost acesta BMW 507 al lui Elvis? Şi va fi posibilă transformarea acestui roadster într-o bijuterie a anilor ’50?

De la „Return to Sender” la „It’s Now or Never”

Starea modelului cu două locuri a fost un adevărat motiv de îngrijorare. Chiar dacă piesele originale ale caroseriei şi alte componente erau aproape toate prezente, roadsterul îşi pierduse motorul şi cutia de viteze. Puntea spate era o „piesă de schimb” de origine necunoscută, rugina mâncase ansamblul podelei, scaunele erau uzate şi nu exista panoul de bord. Totuşi, fascinaţia unui automobil rar şi seducător de frumos, a cărui istorie s-a intersectat cu ce a legendarului Elvis Presley, a compensat toate problemele şi dificultăţile. În timp ce revenirea roadsterului la München s-a desfăşurat sub sloganul „Return to Sender”, misiunea era fără îndoială, „It’s Now or Never”.

p90157502_highres_special-exhibition-e p90157513_highres_special-exhibition-e p90157515_highres_special-exhibition-e p90157519_highres_special-exhibition-e p90157522_highres_special-exhibition-e p90157525_highres_special-exhibition-e p90157532_highres_special-exhibition-e p90157538_highres_special-exhibition-e p90157544_highres_special-exhibition-e p90157548_highres_special-exhibition-e p90157555_highres_special-exhibition-e p90157557_highres_special-exhibition-e

BMW Group Classic a reuşit să restaureze automobilul într-un efort ce s-a întins pe o perioadă de aproape doi ani. Experţii interni şi specialiştii din afară şi-au unit forţele pentru efectuarea lucrărilor, iar rezultatul a definit noi standarde pentru restaurarea unui BMW 507.

Mai mult, modelul răsplăteşte printr-un trecut foarte bogat. Aceasta nu este doar o poveste despre tânărul soldat Elvis Presley. Este şi despre experimentatul „campion de coastă” Hans Stuck, urme de ruj lăste pe vopseaua albă, un inginer pensionat din industria aerospaţială şi un depozit pentru dovleci, un motor de Chevy care era mult prea mare, covoraşe de nucă de cocos cauciucate şi mânere pentru uşi create printr-un proces de imprimare 3D. Toată aventura începea deja cu trei ani înainte ca „Regele” să înceapă stagiul militar în Armata SUA staţionată în Hesse (sudul Germaniei).

Mit printre rarităţi: BMW 507 al „Regelui”

Dintotdeauna, BMW 507 a fost una dintre rarităţile cele mai exclusive şi mai dorite dintre modele mărcii, fiind produse doar 254 de automobile între 1955 şi 1959. Imediat după premiera mondială de la Salonul Auto de la Frankfurt din 1955, modelul cu două locuri creat de designerul Albrecht Graf Goertz a fost caracterizat de presă ca fiind „Dream from the Isar” (Visul de pe Isar). Proprietari celebri precum Alain Delon, Ursula Andress şi John Surtees au contribuit la imaginea exclusivă pe care a avut-o roadsterul. Cu toate acestea, nici un alt exemplar al acestui model nu a avut celebritatea de care s-a bucurat acel BMW 507 deţinut cândva de Elvis Presley. Timp de aproape cinci decenii s-a considerat că acest roadster este dispărut. Principala problemă era şi că nu exista nici o certitudine asupra numărului de şasiu al maşinii condusă de „Rege”. Existau îndoieli şi dacă Elvis Presley a transportat vreodată maşina în SUA după încheierea stagiului militar din Germania, iar nimeni nu ştia nimic cu privire la deţinătorii ulteriori ai automobilului.

Toate piesele acestui puzzle au fost reunite datorită specialiştilor de la BMW Group Classic Archives şi jurnalistului american Jackie Jouret, care lucrează pentru revista „Bimmer” din California. În 2006, ea căuta deja modelul BMW 507 al lui Elvis prin ştirile contemporane şi literatura de specialitate. De-a lungul muncii ei, a descoperit un detaliu esenţial. Diferite surse evidenţiau faptul că BMW 507 care i-a fost livrat lui Elvis Presley în Germania nu a fost un automobil complet nou, ci fusese folosit anterior de pilotul Hans Stuck. Între mai şi august 1958, legendarul pilotul interbelic se reafirma cu supranumele de „campionul curselor de coastă, câştigând numeroase competiţii de viteză pe traseu montan în Germania, Austria şi Switzerland. Performanţele erau realizate într-un BMW 507 de culoare albă, cu numărul de şasiu 70079 şi numărul de înmatriculare M–JX 800. Un alt fapt cunoscut, verificat de fotografi, a fost că acest roadster părăsise linia de asamblare la 13 septembrie 1957. Câteva zile mai târziu, a fost expus la Salonul Auto de la Frankfurt şi în repetate rânduri a fost utilizat în drive testele pentru presă. În octombrie 1957, Hans Stuck a prezentat maşina la Salonul Auto de la Londra, după care a condus-o prin Belgia, unde i-a prezentat-o Regelui Baudouin, pentru ca în final să ajungă la Salonul Auto de la Torino. Şi dacă toate acestea nu erau de ajuns, în vara anului 1958, modelul BMW 507 al lui Stuck a câştigat competiţia de frumuseţe pentru automobile de la Wiesbaden şi apoi a apărut într-o producţie a studiourilor de film Bavaria, Hula-Hopp Conny, cu Cornelia Froboess şi Rudolf Vogel.

După fiecare cursă, automobilul era întreţinut cu grijă la BMW, motorul a fost modernizat şi o nouă transmisie a fost montată când a ajuns la un dealer din Frankfurt în toamna anului 1958. Tânărul soldat american Presley avea 23 de ani la acea vreme şi a venit pentru a vedea automobilul şi pentru a-l testa. „Regele” a fost imediat impresionat şi a decis să cumpere maşina. Fotografiile efectuate atunci arată că numerele de înmatriculare pentru export erau deja montate pe BMW 507. Ulterior i s-a dat numere de înmatriculare din partea armatei SUA care s-a schimbat an de an. Acesta este unul din motivele pentru care identificarea ulterioară a automobilului s-a dovedit a fi complicată. Specialiştii BMW Group Classic Archives au confirma istoricul automobilului atunci când au descoperit o ofertă de asigurare din decembrie 1958, care conţinea numărul de şasiu 70079 împreună cu înregistrarea deţinătorului maşinii: Elvis Aaron Presley.

Răsfăţat în Germania, modificat radical în SUA

Elvis Presley a utilizat BMW 507 pentru a se deplasa între casa lui din Bad Nauheim şi baza armatei SUA din Friedburg. Deseori era asaltat de admiratoare. În nenumărate rânduri, vopseaua roadsterului a fost murdărită de mesajele de dragoste scrise cu rujul. Aceste semne de apreciere nu erau neobişnuite pentru un star rock, dar erau stânjenitoare pentru Presley ca tânăr soldat american. Problema a fost rezolvată prin aplicarea unui noi strat de vopsea, de data aceasta de culoare roşie.

În martie 1960, Elvis Presley şi-a terminat serviciul militar în Germania. Revenit pe autostrăzile americane, el a abonat plăcerea condusului unei decapotabile BMW câteva luni mai târziu, după ce a schimbat roadsterul roşu cu numărul de şasiu 70079 la un dealer Chrysler din New York. Ulterior, modelul BMW 507 a fost vândut prezentatorului de radio Tommy Charles pentru un preţ de numai 4.500 de dolari. Charles a dus automobilul în oraşul său de reşedinţă, Birmingham (statul Alabama), unde a început o carieră sportivă de mare succes. BMW 507 a fost echipat cu un motor Chevrolet pentru performanţe crescute pe circuit. Propulsorul ocupa aşa mult loc încât componente ale cadrului faţă au trebuit tăiate. Transmisia, puntea spate şi instrumentele din cockpit au fost înlocuite. Charles a câştigat o cursă la Daytona Beach (Florida) cu roadsterul modificat radical şi s-a aliniat pe grila de start a numeroase alte competiţii înainte să vândă automobilul în cursul anului 1963.

Au urmat alte două schimbări ale proprietarului, iar BMW 507 a luat calea Californiei. Inginer în industria aerospaţială, Jack Castor a achiziţionat automobilul în 1968 şi l-a folosit ocazional pentru plimbări înainte de a depozita maşina pentru o restaurare ulterioară. Castor era un colecţionar pasionat de biciclete de epocă, iar de-a lungul anilor a strâns o colecţie impresionantă de automobile de epocă la Half Moon Bay, la sud de San Francisco.

„Holy Grail” din depozitul de dovleci

Şi Castor a realizat un dosar consistent al automobilului BMW 507 pe care îl deţinea. Totodată, inginerul s-a pensionat şi într-o bună zi a văzut articolul din revista „Bimmer”. Castor i-a scris autorului, Jackie Jouret, i-a spus despre BMW 507 cu numărul de şasiu 70079 pe care îl deţine şi a invitat-o să arunce o privire asupra maşinii. El era conştient că este proprietarul maşinii de curse ce fusese pilotată de „campionul curselor de coastă” Hans Stuck, dar până atunci făcuse doar speculaţii cu privire la potenţiala conexiune cu Elvis. Cu toate acestea, Jackie Jouret era absolut sigură în această privinţă. Ea l-a însoţit pe Jack Castor la un depozit de dovleci unde BMW 507 de culoare roşie fusese depozitat alături de alte automobile de epocă. „Jack legase capota motorului cu frânghii”, îşi aminteşte jurnalista când rememorează momentul descoperirii. „A durat ceva până când am deschis compartimentul motor şi am identificat numărul de şasiu ştanţat: 70079, Holy Grail printre exemplarele BMW.”

Pentru planificata restaurare a roadsterului la condiţia sa originală, Jack Castor colectase deja un număr mare de componente care erau depozitate cu grijă în cutii. Ceea ce îi lipsea era un motor potrivit şi timpul necesar pentru a vedea proiectul demarat. Totuşi, lucrurile au început să se mişte. Jackie Jouret a contactat BMW Group Classic, unde se acumulaseră noi informaţii despre identitatea BMW 507 utilizat de Elvis Presley în Germania. Aceasta a permis ca descoperirile din SUA să fie confirmate.

Jack Castor nu era interesat să se îmbogăţească rapid din faima neaşteptată a exemplarului BMW 507 pe care îl avea. Cu toate acestea, contactul cu BMW Group Classic a fost negociat intens. După mai mulţi ani şi numeroase discuţii cu Klaus Kutscher şi Axel Klinger-Köhnlein – specialişti în restaurarea automobilelor clasice de la BMW Group Classic -, s-a ajuns la un acord. Pe lângă achiziţia automobilului de către BMW Group Classic, includea şi restaurarea autentică a maşinii conform liniilor trasate de Castor.

Din container la muzeu – şi de acolo în atelier

Momentul a venit în primăvara anului 2014. BMW 507 a fost expediat într-un container în Germania, împreună cu piesele de schimb adunate de Castor. Prima oprire în München a fost la Muzeul BMW, unde roadsterul a fost prezentat pasionaţilor în cadrul expoziţiei speciale „BMW 507 al lui Elvis – pierdut şi găsit”. Apoi a început activitatea de restaurare în atelierele BMW Group Classic.

Aşa cum este procedura pentru proiecte de acest gen, prima etapă a fost, în mare parte, un distructivă. Automobilul a fost dezmembrat complet, un proces care, în acest caz special, a durat o săptămână întreagă, faţă de două zile cât era prevăzut în prima fază. Iniţial, caroseria de aluminiu a fost separată de ansamblul podelei realizat din tablă de oţel. Aceasta a fost singura modalitate de păstrare, cât mai mult posibil, a materialului original. Apoi, vopseaua a fost îndepărtată de pe ansamblul podelei într-o baie de acid – aceeaşi operaţiune pentru caroserie s-a făcut într-o baie alcalină. Motorul fusese deja îndepărtat, iar restul interiorului fusese şi el demontat.

O serie de componente a trebuit să fie refabricate de la zero pentru că stocul de piese originale pentru BMW 507 este limitat chiar şi la BMW Group Classic. Măiestria tradiţională în stilul anilor ’50 a fost îmbinată cu procedurile high-tech de producţie din prezent. Bordul a fost turnat din nou pe baza originalului. Tapiţeria de piele a fost creată pentru a se potrivi cu precizie cu modelul din fotografiile şi cataloagele vechi. Pentru că scaunele au putut fi reconstruite, a fost posibilă utilizarea subcadrului original de oţel după ce toată rugina a fost îndepărtată cu grijă. Un covoraş de nucă de cocos cauciucat a fost tras peste arcurile din oţel. Acest material natural a fost folosit în anii ’50 pentru producţia de serie a BMW 507, alături de straturi suprapuse de fetru şi pânză pentru ca scaunele să fie cât mai confortabile posibil. Închizătorile geamurilor şi mânerele uşilor au fost refabricate printr-un proces modern de imprimare 3D, pe baza dimensiunilor originale. După producerea unui set de date digitale prin scanare tridimensională a piesei originale, un facsimil a fost generat cu ajutorul metodelor de producţie aditivă, după care s-a finalizat replica. Pe de altă parte, garnitura de cauciuc pentru capacul rezervorului a fost reprodusă printr-o procedură de producţie convenţională. Din moment ce această componentă – asemenea multor altora de la BMW 507 – a fost afectată de trecerea timpului, o serie mică a fost produsă. Aceasta înseamnă că utilizatorii roadsterului au acum posibilitatea de a se aproviziona cu această piesă de schimb de la magazinul BMW Group Classic.

BMW 507 revine – este precum automobilul pilotat de Hans Stuck, asemenea celui cumpărat de Elvis şi în modul în care şi-a dorit Jack Castor

Motorul pentru BMW 507 al lui Elvis a fost reconstruit complet din piese de schimb. Motorul V8 de 3,2 litri a fost recondiţionat cu precizie în conformitate cu specificaţiile originale ale BMW 507, dar nu i s-a dat un număr de serie din cauza uzurii neuniforme a componentelor noi şi vechi. Suportul cadrului frontal, care a fost tăiat în faza iniţială, a trebuit reprodus în geometria sa originală şi integrat în ansamblul podelei. Banda de lemn, cu cuie, pentru fixarea soft topului a fost reprodusă prin utilizarea materialelor şi metodelor de prelucrare conform anilor ’50.

Maximum de autenticitate a fost un obiectiv şi pentru vopsirea automobilului. Acum, BMW 507 străluceşte încă o dată în Feather White. Stratul de amorsă, cel de bază şi cel superior nu au fost aplicate prin metode moderne. Ele au fost realizate printr-o procedură care corespunde tehnologiei utilizată acum aproape 60 de ani. Aceasta a permis evitarea strălucirii excesive a culorii, potrivită pentru un automobil al epocii.

Similar reconstrucţiei motorului V8 şi utilizării componentelor şi procedurilor de producţie identice cu originalele, selecţia vopselii corespunde exact condiţiilor definite de Jack Încă de la început, el a dorit să restaureze roadsterul la starea la care fusese furnizat în 1958. Cu toate acestea, aspiraţia lui de a vedea BMW 507 prin ochii „Regelui” a rămas neîndeplinită. Jack Castor a trecut în nefiinţă la vârsta de 77 de ani, în noiembrie 2014. Ni-l vom aminti la Pebble Beach. BMW 507 va fi prezentat acolo în premier nu doar ca automobilul „Regelui”, ci şi ca un omagiu adus lui Jack Castor şi ca o capodoperă a BMW Group Classic.

Muzeul BMW – istoria aproape

Vizitatorii de toate vârstele pot explora trecutul, prezentul şi viitorul mărcii BMW în cadrul BMW Welt, a Muzeului BMW şi a uzinei BMW. Muzeul BMW joacă un rol important în această poveste. De la redeschiderea din 2008, edificiul a prezentat cu succes istoria BMW şi a oferit o introspecţie în viitor. De asemenea, muzeul explorează tema mobilităţii în beneficiul tinerilor vizitatori. Muzeul Junior organizează un program special pentru copii şi tineri, bazându-şi conceptul educaţional pe învăţare prin joacă. Muzeul are şi propria istorie: este unul dintre cele mai vechi muzee auto din Germania, a fost construit în 1973 şi a fost declarat monument istoric în 1999.