DKW Front F1 (1931). Corp auto, inimă moto.

DKW Front F1 (1931)

Hibrizii de lângă noi

Autoturismele echipate cu motoare provenind de pe motociclete nu mai reprezintă o curiozitate. Fie că sunt dedicate exclusiv deplasării urbane (de ex. produsele firmei Aixam (Franţa)) sau sunt adevărate bestii de competiţii, aceste „creaturi” hibride sunt mai prezente în jurul nostru decât am crede.

Ideea însă nu este deloc nouă, ea datând de la începuturile automobilului. Iată unul dintre aceste proiecte „ancestrale”.

Aixam (F) – reprezentanță Paris 2017

Începuturile

La Salonul Auto de la Berlin, din 1931, uzina „Zschopauer Motorenwerke„, aparţinând firmei DKW, a prezentat modelul DKW Front F1 (1931), cel mai ieftin autoturism produs, la acel moment, în Germania. Soluţia de caroserie era roadster, cu două locuri. Caroseria a fost produsă la atelierele DKW din Spandau, Germania. Acest automobil de mici dimensiuni s-a potrivit foarte bine cerinţelor pieţei din perioada dificilă economic, din anii ’30. O noutate pentru acea perioadă era tracţiunea pe puntea faţă, acest model fiind primul automobil nemţesc produs în serie, dotat cu o astfel de soluţie tehnică.

DKW Front F1 (1931)
DKW Front F1 (1931)

Au fost realizate mai multe variante, de la F1 în 1931 la F8 în 1939, numărul de exemplare DKW Front produse depăşind un sfert de milion, toate fiind fabricate la fabrica Audi din Zwickau. Dintre acestea, 4353 au fost model F1 (produse între 1931 şi 1932), dintre care 817 cu două locuri. Preţul unui DKW Front F1 (1931), era de 1750 mărci.

Inima moto

Motorul folosit pe acest autoturism era un bicilindru în linie, în doi timpi, aşezat transversal faţă. Cilindree 584cmc, 18CP/3800rpm, viteza maximă atinsă cu această echipare fiind de 70km/h, cu preţul unui consum de 7l/100km.

Dar caracteristica cea mai interesantă a acestui motor este provenienţa sa. Iniţial a fost folosit la echiparea unei motociclete. Este vorba despre modelul DKW Super Sport 500, fabricat între 1929 şi 1933.

DKW Super Sport 500 (1929-1933)
DKW Super Sport 500 (1929-1933)

În toamna anului 1926, uzina „Zschopauer Motorenwerke” prezenta modelul Z500, prima motocicletă DKW cu un motor bicilindru. La început a fost utilizat un motor răcit cu aer dar, ulterior, acesta a fost înlocuit cu un motor răcit cu apă. În 1929 apare varianta Super Sport 500, vârful gamei Z500 şi cea mai sportivă dintre motocicletele DKW vândute la acel moment. Motorul acestei variante este cel folosit şi pe autoturismele DKW, începând din 1928.

Motor DKW Super Sport 500 (1929-1933)
Motor DKW Super Sport 500 (1929-1933)

Puterea dezvoltată de motor, în varianta moto, era tot de 18CP dar se obţinea la o turaţie mai mică decât în cazul lui DKW Front F1 (1931), de doar 3000rpm. Viteza maximă atinsă de DKW Super Sport 500 era de 12o km/h. Pentru o astfel de motocicletă viitorul proprietar trebuia să plătească, în epocă, 1385 mărci.

Ambele modele DKW descrise mai sus pot fi admirate, alături de alte produse ale industriei auto est-germane inter- şi postbelice, în Muzeul August Horch, din Zwickau, landul Saxonia, Germania.

DKW Super Sport 500 (1929-1933)
DKW Super Sport 500 (1929-1933)
Fiat 126 Proto, motor Suzuki Hayabusa, 660kg/220CP/13.000rpm, fabricat de Cyclon Motorsport (BV, Romania). CN Viteză pe Traseu Montan, Poiana Brașov, 09.06.2018