Cord 812 Custom Beverly din 1937 – câștigător al premiului „Best of Show” Sinaia 2015

Cord 812 Custom Beverly din 1937 are o serie impresionantă de inovații chiar și pentru zilele noastre.

Cord 812 Custom Beverly (1937)
Cord 812 Custom Beverly (1937)

Errett Lobban Cord avea ca filosofie dorința de a construi mașini mult mai avansate tehnologic decât ceea ce exista în epocă, considerând că acest lucru îi va aduce un profit garantat. Cord 812 Custom Beverly din 1937 rămâne o mărturie palpabilă a viziunii sale, prin seria impresionantă de inovații care rămân de actualitate chiar și astăzi.

Text: Adrian Drăgan/ Foto: Radu Chindriș

Câștigător al marelui premiu „Best of Show“ al Concursului de Eleganță Sinaia 2015, modelul Cord 812 Custom Beverly aparținând Țiriac Collection ne-a atras atenția prin eleganța liniilor și detaliile care îl fac într-adevăr deosebit. Detalii care împreună cu o tehnologie de excepție și o culoare deosebită ne-au inspirat și titlul acestui material cu caracter special.

Modelul a intrat în colecția Țiriac de curând, fiind restaurat nu cu foarte mulți ani în urmă, în Statele Unite. Așadar, a ajuns în România într-o stare bună, intervențiile făcute în atelierul de restaurare al Țiriac Collection vizând mici reparații la vopsea, precum și minore lucrări mecanice, în acest moment mașina fiind funcțională în proporție de 100%, cu excepția radioului, care nu a fost gata la timp pentru prezentarea de la Sinaia. Din păcate, mașina, deși cu siguranță a aparținut vreunei celebrități americane, a venit în România fără un istoric exact, dar uneori poate că este mai bine ca unele lucruri să suscite imaginația privitorului. Acest model are un rulaj de numai 1493 km (928 de mile) și certificat A.C.D. – Certified Category 1 Original, ceea ce înseamnă că toate componentele sunt originale 812 Cord.

Puțină istorie

Numele Cord a aparținut unor automobile construite de Auburn Automobile Company în Connersville, Indiana, din 1929 până în 1932, iar ulterior, din 1936 până în 1937. Cord Corporation a fost înființată și condusă de E. L. Cord ca un holding a numeroase activități de transport, incluzând aici și companiile Auburn și Dusenberg. Modelele Cord s-au remarcat prin tehnologia modernă și un design fluid, mult mai aerodinamic față de tendințele epocii. Concepute de Gordon M. Buehrig, aceste modele aveau suspensie față independentă și au fost, probabil, primele mașini americane cu tracțiune față. Datorită acestei inovații, modelul 810 nu era foarte înalt, așa că treptele de urcare în mașină nu au mai fost necesare. Se remarcă destule detalii aparte, care erau conforme cu ceea ce își dorea mister Cord, a cărui filosofie era aceea de a construi mașini inovatoare, diferite, care credea el că se vor vinde și vor aduce profit. O filosofie care însă nu a funcționat prea bine în practică.

Mașina a fost bine primită în cadrul Salonului auto de la New York din noiembrie 1935, numeroși vizitatori plasând comenzi ferme. Din păcate, primele modele au fost asamblate abia în luna februarie a anului următor. În ciuda decalajului de producție, Cord promisese că primele livrări se vor face de Crăciun, așteptându-se la o producție de 1000 de unități pe lună. Această promisiune a fost extrem de optimistă, primele livrări fiind făcute abia în aprilie 1936. În total, Cord a reușit să vândă doar 1174 de exemplare în primul an de producție a modelului 810. Mașina a atras atenția prin designul grilei frontale, iar similitudinile cu un sicriu i-au adus porecla de „Coffin Nose“ (nas ca un sicriu).

Revoluționarul 812

Cord și-a dorit să realizeze un model revoluționar înainte de a se retrage din industrie, un fel de „baby-Dusenberg“. În ciuda dorinței companiei Auburn – Cord – Duesenberg de a crea o mașină accesibilă, revoluționarul Cord 812 din 1937 a fost mai mult decât un model de tranziție, devenind un adevărat reper în industria de design auto americană. Jurnaliștii din acea perioadă au avut doar cuvinte de apreciere la adresa lui 810/812, spunând: „Pentru gustul excelent, pentru funcționalitatea ireproșabilă și pentru frumusețea sa, Cord este cel mai bun produs al industriei americane de design“.

Cu un motor supraalimentat, cu evacuări cromate care scoteau și mai mult în evidență designul, acest model este cu adevărat special și aproape unic în istoria auto. Și într-adevăr, montarea unei tracțiuni față i-a dat o libertate mai mare designerului, care a reușit să deseneze o caroserie de o eleganță rară. Andrei Dumitrescu, gazda noastră și curator al Țiriac Collection, chiar a punctat faptul că mașina nu are aproape nicio suprafață dreaptă, un lucru deosebit chiar și astăzi. De asemenea, farurile „camuflate“ dau o notă aparte și amplifică, atunci când sunt închise, efectul de viteză al mașinii. De altfel, farurile sunt o operă de artă în sine – pe lângă faptul că sunt de tipul „bec-far“ (sealed lamps), deschiderea lor se face manual, mecanic, de la bord, dar individual. Fiecare far are câte o pârghie care poate fi acționată din interior. Ciudat este însă că, spre exemplu, ștergătoarele de parbriz erau acționate tot pneumatic, în stilul epocii. Oricum, ceea ce m-a impresionat cu adevărat la designul acestui automobil este că oricât de mult l-aș fi privit nu era suficient. Un detaliu foarte interesant este posibilitatea de deschidere a parbrizului pentru o ventilație mai bună.

Inovații tehnologice

Curiozitatea cea mai mare mi-au trezit-o însă inovațiile tehnologice de sub capotă. Modelele 810/812 sunt probabil cele mai cunoscute produse ale companiei. 810 a fost echipat cu un motor V8 de 4739 cmc, care producea 125 CP (93 kW), la fel ca L-29, dar modelul 812 a venit cu un motor V8 de 4,6 litri, respectiv o putere de 170 CP, grație supraalimentării cu compresor.

Inovația tehnologică cu adevărat reprezentativă a modelelor Cord este transmisia cu patru trepte robotizată, una dintre multele dotări inovatoare prezente și pe acest model. Practic, cutia de viteze e mecanică, acționată electropneumatic. Una dintre intervențiile tehnice făcute în România a vizat refacerea sistemului electric de acționare a cutiei, care, la momentul aducerii mașinii în țară, nu intra în toate vitezele. Complexul mecanism este un fel de servo care ajută la schimbarea vitezelor. Șoferul apasă ambreiajul și acționează comanda de la bord. Odată viteza selectată, prin poziționarea comutatorului în poziția dorită de pe grilă, servomecanismul mută în treapta de viteză.

Capsula timpului

Ideea de model accesibil nu prea se potrivește însă cu interiorul somptuos și elegant. Confortul este omniprezent atât pe scaune, cât și pe bancheta din spate moale și generoasă. Dar ceea ce impresionează cu adevărat e designul de bijuterie al tabloului de bord, remarcabilă fiind comanda radioului, rotundă exact ca un cadran de vitezometru.

Zgomotul făcut de motor la pornire, timbrul grav și tonul sportiv la apăsarea accelerației dau imediat de înțeles că sportivitatea a fost una dintre cerințele caietului de sarcini. De altfel, Cord 812 este mult prea aerodinamic, atât prin design, cât și prin ținuta joasă de drum, ca să nu fi fost una dintre cele mai dorite mașini ale epocii de către amatorii de senzații tari. Grație suspensiilor independente, soluția cu braț dublu pe față și braț tras pentru puntea spate, ruliul e redus pe viraje, iar denivelările sunt absorbite cu eleganță: probabil că, atunci când a conceput acest automobil, constructorul s-a gândit că va trebui să poată parcurge rapid distanțe lungi, pentru că, la un mers liniștit, motorul are tendința de a se supraîncălzi. Viteza pe care o atinge acest model este de 180 km/h. Din păcate, la data realizării mașinii frânele pe discuri nu se inventaseră, astfel că șoferul trebuie să dea dovadă de o mare capacitate de anticipație atunci când dorește să oprească.

Ca o concluzie

Cord 812 Beverly Custom din 1937 ne arată că, în aproape 100 de ani, automobilul nu s-a schimbat foarte mult, cu excepția aportului electronicii și al rafinării unor componente. Mașina este un exemplu al dorinței omului de a inova și de a-și depăși concurența. Elegant, rafinat, aerodinamic, sportiv și confortabil sunt doar câteva dintre atributele acestui model emblematic pentru industria americană.

 

Fișa tehnică:

Motor: V8

Cilindree: 4588 cmc

Putere: 170 CP

Transmisie: 4 trepte

Cord 812 Custom Beverly (1937)
Cord 812 Custom Beverly (1937)

Acest reportaj a fost realizat cu sprijinul Țiriac Collection și a fost prezentat în ediția #2 „MotorClasicMagazin” din 2015.