Compactul Citroen ZX a aniversat 30 de ani de la debut

La ediția din 1991 a Salonului Auto de la Geneva debuta Citroen ZX – primul model compact al producătorului auto francez. Cu toate că dispunea de numeroase atu-uri precum: habitaclul și portbagajul generos dimensionate, confortul ridicat la rulare, dotările premium dar și unele soluții tehnice avansate implementate, modelul compact Citroen a fost pus în umbră de modelele compacte europene contemporane.

Victoriile sportive obținute de modelul ZX în raliul Paris-Dakar chiar înainte de lansarea sa oficială au fost, fără îndoială, o carte de vizită excelentă, dar la prezentarea oficială, care a avut loc în martie 1991 la Salonul Auto de la Geneva, nu au fost puțini cei care i-au criticat designul, considerat prea anonim în comparație cu stilul avangardist tradițional al lui Citroen.

Încă de la debut, modelul francez Citroen ZX a avut misiunea de a concura într-un segment european destul de disputant în ultimii ani, cel al berlinelor hatchback de dimensiuni compacte. Este suficient să amintim aici de modelele de scucces consacrate precum: Volkswagen Golf , Opel Kadett, Ford Escort sau Fiat Tipo iar din Franța, Renault 19 și Peugeot 309. Pentru a atrage publicul, conducerea de la Citroen a promovat modelul prin calitatea fabricației, unele dotări premium dar și prin multitudinea de versiuni și motoare.

Odată cu lansarea modelului ZX, Citroen încheie seria de modele cu litera X la final în denumire, după modelele AX, BX și CX. Comercializarea a debutat în Franța în luna martie sub forma unei „colecții” de patru modele: Reflex, Avantage, Aura și Volcane. Scopul acestei strategii comerciale este destinația aceleiași caroserie pentru patru tipuri de clienți: Reflex pentru cei care doresc să economisească, Avantage pentru cei care caută echipamente mai complete (există, de exemplu, banchetă spate culisantă pentru a crea mai mult spațiu pentru locurile din spate și portbagaj), Aura pentru un confort mai rafinat și Volcane pentru pasionații de performanțe mai sportive.

Cu o lungime de 407 cm, modelul ZX nu are o linie deosebit de originală și nu ieșea în evidență prin soluții stilistice de ultimă oră. Astfel, partea frontală era una simplă având faruri trapezoidale, calandrul ușor înclinat și logo-ul Citroen în centrul grilei, al treilea geam lateral care îmbunătățește vizibilitatea cu trei sferturi în spate iar ștergătorul pentru parbriz este de tip monobraț. Designul este rezultatul colaborării cu studiourile de design Bertone care, evident, a preferat să nu utilizeze un stil avangardist ca în cazul modelului XM, probabil la recomandarea conducerii Citroen și să creeze un model care ar putea mulțumi un public cât mai larg și nu numai fanii brandului.

În schimb din punct de vedere tehnic, modelul beneficia de o platform tehnică complet nouă cu suspensie independentă pe ambele punți prevăzută în față cu o schemă de tip McPherson iar în spate cu brațe longitudinale și bare de torsiune, system de frânare servoasistat dotat cu discuri în față și tamburi în sapte (discuri ventilate în față și discuri în spate pentru Volcane) dar și de soluții tehnice avansate precum puntea spate auto-direcțională (roțile din spate virează ușor împreună cu cele din față pentru o mai bună abordare a virajelor, o ținută de drum mai bună și o manevrabilitate superioară) sau podeaua robustă, care oferă protecție maximă pasagerilor în caz de impact fiind ranforsată cu numeroase lonjeroane transversale și longitudinale și de un tunel central dublu. Lista de dotări era una generoasă iar în funcție de nivelul de echipare erau propuse opțional: ABS-ul, instalația de aer condiționt, tapițeria din piele, servodirecția, trapa cu acționare manuală, trip computer-ul, jantele din aliaj, geamurile atermice sau instalația audio stereo.

La debut, modelul compactde la Citroen era disponibil în varianta de caroserie berlină hatchback cu 5 uși și cu o gamă de motorizări compusă din patru unități pe benzină cu 4 cilindri în linie de 1124 cmc și 60 CP cu carburator (viteză maximă 155 km/h, acc. 0 – 100 km/h în 15.1 secunde) în versiunea Reflex; 1360 cmc și 75 CP cu carburator (viteză maximă 172 km/h, acc. 0 – 100 km/h în 11.9 secunde) disponibil ca Reflex, Avantage și Aura; 1580 cmc și 89 CP cu injecție (viteză maximă 188 km/h, acc. 0 – 100 km/h în 11,8 secunde) în versiunile Avantage și Aura; 1905 cmc și 130 CP cu injecție multipunct (viteză maximă 202 km/h, acc.0 – 100 km/h în 8,3 secunde) ca Volcane. Toate motorizările erau oferite în standard în combinație cu o cutie de viteze manuală cu 5 rapoarte.

Gama modelului este extinsă în 1993 și 1994 cu variantele de caroserie hatchback cu 3 uși și respectiv break cu 5 uși iar ca motorizări un diesel de 1905 cmc care firniza 71 CP în varianta aspirată (din septembrie 1991) și 92 CP în cea turbo (din aprilie 1992). Din martie 1992, ZX Volcane este disponibil și cu transmisie automată cu 4 rapoarte. În anul 1993, motorul pe benzină de 1905 cmc și 130 CP a fost înlocuit cu unul de 1998 cmc și 152 CP având distribuție cu 4 supape pe cilindru și este introdus un nou motor pe benzină de 1761 cmc și 101 CP cu injecție care a debutat pe versiunea Furio având caroserie hatchback cu 3 uși.

La finalul anului 1994, Citroen-ul ZX a beneficiat de un restyling care a vizat în special unele detalii de la exterior precum grila frontală reproiectată pentru a da o notă de personalitate suplimentară modelului sau barele de protecție de concepție nouă și integrate cu spoiler începând cu versiunile de echipare intermediare. În același timp au fost introduse ca dotări opționale airbag-ul pentru șofer, retrovizoarele exterioare reglabile electric și jantele de 15 țoli din aliaj.

Din anul 1996, numele nivelurilor de echipare s-au schimbat: Avantage a fost înlocuit cu nivelul X, în timp ce nivelul Aura a devenit SX iar nivelul Furio a dispărut, în timp ce gama de motorizări au fost actualizată două noi unități pe benzină: unul de 1761 cmc și 110 CP având distribuție cu două axe care a înlocuit precedentul 1761 cmc de 101 CP cu un singur ax și unul de 1998 cmc și 167 CP care a înlocuit cel de 152 CP utilizat până atunci.

În august 1997, modelul ZX în varianta hatchback este înlocuit în gamă cu modelul Xsara care beneficia de un design modernizat și o platform îmbunătățită în timp ce varianta break a modelului ZX a continuat să fie fabricate până în martie 1998 când a fost succedată de varianta echivalentă a modelului Xsara. Din modelul Citroen ZX au fost comercializate un număr de 2.130.600 de exemplare.

Foto: Citroen