ASTON MARTIN INTRODUCE PROPULSIA ELECTRICĂ PE MODELELE CLASICE

ASTON MARTIN

Ca parte a strategiei sale EV mai largi, constructorul britanic Aston Martin a anunțat de curând că va putea dota modelele sale de patrimoniu cu motoare electrice în întregime reversibile – o mișcare surprinzătoare ca va reduce eventualele potențiale restricții ale utilizarii automobilelor clasice în viitorul apropiat.

Considerată prima conversie reversibilă de propulsie electrică din lume, noua inițiativă venită din partea lui Aston Martin răspunde în fața presiunilor și a reglementărilor în vigoare pentru mediu cu privire la utilizarea automobilelor cu combustie.

Respectiva conversie și-a făcut debutul  pe un exemplar din 1970 al modelului clasic DB6 MkII Volante iar propulsia inteligentă EV cu care este dotat a fost dezvoltată cu ajutorul soluțiilor tehnice implementate pe prototipurile Aston Martin Rapide E și Lagonda fiind amplasată în compartimentul unde se găsea motorul și cutia de viteze originale având forma unei celule închise. Puterea acesteia poate fi monitorizată cu ajutorul unui display discret amplasat în interiorul automobilului.

Conversia reversibilă denumită Heritage EV oferită clienților va fi disponibilă în cursul anului 2019 și va fi efectuată de Aston Martin Works la Newport Pagnell, în aceeași clădire unde au fost construite majoritatea modelelor Aston Martin.

Foto: Aston Martin