Ultimul moștenitor glorios al familiei de modele cu schema tehnică transaxle este un sedan sport care păstrează intact spiritul predecesorilor săi. Pentru cei mai intransigenți alfiști reprezintă ultimul model adevărat de Alfa Romeo. Este vorba de modelul Alfa 75 care de curând a serbat 35 de ani de la prezentarea oficială.
În iunie 1985, cu ocazia aniversării a 75 de ani de la înființarea companiei, Alfa Romeo a lansat modelul din clasa medie superioară Alfa 75, o berlină în 3 volume cu caracteristici sportive a cărui misiune, deloc ușoară era de a înlocui modelul Giulietta, care era unul avansat din punct de vedere tehnic și cu toate acestea, el nu a reușit niciodată să înlocuiască complet celebrul model Giulia (1962-1978) în inima celor mai fideli alfiști. Modelul Alfa 75 reprezintă, de asemenea, un pas important în reînnoirea gamei, care a început în 1983 cu modelul compact Alfa 33 succesor al lui Alfasud și a continuat anul următor cu modelul din clasa medie superioară Alfa 90 înlocuitor al lui Alfetta. Cu modelul Alfa 75, producătorul italian a încearcat relansarea pe piața americană pe care în ultimii ani o cam neglijase.
Design cu personalitate tipic Alfa Romeo
Alfa Romeo 75 se caracteriza mai ales, prin linia sa personală cuneiformă, evidențiată de partea din spate înaltă și trunchiată precum și de partea frontală joasă și înclinată. Partea frontală era dominată de o grilă orizontală densă de culoare gri și de farurile dreptunghiulare. Blocurile optice din spate erau conectate între ele printr-o bandă reflectorizantă de culoare portocalie, extinsă dintr-o parte în alta a capacului portbagajului, acesta din urmă cu capacitate mai mult decât suficientă de 500 dmc. La interior, elementele caracteristice erau planșa de bord cu design ușor masiv și frâna de mâna de forma unei manșe de avion, ambele inspirate de la modelul Alfa 90.
Alfa Romeo a sărbătorit 65 de ani cu Giulietta
Echipamentul standard, destul de complet, includea, printre altele: volanul reglabil în înălțime și adâncime, unitatea de control tip check control cu zece funcții, completată cu un semnal luminos roșu pentru anomalii, geamurile față electrice (începând cu versiunea 2.0), închiderea centralizată a portierelor (începând cu versiunea 1.8), cotiera față cu spațiu de depozitare a obiectelor, ceasul digital, tetierele și centurile de siguranță pentru locurile din spate. Contra cost erau propuse: instalația de aer condiționat (standard pentru Quadrifoglio Verde), direcția servoasistată (în standard pentru QV), geamurile spate electrice (în standard pentru QV), oglinda retrovizoare dreapta cu reglaj electric, radio – casetofonul stereo, jantele din aliaj de 14 țoli (în standard pe QV), ștergătoarele la faruri (în standard pe QV) sau geamurile atermice cu tentă fumurie. Teama inițială mișcată de unii insideri a fost motivată de riscul de ″canibalizare″ în gamă între modelele Alfa 75 și Alfa 90, primul propunea versiuni foarte similare cu cele ale modelului mai mare. Un singur risc aparent, însă, deoarece, deși aveau game de motorizări asemănătoare, cele două modele aveau caracteristici distincte.
Motoare performante conforme cu tradiția
Chiar dacă ambele beneficiau de aceeași schema tehnică (suspensie în față cu brațe duble transversale iar în spate punte de tip De Dion și sistem de frânare cu discuri spate ″in board″) și transmisie de tip transaxle (diferențialul, cutia de viteze și ambreiajul formau un bloc comun pe puntea din spate) de la modelul Alfetta, Alfa 90 avea o setare mai turistică, în timp ce Alfa 75, mai ușoară, era mai dinamică și mai manevrabilă. La debutul comercializării, modelul era disponibil în cinci versiuni diferite din care patru pe benzină: 1.6, 1.8, 2.0 ale căror motoare cu 4 cilindri erau alimentate cu două carburatoare dublu corp Weber și care dezvoltau puteri cuprinse între 105 și 128CP și 2.5 (Quadrifoglio Verde) alimentată cu injecție al cărui propulsor V6 furniza 158CP și una turbo diesel 2.0 al cărui motor era în măsură să dezvolte 95CP. Pentru toate motorizările era propusă o cutie de viteze manuală cu 5 rapoarte iar performanțele erau conform tradiției peste media clasei: viteză maximă cuprinsă între 175 km/h (2.0 TD) și 210 km/h (2.5 V6) iar accelerația 0 – 100 km/h de la 12.1 secunde (2.0 TD) la 7.9 secunde (2.5 V6).
În mai 1986 este lansată versiunea sportivă 1.8 Turbo disponibilă în versiunile de echipare America și Quadrifoglio, echipată cu un motor turbo de 1.8L (155CP) alimentat cu injecție și care permitea o viteză maximă de 210 km/h și un sprint de la 0 la 100 km/h în 7.7 secunde. Versiunea se deosebea la exterior și interior prin unele detalii specific și dispunea în plus de diferențial autoblocant. Un an mai târziu sunt lansate versiunile: Turbo Evoluzione realizată în serie limitată de 500 unități, echipată la exterior cu un kit aerodinamic special elaborat, 2.0 Twin Spark ca succesoare pentru 2.0, al cărui motor de 2L (148CP) dispunea de aprindere dublă cu două buji (o premieră pentru un automobil de serie) și injecție electronică și 3.0 V6 care înlocuia în gamă versiunea 2.5 V6 și care beneficia de un motor V6 de 3L(188CP) alimentat cu injecție electronică și care era oferită cu nivelurile de echipare America și Quadrifoglio. Pentru aceste trei noi versiuni era oferit în standard diferențialul autoblocant.
Alfa Romeo 90 celebrează 35 de ani de la debut
Restyling necesar
În martie 1988 este realizat un prim restyling modelului care beneficia de îmbunătățiri de ordin stilistic la exterior (grilă frontală și bare de protecție de concepție nouă, praguri profilate, eleron) și interior (tablou de bord cu design nou și scaune revizuite) precum și de ordin tehnic (distribuție cu variator de fază și alimentare cu injecție electronică pe motorul de 1.8L, discuri ventilate la sistemul de frânare pentru motorizările mai puternice). În același timp în gama de motorizări este introdusă o unitate turbo diesel de 2.4L(112CP) și sunt introduse noi dotări opționale: ABS (pentru motorizările mai puternice), cutia de viteze automată cu 3 trepte (3.0 V6) tapițeria din piele, retrovizoarele exterioare reglabile electric, jantele de 15 țoli din aliaj sau antena electrică.
În aprilie 1990 modelul beneficiază de unele restilizări atât la exterior cât și la interior precum și de unele îmbunătățiri la partea mecanică (motor de 1,6L alimentat cu injecție, direcție servoasistată în standard) și la nivelul de dotări (scaune față sport, tapițerie din velur, jante cu design special). Un an mai târziu sunt lansate edițiile limitate ale versiunilor 1.8 Turbo (1.000), 2.0 Twin Spark (3.500) și 3.0 V6 (650) care dispunea de dotări specifice (scaune față sport Recaro, volan și schimbător de viteze îmbrăcate în piele, jante din aliaj cu design elaborat, retrovizoare exterioare vopsite în culoarea caroseriei).
Ultima serie Alfa Romeo Spider Clasic a fost lansată acum 30 de ani
În ianuarie 1992, odată cu debutul modelului succesor Alfa 155, gama modelului Alfa 75 se restrânge la doar două versiuni: 1.6 și 2.0TD, ambele în nivelul de echipare al versiunii 2.0 Twin Spark și care s-au aflat la comercializare pentru încă aproximativ un an. Producția totală a modelului Alfa 75 a fost de 375.257 de exemplare.
Versiunile de intrare în gama modelului ale primei serii (1.6, 1.8 și 2.0) mențin o evaluare accesibilă, cu prețuri cuprinse între minimum 2.500 și maxim 9.800 euro pentru un exemplar în stare perfectă sau complet restaurat. Cel mai scump, rămâne desigur 1.8 Turbo Quadrifoglio Verde (1990-92), cu o gamă de prețuri cuprinsă între 8 și 24.000 de euro în funcție de stare. Valori care cresc semnificativ dacă este vorba spre exemplu de un exemplar Turbo Evoluzione (1987-88), a cărui cotație este cuprinsă între 20.000 și 45.000 euro.
Foto: Alfa Romeo
