A 5-a generație Toyota Celica a celebrat 30 de ani

Cu o caroserie cu linii rotunjite și cu motoare performante, a cincea generație a modelului sport Celica de la Toyota, lansată în urmă cu 30 de ani, reprezintă un model capabil să ofere o mare plăcere în conducere și în același timp o alternativă la modelele europene.

Generația de Toyota Celica care și-a făcut debutul la Salonul Auto de la Frankfurt din 1989, se încadrează începând din acest an la categoria modelelor oldtimer și pare un model destul de interesant pentru segmentul modelelor sport.

Deși, cea de-a cincea generație a modelului, reprezintă un important pas înainte comparativ cu generația precedentă, până în acel moment caracterizată de linii moderne și cu o personalitate evidentă, producătorul nipon Toyota a preferat să realizeze o evoluție a modelului.

Oricum, acest model lansat în urmă cu 30 de ani  este unul cu adevărat reușit în special din punct de vedere stilistic. La exterior, se remarcă în primul rând un aspect captivant și ușor avangardist precum și liniile deosebit de rotunjite care sunt rezultatul unui studiu minuțios realizat de studiourile de design Toyota care au efectuat un studiu aprofundat într-un tunel aerodinamic.

În acest sens se poate observa ca și prioritate aspectul aerodinamic atât în ​​proiectarea caroseriei cât și în cea a suprafeței vitrate. Liniile rotunjite de la exterior se regăsesc și la interior, acolo unde tabloul de bord are o formă semi-eliptică și care include inclusiv comenzile instalației de climatizare.

La debutul comercializării pe piețele occidentale europene în toamna anului 1989, modelul sport de la Toyota a fost propus în 3 versiuni: 1.6 ST, 2.0 GT și 2.0 GT turbo 4WD, toate echipate cu motoare cu 4 cilindri în linie alimentate cu injecție electronica și având distribuție cu 4 supape pe cilindru. Prima era echipată cu o unitate de 1.587 cmc capabilă să dezvolte 105 CP și să atingă o viteză maximă de 190 km / h, a două avea în dotare o unitate de 1.998 cmc care furniza 156 CP și asigura o viteză maximă de 210 km / h iar a treia era propulsată de aceeași unitate ca cea precedent care în acest caz beneficia de supraalimentare cu turbocompresor care dezvolta 204 CP și permitea o viteză maximă de 230 km / h.

Spre deosebire de primele două versiuni care dispuneau de tracțiune doar pe roțile din față, cea de-a treia beneficia de tracțiune integrală permanentă cu distribuția cuplului prin intermediul unui vâscocuplaj și unui diferențial spate Torsen.

Versiunea 2.0 GT turbo 4WD se deosebea la exterior prin parașocul frontal restilizat și cu fante de aerisire suplimentare, priza de aer proeminentă poziționată pe capota motorului, eleronul spate în standard, aripile față – spate ușor evazate și jantele cu design elaborat.

La primele teste pentru presa de specialitate care au fost organizate la scurt timp după lansarea oficială din septembrie de la Frankfurt, cea mai solicitată și examinată amănunțit de către jurnaliști după cum era de așteptat a fost versiunea 2.0 GT turbo 4WD. Abordarea stilistică a acestui model sport japonez configurat la interior după schema cu 2 + 2 locuri a fost definită în unanimitate ca fiind una originală și cu un aspect captivant. Interiorul, proiectat în special pentru a găzdui confortabil 4 persoane, se remarcă pentru dispunerea rafinată și pentru gama variată de accesorii disponibile.

Poziția la volan a fost consierată ca fiind una reușită mulțumită unui scaun confortabil și cu o bună susținere laterală, comenzilor corect poziționate și volanului reglabil pe înălțime.

În conducere, tracțiunea integrală asigura o manevrabilitate excelentă și transmitea celui de la volan un grad de siguranță în plus. Motorul are toate caracteristicile pentru a satisface pretențiile celor care doresc performanțe absolute, chiar dacă furnizarea puterii este atât de progresivă încât să facă să pară mai puțin plină ″de viață″ decât este în realitate.

Acesta este unul generos, cu funcționare regulată, are o elasticitate remarcabilă și plăcută fiind favorizat și de acțiunea promtă și liniară a turbocompresorului. Manevrabilitatea schimbătorului de viteze este una bună în ciuda faptului că acesta are cursele oarecum lungi între o treaptă de viteză și alta. Sistemul de frânare și cel de direcție au fost adaptate în conformitate cu performanțele.

La ediția din 1991 a Salonului Auto de la Tokyo sunt lansate: varianta restilizată a modelului și varianta de caroserie cabrio care era disponibilă cu motorizările de 1.6L(110CP) și 2L(156CP). Cea de-a cincea generație a modelului Toyota Celica a fost fabricată până în septembrie 1993 când a fost înlocuită cu o nouă generație.

În cea ce privește prețurile de achiziție pentru versiunile Celica 1.6 ST și 2.0 GT, acestea se situează în funcție de starea exemplarelor între un minim 1.000 și un maxim 3.000 euro. Valorile cotațiilor de referință rezervate pentru versiunea sportivă 2.0 GT turbo 4WD, pornesc de la 3.500 euro și ajung la 10.500 euro pentru un exemplar aflat în condiții excelente.

Foto: Toyota