50 de ani de la debutul modelului off road Range Rover

Lansat în urmă cu jumătate de secol pe data de 17 iunie, modelul Range Rover se bucură în continuare de un mare succes comercial fiind totodată un model de referință în segmentul off road de lux. În ultimul timp, prima generație a modelului, cunoscută sub denumirea de Range Rover Classic, a intrat în atenția colecționarilor și pasionaților modelelor off road clasice în timp ce cotația acesteia este în continuă creștere.

În ciuda eșecului comercial înregistrat cu modelul Station Wagon (1949 – 1951), frații Wilks care se aflau la conducerea companiei britanice Rover, nu au renunțat la conceptul unui model off road mai confortabil și au demarat în anul 1951 proiectul numit Road Rover. Prioritățile viitorului model au fost oarecum modificate față de modelul precedent Station Wagon, în sensul că, abilitățile în off road au fost trecute pe plan secund, comparativ cu durabilitatea, practicitatea și capacitatea de rulare pe drumuri normale.

Responsabil cu acest proiect a fost numit Gordon Bashford, care a ales ca bază tehnică platforma modelului Rover P4 păstrând inclusiv transmisia pe roțile din spate iar pentru construcția caroseriei acesta a optat în favoarea unei soluții cu panouri din aluminiu la fel ca în cazul modelului de bază Land Rover cu scopul de a reduce costurile de producție.

Un prim prototip realizat pe baza lui Rover P5

Gordon Bashford a continuat dezvoltarea proiectului după anul 1955, când a fost transformat într-un concept viabil. Se spune că, Gordon Bashford a folosit chiar unul dintre prototipurile Road Rover ca mașină personală. Principala diferență între prototipul Road Rover și modelul Land Rover din 1948 a fost stilul caroseriei, care era unul sofisticat comparativ cu aspectul utilitar întâlnit la modelul Land Rover. Din punct de vedere tehnic, Road Rover a fost supus unor schimbări majore. Astfel ampatamentul a fost majorat la 98 inci, suspensia din față era independentă (similară modelului Rover P5) iar sistemul de frânare dotat cu discuri la puntea față. Modelul pentru producția de serie a fost finalizat în anul 1958 iar producția acestuia urma să demareze cel târziu în anul 1961 însă acest lucru nu s-a mai întâmplat datorită schimbării în ultimul moment al strategiei conducerii firmei britanice care a preferat să se concentreze pe dezvoltarea succesorului modelului P5.

Ideea dezvoltării unui model off road mai confortabil nu s-a stins niciodată, deși conducerea Rover și-a concentrat eforturile pe dezvoltarea modelului din clasa superioară P6 și pe continuarea cercetărilor asupra prototipurilor propulsate cu turbină pe gaz.

Din anul 1964, mulțumită unor programe de dezvoltare avansate aflate în flux și succesului comercial înregistrat cu modelul P6, compania și-a îndreptat atenția către piața americană, cu intenția de a dezvolta un model care să facă cunoscut acolo brandul Rover.

Land Rover Discovery aniversează 30 de ani

Datorită succesului comercial înregistrat de modelele off road Jeep Wagoneer și Ford Bronco pe piața americană de la începutul anilor ’60, responsabilii cu dezvoltarea noilor modele de la Rover Company, Gordon Bashford și Spen King au propus conducerii dezvoltarea unui model din acest segment pentru a concura pe această importantă piață. Proiectul a fost agreat de conducerea firmei britanice iar Gordon Bashford a stabilit în următoarele luni principalele detalii tehnice ale viitorului model. Acesta trebuia să dispună de un șasiu tip ″box″ format din lonjeroane, suspensie cu o cursă lungă dotată cu arcuri elicoidale și motor V8 de origine Buick. Spre deosebire de modelul Land Rover, viitorul model trebuia să beneficieze de tracțiune integrală permanentă pentru a se asigura că, cuplul mare al motorului V8 este împărțit uniform între cele două osii.

Concept denumit 100-inch station wagon

Caroseria trebuia să fie una simplă din punct de vedere constructiv și alcătuită din panouri simple confecționate din aluminiu și montate pe un cadru realizat din oțel. De-a lungul anului 1966, acest concept cunoscut și ca ″100-inch station wagon″ a fost dezvoltat în special din punct de vedere stilistic, iar prima machetă de dimensiuni reduse a fost finalizată în ianuarie 1967.

În septembrie 1967, a fost finalizat primul prototip la scară reală, dar, întrucât se baza în totalitate pe designul original al lui Bashford și King, acesta părea destul de rustic la unele detalii cu toate că s-a dovedit foarte capabil la primele teste în teren accidentat. Conceptul a fost bine primit de către conducerea Rover iar între timp, designerul David Bache a fost solicitat pentru realizarea unor restilizări la detaliile de la exterior ale respectivului prototip.

La începutul anului 1968, David Bache a finalizat designul modelului care se baza pe stilul creat inițial de King și Bashford iar managerii de la Rover au aprobat modelul pentru producția de serie. La jumătatea anului 1968 au demarat testele cu un număr de 26 de prototipuri denumite Velar, în diferite zone climatice iar în cele mai multe cazuri acestea au rulat nedisimulate.

Istoria de 70 de ani al lui Land Rover

Managerii companiei britanice Leyland care au preluat la finalul anului 1968 firma Rover, au fost mulțumiți de comportamentul prototipurilor Velar atât în off road cât și pe drumurile amenajate, cu toate că termenul limită din aprilie 1970 stabilit inițial pentru introducerea în producția de serie nu a putut fi respectat.

Un model off road avansat din punct de vedere tehnic

Model pentru producția de serie a fost denumit Range Rover și a avut premierea în fața presei pe data de 17 iunie 1970. Lansarea modelului a fost considerată un succes decisiv iar specialiștii și jurnaliștii au considerat Range Rover-ul ca fiind primul model veritabil de automobil multifuncțional. Noul model britanic prezenta o serie de noutăți tehnice pentru clasa off road precum: motorul realizat din aluminiu, transmisia integrală permanentă cu diferențial central blocabil, caroseria cu panouri realizate din aluminiu, suspensii cu arcuri elicoidale, sistemul de frânare prevăzut cu discuri la ambele punți și cutie de viteze manuală cu trepte sincronizate. Citiți articol complet aici:https://auto-retro-passion.ro/off-roader-ul-range-rover-celebreaza-jumatate-de-secol/

Foto: Range Rover; Arhivă